loader
Foto

Dr. Quinn, povestea merge mai departe

TVR 2 a pregătit o surpriză fanilor serialului „Dr. Quinn”. TVR 2 va difuza în premieră atât filmul „DOCTOR QUINN: O FAMILIE ÎN PERICOL” (SUA, 1999) în 22 ianuarie, cât şi „DOCTOR QUINN: DIN TOATA INIMA” (SUA, 2001), sâmbătă, 29 ianuarie.

 

TVR 2 a pregătit o surpriză fanilor serialului „Dr. Quinn”. Sâmbătă, 22 ianuarie, de la ora 20.25, TVR 2 va difuza în premieră filmul „DOCTOR QUINN: O FAMILIE ÎN PERICOL” (DR. QUINN: THE MOVIE – SUA, 1999), prima producție dintre cele două filme artistice realizate de producătorii celebrului serial „Dr. Quinn”, pentru a continua, la cererea insistentă a publicului, povestea îndrăgitei doctoriţe Michaela Quinn şi a familiei ei. Lungmetrajul a primit o nominalizare la premiul Emmy pentru imagine.

(w882)

Povestea începe cu Sully, care se opune vehement exploatării cuprului în Colorado Springs, motiv pentru care primeşte ameninţări din partea unor investitori fără scrupule. În seara în care întreg oraşul serbează ziua Michaelei, fiica ei şi a lui Sully este răpită. Începe o căutare disperată a micuţei Katie, care-i poartă pe părinţii ei şi pe prietenii lor până în Mexic, într-o aventură plină de primejdii. Regia filmului „DOCTOR QUINN: O FAMILIE ÎN PERICOL” este semnată de James Keach, iar din distribuție fac parte Jane Seymour, Joe Lando, Larry Sellers, Barbara Babcock, Shawn Toovey. Cel de-al doilea film artistic, „DOCTOR QUINN: DIN TOATA INIMA” (DR. QUINN MEDICINE WOMAN: THEHEART WITHIN SUA, 2001) va fi difuzat de TVR 2 în premieră sâmbătă, 29 ianuarie, de la ora 20.10.

Au trecut trei ani de când Colleen a plecat din Colorado Springs pentru a studia medicina şi a venit momentul ca Michaela şi Sully să participe la ceremonia ei de absolvire de la Harvard. Întreaga familie călătoreşte la Boston pentru a sărbători succesul lui Colleen, dar bucuria tinerei este umbrită de prejudecăţile de care se loveşte, ca femeie medic, aşa cum i se întâmplase şi Michaelei cu mulţi ani în urmă. Călătoria la Boston vine cu surprize, unele plăcute, altele triste: Brian îşi găseşte un post de ziarist şi viitorul lui începe să se contureze, însă Elizabeth, mama Michaelei, îşi trăieşte ultimele zile… Mai multe amănunte aici

(w882)

 
Concursul Internațional „George Enescu”: TVR Cultural difuzează, în direct de la Ateneul Român, finala la pian

TVR Cultural îi invită pe telespectatori să urmărească duminică, 22 septembrie, de la ora 18.00, finala Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului ...

Sirma Granzulea, vocea de aur a aromânilor

Sirma Granzulea, vocea de aur a aromânilor

publicat: Duminică, 22 Septembrie 2024

Cu ocazia aniversării sale, aducem un omagiu uneia dintre cele mai apreciate voci ale cântecului aromân, recunoscută pentru contribuția sa la ...

Ilinca Nazarie, jurnalist TVR: Cel mai dureros e când oamenii te trag de mână și spun „Haideți să vă arătăm.... că nu mai avem nimic!”

O rupere de nori fără precedent aducea, în noaptea dintre 13 și 14 septembrie, urgia în satele din județele Galați și Vaslui. După ce au căzut ...