loader
Foto

Galerie foto

„Eu pot!” De acum, poţi şi tu! | VIDEO

PROMO

Din 19 septembrie, telespectatorii TVR 1 participă gratuit la un curs condensat de relaţionare, în fiecare dimineaţă de sâmbătă, de la ora 9.00. Prima ediţie a emisiunii „Eu pot!” a pus faţă în faţă trei taţi de fete.    

 

Izolarea şi armonia în cuplu NU au mers mână în mână. În România, numărul divorţurilor a crescut, după pandemie, cu 50%[1]. Ţara noastră se aliniază astfel la trendul mondial (doar în New York rata fiind considerabil mai mare, adică de aproape 75%, faţă de aceeasi perioada a anului trecut). Ce înseamnă aceasta? Că „stai acasă doar cu mine” s-a tradus prin „aceasta este adevărata mea faţă”.

În acest context, Televiziunea Română vine în sprijinul oamenilor care îşi doresc un mod de viaţă conştient, să ia cele mai bune decizii. „Eu pot!” este o emisiune care oferă telespectatorilor adevărate lecţii de relaţionare, în care specialişti în relaţii – psihologi, psihoterapeuţi, life coaches, specialişti în terapii alternative – îşi dau concursul la rezolvarea unor cazuri concrete, a unor situaţii dificile în care ne putem regăsi fiecare dintre noi. Gazda şi producătorul emisiunii este Anca Mazilu, coordonator şi producător de emisiuni tv, cu o experienţă de 19 ani în televiziune. Alături de invitaţii ei – atât în studio, cât şi prin aplicaţii online de videoconferinţe, Anca ne aşteaptă în fiecare sâmbătă dimineaţă, de la ora 9.00, la TVR 1.

(w882)

„Emisiunea aceasta este o poartă către o viaţă mai senină. Este un curs condensat despre linişte şi fericire. Pentru că fericirea este noua formă de succes! La şcoală învăţăm noţiuni din toate domeniile, pentru că ştim că avem nevoie de cultură generală, la facultate aprofundăm studiile dintr-o anumită specialitate. Nimeni însă nu ne predă materia fundamentala în viaţă: relaţiile - interacţiunile cu prietenii, copiii, colegii de serviciu, cu vecinii, cu partenerii de trafic sau de business, cu rudele sau chiar cu... animalul de companie”, ne spune Anca Mazilu.

(w882)

Exemplu de solidaritate masculină: doi taţi de fete, specialişti în relaţii, sar în ajutorul unui alt tată de fete, pentru a-l ajuta să-şi repare relaţia cu fiica adolescentă.

În prima ediţie, au fost puşi faţă în faţă trei taţi de fete. Mai exact, un tată care găseşte tot mai dificilă comunicarea cu fiica sa adolescentă, din momentul în care familia lor s-a mărit cu încă o fetiţă, beneficiază de o şedinţă de terapie cu alţi doi taţi de fete: psihologul Eduard Puiu, respectiv Andrei Vulpescu, autor şi vlogger pe teme de relaţii. Cei doi specialişti pun întrebări şi oferă soluţii cu rezultate pe termen lung, ce pot fi folosite imediat, atât de părintele în cauză, cât şi de alţi părinţi aflaţi în situaţii asemănătoare.

(w882)

Suntem produsul dezvoltării economice, al mişcării feministe, al serialelor care au ca protagoniste femei independente, puternice şi singure sau nefericite. Zeci de ani, ideea succesului, a puterii a echivalat cu sacrificarea vietii personale. Soţul, soţia, copilul, părinţii, prietenii trebuie să înţeleagă acest cod: „nu pot, amânam, am treabă!”.

Din 19 septembrie, la TVR 1, Anca Mazilu şi invitaţii săi ne ajută să înţelegem că nu trebuie să sacrificăm familia pentru muncă şi nici invers. „Eu pot!”, vom spune de acum, în fiecare sâmbătă, de la ora 9.00, la TVR 1.

***

[1] Sursa: https://www.mediafax.ro/social/izolarea-si-casnicia-nu-au-mers-mana-n-mana-numarul-divorturilor-cauzate-de-violenta-domestica-a-crescut-cu-50-19156309

 
Schimbări în ecosisteme și biodiversitate, la „Starea Planetei”

Schimbările climatice s-au accelerat, provocând efecte semnificative asupra mediului și vieții pe Pământ. Acțiunile colective și implicarea ...

„Un preşedinte pentru România 2024”: candidaţii pentru primul tur, faţă în faţă la TVR

Dezbaterea „Un preşedinte pentru România 2024” va fi difuzată vineri 15 noiembrie, de la ora 21.00, simultan pe canalele TVR 1, TVR INFO, TVR ...

Crina Mardare: „Bunicilor mei trebuie să le mulţumesc pentru că am făcut muzică”

Sezonul 5 al îndrăgitului talent-show cu copii „Vedeta familiei” e în plină desfăşurare. Membrii juriului ne introduc în atmosfera de concurs şi ...