loader
Foto

Ignoranţa este o binecuvântare

Aceasta este concluzia la care ajunge Dr.House după aventurile din episodul de marţi, 22 octombrie, ora 23.00 la TVR 2

 

Jimmy, pacientul din acest episod, este un geniu în domeniul fizicii, cu studii publicate, care a ales să lase cercetarea ştiinţifică şi să devină un simplu curier. El ajunge să fie internat la clinica Princeton-Plainsboro când nu îşi mai simte mâinile şi picioarele. După extirparea splinei şi administrarea a tot felul de tratamente, House ajunge la adevărul privind actuala stare a pacientului. Îşi dă seama că fizicianul a luat, intenţionat, o combinaţie de substanţe care să îl „prostească”, pentru a nu mai fi un geniu. Motivul acestei dorinţe este tocmai nevasta lui Jimmy, o ignorantă pe care el o iubeşte, dar pe care nu o suportă. Singura lui cale de a rămâne lângă această femeie a fost să devină, cu ajutorul medicamentelor, la fel de ignorant şi cu mintea în ceaţă ca şi ea.

Între timp, House pune la cale un întreg plan să o despartă pe Cuddy de Lucas. Şi după scurt timp, lucrurile par să meargă în direcţia lui House, pentru că la el în birou vine Cuddy furioasă să îi spună că Lucas a renunţat la relaţia cu ea, ceea ce nu o va face să fie cu House. Niciodată! Iniţial House triumfă, dar curând îşi dă seama  că totul a fost o minciună şi că, în realitate, situaţia dintre Cuddy şi Lucas este alta. Totul a fost doar o strategia de-a ei pentru a-i creea lui House un sentiment de vinovăţie.

Colac peste pupăză, House îl enervează pe Chase în asemenea hal, încât acesta îl lasă lat dintr-un singur pumn tras cu toată furia. Când îşi revine, House refuză să îl reclame , ba chiar consideră că Chase a procedat corect. Iar Taub este cel care se foloseşte cel mai inteligent de ochiul vânăt al lui House. El îi face o fotografie şi o duce acasă la nevasta lui care, de când Taub renunţase la postul mult mai bine plătit şi se întorsese la Princeton-Plainsboro, se plângea continuu. Nu neapărat pentru salariul mai mic, ci pentru că soţul ei se întorsese la poziţia de sclav al lui House. Aşa că acum Taub îi arată nevestei fotografia cu House şi îi spune că el i-a învineţit ochiul. Credinţa lui House că „ignoranţa este o binecuvântare” se aplică şi lui Jimmy şi nevestei lui Taub.

 

 
Roxana Zamfirescu: „Mi-a rămas în amintire Drăgaica din vremea copilăriei mele”

Tradiţiile ne dau rost şi suflet, ne spun cine suntem şi cum suntem.... Ce tradiţie credeţi că e tipic românească? I-am provocat pe prezentatorii ...

Împreună facem bine! –TVR face apel la umanitate

Împreună facem bine! –TVR face apel la umanitate

publicat: Joi, 19 Septembrie 2024

Televiziunea Română invită publicul larg, companii, autorităţi, ONG-uri să se alăture demersului umanitar.

Când ar trebui să mergem la doctor, dacă avem probleme cu somnul. Apneea, dușmanul tăcut din timpul nopții

Atunci când ne trezim obosiți dimineața, deși am dormit un număr suficient de ore, ori, dimpotrivă, ne luptăm frecvent cu insomniile, este ...