loader
Foto

Embargo energetic pentru Rusia – DA sau NU? | VIDEO

La „Referendum”, Mihai Rădulescu şi invitaţii săi au lansat o nouă provocare. Ce alternative energetice sunt pentru europeni şi care vor fi costurile? Am aflat răspunsurile luni, 4 aprilie, de la ora 21.00, la TVR 1.

 

Vladimir Putin a invadat o ţară europeană şi armata sa este responsabilă de crime de război, dar Europa cumpără în continuare energie de la el, mai ales gaz. Uniunea Europeană a impus Rusiei multiple sancţiuni economice, însă nu a luat acea măsură care ar fi lovit-o, probabil, cel mai mult: embargoul energetic. O asemenea decizie presupune costuri mari şi pentru Uniune, care îşi asigură 40% din necesarul de gaze din Federaţia Rusă. Unele state-membre au anunţat unilateral măsuri de suspendare sau reducere a importurilor de gaz şi petrol din Rusia, asa cum recomanda tot mai mulţi experţi. Nu s-a reuşit însă consensul necesar la nivel european, din cauza opoziţiei altor state, cele mai dependente de gazul rusesc. În aceste condiţii, întrebarea pe care Mihai Rădulescu o adresează telespectatorilor „Referndum” luni, 4 aprilie, de la ora 21.00, este: „Credeţi că Europa ar trebui să renunţe complet la gazul rusesc?

Mihai Rădulescu: „Specialiştii în energie fac calcule şi scenarii, pentru a afla dacă şi cum se vor descurca europenii fără gazul rusesc. Problema se pune cel mai acut în Germania, cea mai mare economie a Europei, dar şi primul cumpărător de gaz şi petrol din Rusia. Vor fi capabili nemţii de sacrificii? Ce vor pune în loc? Dar şi în celelalte ţări europene apar îngrijorări similare. Ce alternative energetice sunt şi care vor fi costurile? Cum vor arăta facturile la energie, şi aşa în creştere accentuată? Sunt întrebări la care vom avea răspunsuri diseară, la ’Referendum’, de la experţi şi analişti pe probleme de energie. Aflăm ce ne aşteaptă, concret, în România, de la autorii unui studiu complex publicat în aceste zile, care ne spune ce înseamnă pentru noi opţiunile de eliminare a dependenţei de gazul rusesc. În primul rând, care sunt implicaţiile pentru iarna acestui an, cum ne putem asigura stocurile minime obligatorii. Apoi, pentru 2030 şi 2050.”

Vor fi provocaţi de realizatorul şi moderatorul Mihai Rădulescu să răspundă la aceste întrebări Radu Dudău, director Energy Policy Group (EPG), Eugenia Gusilov, director Romanian Energy Center ( ROEC), Mihai Nicuţ, redactor-şef Economica.net, Răzvan Nicolescu, membru în boardul EIT, fost ministru al energiei, respectiv Dumitru Chisăliţă, preşedinte Asociaţia Energia Inteligentă.

Ca de obicei, telespectatorii sunt invitaţi să-şi exprime opiniile pe platformele online stiriletvr.ro si hotnews.ro, pe paginile de Facebook TVR 1 şi Facebook Referendum. Cele mai interesante comentarii şi întrebări vor fi prezentate în emisiune.

***

La „Referendum”, o temă de actualitate este susţinută cu argumente de două tabere cu opinii contrare, iar telespectatorii participă activ, acordându-şi votul pentru una sau cealaltă dintre echipe. Realizator şi gazdă, Mihai Rădulescu, moderator cu experienţă, intervine pentru a asigura echilibrul confruntării. „Referendum” a debutat în grila de toamnă 2021 a principalului post al Televiziunii Române şi se vede în direct, în fiecare seară de luni, de la ora 21.00, la TVR 1. Românii din afara graniţelor sunt şi ei invitaţi la vot: emisiunea se difuzează simultan şi la TVR Moldova, iar de la ora 22.50, tot luni, la TVR Internaţional.

 
Ilinca Nazarie, jurnalist TVR: Cel mai dureros e când oamenii te trag de mână și spun „Haideți să vă arătăm.... că nu mai avem nimic!”

O rupere de nori fără precedent aducea, în noaptea dintre 13 și 14 septembrie, urgia în satele din județele Galați și Vaslui. După ce au căzut ...

Toamnă bogată pentru Iuliana Tudor, la TVR

Toamnă bogată pentru Iuliana Tudor, la TVR

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Vedeta pregătește o gală aniversară pentru a sărbători 25 de ani de televiziune, pentru perioada sărbătorilor. Mari spectacole de folclor, ...

Medici care schimbă lumea

Medici care schimbă lumea

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Lucrările științifice realizate de acad.prof.dr. Anca Ligia Grosu au deschis drumuri pentru radioterapii personalizate, de mare precizie, care ...