loader
Foto

Eda Marcus: „Români, dați-vă copiii la sport!” | VIDEO

În această vară, Jocurile Olimpice aduc sportul de elită şi eroii lui alături de inima ta! Te provocăm să intri în arena celei mai mari competiții! Vezi, trăieşti, străluceşti lângă campioni, la Televiziunea Română - official broadcaster al Jocurilor Olimpice Paris 2024.

 

Pentru sportivii din întreaga lume e vara a celei mai mari competiţii. Din 26 iulie, la Televiziunea Română încep transmisiunile de la Jocurile Olimpice Paris 2024. Vom fi alături de sportivii români care ne reprezintă la Paris 2024, dar şi alături de marii performeri ai lumii în perioada 26 iulie – 11 august, în direct la TVR.

I-am provocat pe prezentatorii emisiunilor TVR să ne vorbească despre sport şi succesele sportivilor care i-au făcut să le tresalte inima, ce îi motivează să facă sport şi ce campioni de la noi sau din lume sunt favoriţii lor. Iată ce ne spune Eda Marcus, prezentatoarea ştirilor sportive de la TVR:

„Cel mai emoționant moment sportiv trăit de mine, ca suporter, pe care mi-l aduc aminte în momentul acesta, este finala de Roland Garros a Simonei Halep din 2018, a treia încercare care a fost și reușită de Simona”, îşi aminteşte Eda.

Practică sport de când se ştie, e un mod de viaţă pe care îl transmite acum mai departe şi fetiţei ei. „Am fost întotdeauna un copil care a făcut sport: am jucat tenis, am schiat, am patinat... dar ce n-am făcut? Și mă bucur foarte mult că și la vârsta pe care o am fac cât de mult pot eu aceste activități cu mare plăcere și le fac împreună fetița mea”, ne mărturiseşte prezentatoarea rubricii „Sport”.

​Care este amintirea preferată legată de sport? „Șapte ani, Poiana Brașov, Eda Marcus pe schiuri, pusă, cred, cu o săptămână înainte. Am învățat repede, așa cum o fac copiii și atât de pregătită și talentată am fost, că am și participat la prima mea cupă de schi, unde am și luat un premiu!”, se mândreşte jurnalista.

N-ar putea nominaliza un singur sportiv român pe care îl admiră. „Sunt atât de mulți care merită aprecierea noastră, încât n-o voi face”, spune ea. „Dar apreciez extrem de tare profilul sportivului, pentru că știu că presupune foarte multă muncă, disciplină, renunțare la propria persoană și sunt lucruri pe care nu le poate face chiar oricine”, continuă Eda.

Dar, deşi performanţa nu este pentru toată lumea, mişcarea este la îndemâna oricui. Recomandarea Edei Marcus pentru noi toţi este să nu minimizăm însemnătatea sportului în viaţa noastră şi să ne educăm copiii în acest spirit. „Sportul are o importanță covârșitoare într-o societate care se respectă și care își iubește cetățenii. Sportul este terapie curată și este cel mai bun tratament pentru absolut orice, în primul rând pentru problemele emoționale. Români, faceți sport! Români, dați-vă copiii la sport! Sportul este terapie curată!”

Televiziunea Română  transmite Jocurile Olimpice de la Paris – cel mai grandios eveniment sportiv la nivel mondial, pe TVR Sport, TVR 1, TVR 2 şi TVR Moldova. Până atunci, telespectatorii TVR urmăresc emisiuni dedicate: legendele, prezentul şi viitorul olimpismului românesc se întâlnesc la TVR în seriile „Învingătorii”, „Eroii” și „Speranțe”. Ana Maria Brânză şi Costin Deşliu moderează la TVR 1 emisiunea „Vis la Paris”, la care participă sportivi calificaţi la JO Paris 2024 şi antrenori ai acestora. Iar partenerii de dialog ai Irinei Păcurariu ne demonstrează cât de departe se poate ajunge prin „Forţa unui vis”.

 
Mayumi Kanagawa, câștigătoarea Concursului „Enescu” la vioară: M-am bucurat să interpretez concertul de Saint-Saëns

Muziciana Mayumi Kanagawa și-a exprimat recunoștința că a putut cânta pe scena Ateneului Român unul dintre concertele ei preferate, de Camille ...

Gabriela Szabo: Nu atingi performanţa fără multă seriozitate şi disciplină

Gabriela Szabo a devenit campioană europeană la doar 15 ani, o vârstă la care majoritatea adolescenților își îndreaptă atenția către distracții ...

Aitana, un autentic safari african în Europa

Aitana, un autentic safari african în Europa

publicat: Joi, 19 Septembrie 2024

Situat în estul Spaniei, lângă orașul Penáguila, în munți, la o altitudine de 1000 de metri deasupra nivelului mării, la 145 km de La Zenia, ...