loader
Foto

GENERAŢIA UNIRII - 27 MARTIE 1918, un proiect TVR MOLDOVA

Televiziunea Română îşi propune în Anul Centenar să răsfoiască filele istoriei şi să proiecteze biografiile celor mai importanţi artizani ai Unirii Basarabiei cu patria – mamă România, din 27 martie 1918.

 

Greşeala istorică ce a despărţit Basarabia de România putea fi rectificată doar de Ei, de cei care într-o perioadă de cumpănă, au putut să racordeze interesele politice, naţionale, sociale la un singur ideal. Istorici, jurişti, scriitori, publicişti, fizicieni, orice profesie ar avea, Ei ne-au dat o lecţie de patriotism, Ei sunt GENERAŢIA UNIRII.

În 1917, sufletul Basarabiei se îndrepta spre marea idee naţională, inclusiv datorită înţelepciunii şi patriotismului Armatei Române. Actul Unirii este opera întregului popor român care a avut o comportare eroică şi o voinţă de fier, înţelegând că numai prin unire şi înfrăţire se va putea realiza adevărata libertate, ideal de secole al poporului român.

Care a fost soarta noastră,  cea a românilor din Basarabia, după primul război mondial, ne povestesc artizanii Unirii. Ei sunt eroii care au clădit fundaţia conştiinţei naţionale, iar fondul documentar şi literar lăsat drept moştenire, este chintesenţa fenomenului unificator. Cu toţii avem datoria de a pune în valoare adevăratele mobile şi resorturi ale Actului Unirii, să cunoaştem personalităţile care prin dedicaţie, curaj şi sarcrificii au reuşit să schimbe cursul istoriei, să readucă Basarabia acasă, în România.

Destinele martirilor Unirii ne povestesc nu doar despre circumstanţele Unirii Basarabiei, perioada fructuasă de democratizare şi dezvoltare a României Mari, dar şi despre tragedia represiunilor comuniste, victimele cărora au devenit mulţi eroi naţionali.

Proiectul TVR MOLDOVA, GENERAŢIA UNIRII îşi propune să readucă în memoria colectivă personalităţi precum Pantelimon Halippa, Constantin Stere, Alexandru Marghiloman şi mulţi alţii care au jucat un rol magistral în coagularea conştiinţei naţionale, în realizarea năzuirii multiseculare de a uni toţi românii şi de a forma un stat puternic şi prosper – România.

„Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii.” Nicolae Iorga

 
“Punctul Critic”, ediție specială din zonele cele mai afectate de inundații, un duplex București-Galați

TVR1 transmite miercuri, 25 septembie, de la ora 18:30, o ediție specială a emisiunii „Punctul critic” dedicată situației din județele Galaţi şi ...

Istoria bijuteriei, la ”Locuri, oameni și comori”

Istoria bijuteriei, la ”Locuri, oameni și comori”

publicat: Marţi, 24 Septembrie 2024

Primele dovezi că omul se împodobea, vin de acum zeci de mii de ani, pe când bijuteriile erau șiraguri de scoici, de dinți de animale, ...

Investiţiile în patrimoniu atrag turiştii

Investiţiile în patrimoniu atrag turiştii

publicat: Marţi, 24 Septembrie 2024

O nouă ediție ”Investiți în România!” dedicată patrimoniului național vă așteaptă pe TVR Internațional, marți, 24 septembrie, de la ora 21:00.