loader
Foto

Galerie foto

Gabriel Bîrjovanu, prim-tenor român la Opera Naţională a Norvegiei, joi la TVRi

Joi, 21 ianuarie, de la ora 20.30, la TVR Internaţional aţi urmărit povestea de succes a primului român angajat la Opera Naţională din Norvegia.

 

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Imaginea României în lume nu este reprezentată în Occident doar prin români cerşetori sau hoţi, ci şi prin români care au ajuns să fie respectaţi pentru că s-au remarcat în diferite domenii. Datorită lor România este privită cu mai mult respect. Tot ei au ajutat mult şi la schimbarea imaginii ţării noastre în lume. Este vorba de oameni care predau la unele dintre cele mai prestigioase universităţi din lume,  care fac cercetări inovatoare în domeniul medicinei sau care îi încântă pe străini cu vocile lor de aur.

Gabriel  Bîrjovanu a plecat din România luând cu sine, talentul şi dorinţa de a cânta şi de a trăi în ţara cu cei mai fericiţi oameni din lume. Norvegia, considerată cea mai dezvoltată  ţară din lume, se află la 2.700 km depărtare de România. Primul român angajat al Operei Naţionale din Norvegia a ajuns la Oslo în 2003. Şi de atunci, Gabriel Bîrjovanu - tenor în corul Operei Naţionale Norvegiene - a cântat în zeci de spectacole şi a încântat oameni din întreaga lume.

(w882) Gabriel B

În ţara fiordurilor şi aurorei boreale, Gabriel Bîrjovanu a găsit o lume artistică în fierbere. A urcat pe scena uneia dintre cele mai noi şi moderne Opere din lume, în urmă cu 12 ani şi, de atunci, Norvegia i-a devenit ţara de adopţie.

La Opera din Oslo, tenorul Gabriel Bîrjovanu îşi respectă publicul şi îşi adoră munca. Artiştii operei  provin din 50 de ţări, dar diferenţele de rasă, etnie sau naţionalitate nu există. Tot ce îi uneşte  sunt talentul şi spectacolul oferit publicului de un sistem unde artiştii se simt respectaţi şi motivaţi.

Norvegienii sunt mari amatori de operă. De aceea, opera a devenit una dintre principalele atracţii turistice ale capitalei ţării, care abundă în spectacole.

(w882) Gabriel B

Prim tenorul mărturiseşte că, pentru formarea sa, studiile muzicale din România au fost un atu, mai ales că la Iaşi a studiat cu profesori renumiţi.

Povestea de succes a românului Gabriel Bîrjovanu, prim-tenor la Opera Naţională a Norvegiei, este relatată chiar de acesta, în casa sa de la Oslo, pentru emisiunea “Lumea şi Noi”.

Realizator Cristina Ţilică.

***

Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

 
Andrei Ionescu: “Se pare că, în faţa lui Dumnezeu unica bogăţie pe care o poţi trece dincolo sunt faptele noastre bune!”

Andrei Ionescu, soţul regretatei actriţe Ileana Stana-Ionescu, s-a alăturat campaniei umanitare TVR “Împreună facem bine!”. În vârstă de 97 de ...

Muzeul Apei

Muzeul Apei "Leonida Truță" din Cluj-Napoca

publicat: Joi, 26 Septembrie 2024

”Acest așezământ are menirea de a-ți reaminti ție, trecătorule, că de la o zi la alta apa este tot mai puțină și noi tot mai  mulți. Drept aceea, ...

Regizorul Silviu Purcărete, omagiat la Teatrul „Marin Sorescu” din Craiova

În cadrul „Săptămânii Purcărete”, iubitorii de cultură se pot delecta cu cinci dintre spectacolele apreciate ale marelui regizor, precum și cu ...