loader
Foto

Galerie foto

Drama refugiaţilor, în documentarul „Întoarcerea acasă”, la TVR 1

Luni, 25 ianuarie, de la ora 18.00, TVR 1 a difuzat, în cadrul unei ediţii speciale  Întrebări şi răspunderi , un film semnat de Monica Ghiurco, realizat în „Betania de dincolo de Iordan”.

 

Ediţia este disponibilă online pe TVR+

Unul dintre subiectele fierbinţi ale sfârşitului anului 2015 şi ale începutului acestui an, la nivel internaţional, este reflectat, luni, în cadrul unei ediţii speciale a emisiunii Întrebări şi răspunderi. Pe 25 ianuarie, de la ora 18.00, telespectatorii TVR 1 pot urmări documentarul „Întoarcerea acasă”, realizat de Monica Ghiurco, un film despre drama refugiaţilor creştini din Orientul Mijlociu şi despre soluţiile căutate la nivel internaţional pentru criza celor aproape un milion de imigranţi care au invadat Europa în 2015.

Filmările au fost realizate într-un loc cu o puternică semnificaţie creştină: „Betania de dincolo de Iordan”, sit inclus recent în Patrimoniul Universal UNESCO şi considerat leagănul tuturor religiilor, situat pe teritoriul Regatului Hashemit al Iordaniei în care şi-au găsit adăpost 1,4 milioane de sirieni. În contextul unor experienţe şi poveşti de viaţă emoţionante, lideri ai unor biserici şi ONG-uri americane, europene şi iordaniene vorbesc, în documentarul „Întoarcerea acasă”, despre nevoile speciale pe care le implică întreţinerea taberelor de refugiaţi şi despre dimensiunea exodului creştinilor din regiune, argumentând soluţia repatrierii acestora în Orientul Mijlociu sub protecţie internaţională.

(w882) Intoarcere

„Sunt asiriană, catolică. M-am născut în Iran şi am dus-o destul de bine în vremea Şahului, n-am avut de suferit, el respecta minorităţile şi drepturile lor”, relatează Juliana Taimoorazy, preşedintă a Iraqui Christian Relief, una dintre persoanele intervievate de Monica Ghiurco pentru realizarea documentarului „Întoarcerea acasă”. „În Iran, eram liberi să practicăm religia creştină, dar în 1979 totul s-a schimbat şi am avut mult de suferit”, mai spune ea.

(w882) Intoarcere

În film apare şi generalul american în rezervă Patrick Edward Rea, care, în toamna anului 2015, a acordat Televiziunii Române un interviu în exclusivitate, realizat tot de Monica Ghiurco. Criza refugiaţilor şi returnarea lor în ţările arabe, precum şi soluţii pentru Siria şi Irak au fost subiecte abordate în cadrul discuţiei realizatoarei TVR cu Patrick Edward Rea, una dintre cele mai influente personalităţi din Statele Unite. Despre o rezolvare ce ar trebui găsită de SUA şi Uniunea Europeană privind criza refugiaţilor, generalul în rezervă afirmă că ea va trebui agreată în scurt timp. „Vor trebui să ajungă la o soluţie. Iar dacă unii vor spune că nu e problema lor, răspunsul pentru aceştia este: Azi nu e, dar mâine va fi!”, atenţionează el.

(w882) Intoarcere

 
Andrei Ionescu: “Se pare că, în faţa lui Dumnezeu unica bogăţie pe care o poţi trece dincolo sunt faptele noastre bune!”

Andrei Ionescu, soţul regretatei actriţe Ileana Stana-Ionescu, s-a alăturat campaniei umanitare TVR “Împreună facem bine!”. În vârstă de 97 de ...

Muzeul Apei

Muzeul Apei "Leonida Truță" din Cluj-Napoca

publicat: Joi, 26 Septembrie 2024

”Acest așezământ are menirea de a-ți reaminti ție, trecătorule, că de la o zi la alta apa este tot mai puțină și noi tot mai  mulți. Drept aceea, ...

Regizorul Silviu Purcărete, omagiat la Teatrul „Marin Sorescu” din Craiova

În cadrul „Săptămânii Purcărete”, iubitorii de cultură se pot delecta cu cinci dintre spectacolele apreciate ale marelui regizor, precum și cu ...