loader
Foto

Film de excepție la TVR 2: Ursul

Nu pierdeţi sâmbătă, 6 august, de la 20.00, filmul care a emoţionat o lume întreagă cu povestea unui animal „mai omenos” decât oamenii.

 

Filmul are la bază romanul americanului James Oliver Curwood „The Grizzly King” în care acesta povesteşte întâmplări din expediţiile sale de vânătoare în vestul Canadei. Şi chiar dacă unele teme din carte sunt considerate ficţiune, întâmplarea în care un mare urs furios şi ameninţător se apropie agresiv până la câţiva centimetri de vânătorul dezarmat – pentru ca după aceea să se întoarcă şi să plece calm fără să atace omul, este reală. De fapt, exact această experienţă l-a marcat profund pe autor şi l-a făcut să agaţe puşca în cui pentru totdeauna. De atunci, James Oliver Curwood, autorul cărţii şi unul dintre personajele din film, nu a mai vânat niciodată, devenind scriitor şi un susţinător al protejării animalelor din sălbăticie.

Ideea romanului a fost preluată în film de regizorul Jean-Jacques Annaud, care a construit povestea din perspectiva urşilor: „Am încercat să transmit emoţii comune tuturor speciilor superioare ale lumii animale. Nu voiam ca animalele să imite comportamentul oamenilor şi nici să am o voce din off care să explice tot ce se întâmplă”.

(w882)

Aşa că pregătirile pentru această producţie emoţionantă au fost laborioase şi au durat 6 ani! Chiar dacă acţiunea din roman se petrece în Canada, în Columbia Britanică, filmările s-au desfăşurat în zona italiană şi austriacă a munţilor Dolomiţi.

La filmări au fost folosite numeroase animale: urşi, câini, cai, precum şi dresori: trei numai pentru urşii maturi care au jucat rolul lui Bart, eroul principal, 11 dresori pentru puii de urs folosiţi la filmări, trei dresori pentru câini şi alţi trei pentru cai.

Rezultatul a fost pe măsură: un film emoţionant care a obţinut două premii Cesar şi a fost nominalizat la cele mai prestigioase festivaluri ale cinematografiei mondiale: Oscar, BAFTA, Cesar, David di Donatello şi altele.

Într-o pădure sălbatică din Canada, un pui de urs rămâne orfan după ce stâncile desprinse de o alunecare de teren îi ucid mama. Nevoit să supravieţuiască singur, ursuleţul e salvat de întâlnirea cu un grizzly uriaş, care-l ia sub aripa lui. Dar pe urmele amândurora se află doi vânători înverşunaţi să-l prindă, cu orice preţ, pe marele urs...

URSUL (L’OURS – Franţa, SUA, 1988)
Regia: Jean-Jacques Annaud
Cu: Tcheky Karyo, Jack Wallace

 

 
Ilinca Nazarie, jurnalist TVR: Cel mai dureros e când oamenii te trag de mână și spun „Haideți să vă arătăm.... că nu mai avem nimic!”

O rupere de nori fără precedent aducea, în noaptea dintre 13 și 14 septembrie, urgia în satele din județele Galați și Vaslui. După ce au căzut ...

Toamnă bogată pentru Iuliana Tudor, la TVR

Toamnă bogată pentru Iuliana Tudor, la TVR

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Vedeta pregătește o gală aniversară pentru a sărbători 25 de ani de televiziune, pentru perioada sărbătorilor. Mari spectacole de folclor, ...

Medici care schimbă lumea

Medici care schimbă lumea

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Lucrările științifice realizate de acad.prof.dr. Anca Ligia Grosu au deschis drumuri pentru radioterapii personalizate, de mare precizie, care ...