Dacă e marţi, e #Telecinemateca la #TVR1! Pe 28 iunie, de la ora 21:10, vedem un film de referinţă pentru cinematografia mondială: „Drumul spre înalta societate (ROOM AT THE TOP - Marea Britanie, 1959).
Regia: Jack Clayton; Cu: Simone Signoret, Laurence Harvey, Heather Sears.
Filmul a câştigat două premii Oscar - pentru cea mai bună actriţă (Simone Signoret) şi cel mai bun scenariu adaptat, premiul de interpretare feminină la Festivalul de la Cannes şi e premii BAFTA. În Anglia anilor '40, Joe Lampton, un tânăr chipeş şi ambiţios, dar provenit dintr-un mediu modest, îşi doreşte cu orice preţ să-şi depăşească umila condiţie de funcţionar public. Hotărât să ajungă cât mai sus, începe s-o curteze pe Susan Brown, fiica celui mai înstărit industriaş local, deşi părinţii fetei se împotrivesc relaţiei lor. După plecarea temporară a lui Susan din oraş, lucrurile iau o întorsătură neaşteptată: Joe se îndrăgosteşte sincer de Alice, o femeie măritată şi mai în vârstă decât el. Pus în faţa unei dileme teribile-să renunţe la dragoste sau la visul de mărire?-Joe va lua o decizie care nu-i aduce fericirea mult aşteptată.