loader
Foto

Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România, la TVR Cultural

PROMO

Seară festivă pentru literatura românească! Vineri, 31 mai, de la ora 18:00, Sala Media a Teatrului Naţional din Bucureşti a găzduit Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România - pentru cărți apărute în anul 2023. TVR Cultural a fost coproducător al evenimentul de referință, în care cei mai buni autori și cele mai bune titluri de carte au primit premii pentru contribuția adusă în literatură, indiferent de gen.

 

Juriul, alcătuit din Angelo Mitchievici (președinte), Gheorghe Glodeanu, Andrea H. Hedeș, Mircea Mihăieș, Vasile Spiridon, Peter Sragher, Răzvan Voncu (membri), a stabilit nominalizarile pentru următoarele categorii: Poezie, Proza, Critica, Eseu si Istorie Literara, Memorii, Jurnale, Publicistica, Dramaturgie, Debut, Traduceri din Literatura Universală, Literatură pentru Copii şi Tineret, Poezie si Premiul Special. Varujan Vosganian, președinte interimar al Uniunii Scriitorilor din România a susținut cuvântul de deschidere al evenimentului.

De asemenea, la Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România 2024 au fost acordate, din partea Comisiei pentru Minorităţi a U.S.R., următoarele premii pentru Literatura în Limba Maternă a Minorităţilor:

- Premiul pentru Literatură în Limba Maternă

- Premiul pentru Literatură în Limbile Minorităţilor Naţionale

- Premiul pentru Debut în Literatură în Limbile Minorităților Naționale

Momentele artistice și muzicale ale serii de Gală au fost susținute de: Ion-Bogdan Ștefănescu (flaut), Irina Mureșan (vioară) și actrița Lamia Beligan, care a pregătit un recital din lirica actorilor-poeți.

Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România va fi difuzată în curând pe TVR Cultural.

 

 
Inactivitate versus activitate fizică

Inactivitate versus activitate fizică

publicat: Sâmbătă, 19 Aprilie 2025

Nu de mult, în societatea și presa românească s-a iscat o polemică despre achiziția unei mașini luxoase de către un campion român. S-au generat ...

Vinerea Patimilor  Domnului Iisus Hristos, zi de post negru si rugăciune

Vinerea Mare ne amintește de Patimile Mântuitorului pentru păcatele omenirii, de răstignirea pe Cruce care nu era practicată de evrei, ci de ...

Remix junior: Nicolae Covaci și PHOENIX: trecut, prezent, viitor

Ediție specială  Remix Junior : Ultimul interviu Remix cu Nicolae Covaci / Phoenix merge mai departe: ...