loader
Foto

Galerie foto

Lector universitar și profesor de filosofie, în preselecții la „Vedeta popularā”

Se numără printre concurenții pe care Iuliana Tudor i-a întâlnit la preselecțiile pentru cel mai mare concurs de talente din folclorul românesc. După Craiova, Caransebeş, Cluj Napoca, Bistriţa şi Iaşi, Constanţa, urmează Bucureşti.

 

Echipa emisiunii Vedeta populară cutreierā țara în această perioadă, în căutarea celor mai bune voci și determinați concurenți, interpreți de folclor, dornici să cânte în show-ul folcloric de la TVR 1 și să obțină titlul de Vedeta populară și marele premiu în valoare de 100.000 de lei.

Profesorul de filosofie a venit la preselecțiile pentru Vedeta populară la insistențele soției și ale prietenilor. Crede că îl moștenește pe unchiul său, vestit lăutar din zona Maramureșului, care și-ar fi dorit să cânte la Floarea din grădină, dar a rămas doar un gând. Născut în Maramureș, lectorul universitar s-a decis să încerce și s-a prezentat la preselecția de la Bistrița. Cântă muzica locului unde s-a născut, dar nu a făcut din muzică o carieră și nici nu a urmat studii muzicale, în schimb a studiat la trei facultăți, și finalizat doctoratul în filosofie la UBB. Acum așteaptă încheierea preselecțiilor, să afle dacă se numără printre concurenții selectați să cânte pe scena de la Vedeta populară. Şi tot la Bistriţa au venit să concureze elevi ai Liceului de Muzică Tudor Jarda din localitate sau absolvenţii secţiei canto popular ai aceluiaşi liceu.

Tot în această săptămână, preselecții pentru Vedeta populară au avut loc la Iași, unde și-au făcut curaj să vină mulți tineri, chiar adolescenți: „Am avut concurenți de la 16 la 25 de ani, adolescenţi şi studenţi foarte talentați”, spune Iuliana Tudor. Iar săptămâna trecută, rapsozi populari, dar și studenți s-au prezentat la preselecții în Caransebeș şi Cluj Napoca.

(w882)

Iuliana Tudor: „Peste tot am fost primiți cu brațele deschise. Partenerii noștri găzduiesc cu drag preselecțiile emisiunii Vedeta populară pentru că știu că sunt mulți copii, tineri și maturi talentați și pentru că iubesc programul nostru de la TVR 1. Deși este perioadă de examene, avem mulți concurenți care vin să ne întâlnească și să-și încerce șansa. Dar primim de peste tot mesaje că și-ar dori preselecții și după terminarea examenelor de bacalaureat, admitere sau de sesiune. Așa că ne gândim să organizăm încă o preselecție spre toamnă. Vom anunța la timpul potrivit. Deocamdată continuăm preselecțiile la Constanța, pe 14 iunie și la București, pe 18 iunie. Vă așteptăm cu drag!”

(w500)

Iată programul preselecțiilor de la Constanța și București:

14 iunie – CONSTANŢA - între orele 10.00 şi 18.00 – la Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” – Bulevardul Ferdinand, nr.56

18 iunie – BUCUREŞTI - între orele 10.00 şi 18.00, la sediul Televiziunii Române  – Calea Dorobanţilor nr. 191

 

 

 
O ediție ”Transparențe” cu artistul Eugen Moritz

O ediție ”Transparențe” cu artistul Eugen Moritz

publicat: Luni, 23 Septembrie 2024

Eugen Moritz este artist vizual, prof. univ. dr. la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Departamentul de Fotografie, Video și ...

Ediție specială FILIT Chișinău

Ediție specială FILIT Chișinău

publicat: Luni, 23 Septembrie 2024

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere, organizat de Fundația KA-TET, va reuni numeroși prozatori, poeți, traducători, editori, ...

Contribuţiile cercetării şi tehnologiilor în sănătate

Prof. dr. Theo Trandafirescu, specializat în medicină internă, pneumologie și terapie intensivă, face parte din Asociația Medicilor Români din ...