loader
Foto

"Dragii noștri, aflați despre noi" – documentar în premieră la TVR1 | VIDEO

Joi, 15 decembrie, ora 21.00, la TVR1, Casa de Producţie ne-a propus filmul „Dragii noștri, aflați despre noi”, dedicat celor care nu știu nimic despre viața românilor obișnuiți din anul de cotitură istorică ’89.

 

Facem un salt de 30 de ani în trecut și privim o bucată casnică din România anului 1989, intrăm în familiile unor orășeni și săteni pe care-i vedem muncind și petrecând timpul liber, cărora le aflăm frământările și preocupările din scrisori trimise către cei apropiați.

Producţia e o proiecție casnică și socio-culturală a omului din România anilor 80, eliberată de contextul politic. E un mijloc de teleportare, o capsulă a timpului prin care spectatorul este purtat într-o perioadă nu foarte îndepărtată, dar totuși atât de diferită față de cea de azi, urmărind viața obișnuită, cotidiană, a românilor de atunci.

Cel mai mult ne dorim să stârnim interesul generațiilor care nu știu aproape nimic despre acea perioadă, tineri care n-au mai mult de 25 de ani. Filmul valorifică imagini din Arhiva TVR, din perioada 1980-1989, curațate de comentariul și discursul propagandistic al vremii, de montajul tendențios, recontextualizând prin construcția unei noi coloane sonore, de tip cinema verité, din sunete naturale, uzuale, ca și cum un reportofon ar capta atunci și acolo sunetele locului.

(w882) Dragii nos

Documentarul este un film de atmosferă ce încearcă să creeze un spațiu de manifestare cinematică unor mici frânturi de destine din anii 80, mai exact din ultimul deceniu comunist.

Punctul forte al filmului: folosește imagini din peste 160 de pelicule din arhiva TVR, filmate între anii '80 - 89, dar și colecții private de scrisori și filmări de tip home video. Filmul a fost o provocare nu doar artistică, ci și tehnică, pentru că a presupus procese energofage de digitalizare peliculă și apoi creative de restaurare, coloana sonora a fost construită de la zero.

***

Proiecţia documentarului, în avanpremieră, a avut loc pe 13 decembrie, la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Despre Ana Preda, regizorul filmului:

Lucrează în televiziune de peste 25 de ani, în mare parte ca producător. Este regizor de film în Televiziunea Română, având în portofoliu documentare și spectacole de teatru. În ultimii 3 ani s-a focusat pe producția de documentare.

Printre documentarele regizate de Ana Preda se numără: Baby și Deda, Far, Olimpia, Filipovenii și cazacii lui Nekrasov.

Ultimul premiu important obținut este pentru regia filmului Baby și Deda, la IDFA (International Documentary Film Awards).

***

Surse foto: capturi din materiale de arhivă TVR

 
Toamnă bogată pentru Iuliana Tudor, la TVR

Toamnă bogată pentru Iuliana Tudor, la TVR

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Vedeta pregătește o gală aniversară pentru a sărbători 25 de ani de televiziune, pentru perioada sărbătorilor. Mari spectacole de folclor, ...

Medici care schimbă lumea

Medici care schimbă lumea

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Lucrările științifice realizate de acad.prof.dr. Anca Ligia Grosu au deschis drumuri pentru radioterapii personalizate, de mare precizie, care ...

Cult@rt: Festivalul Internaţional de Teatru Transilvania

Cult@rt: Festivalul Internaţional de Teatru Transilvania

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Evenimentul cultural va avea loc între 3 şi 6 octombrie 2024, oferind o celebrare impresionantă a artei în toate formele sale. La prima sa ...