loader
Foto

„Dosar România” în căutarea dreptăţii

Anchete care durează ani şi ani, procese care se lungesc ani şi ani. Victime purtate, ani şi ani, de la o autoritate la alta, în căutarea dreptăţii. „Condamnaţi la aşteptare”, o anchetă marca „Dosar România”, sâmbătă, 31 martie, de la ora 21.00, la TVR 1.

 

Peste tot în lume, oamenii care au fost acuzaţi se împart în două categorii: condamnaţi sau nevinovaţi. În România „a apărut” o nouă categorie: condamnaţii la aşteptare, oameni care aşteaptă cu anii o hotărâre într-un dosar.

La noi în ţară, instrumentarea unui dosar de către Poliţie sau Parchet durează, în medie, trei ani. Încă cinci, pentru definitivarea unui proces în instanţă.

(oar_w460) Dosar Roma

(oar_w460) Dosar Roma

Până acum, Irina, Alexandru, Roger, Elena şi Cosmin au reprezentat doar nişte nume în dosare, victime ale unor oameni şi întâmplări nefericite. Nimeni nu a avut curiozitatea să le cunoască povestea, nimeni nu şi-a propus să facă lumină în cazurile lor.

(oar_w460) Dosar Roma

Aşa se face că, cel mai grav accident petrecut pe lacul Snagov în 2015, în urma căruia un om a murit şi alţi patru au fost grav răniţi, aşteaptă şi astăzi să fie instrumentat pentru ca dosarul să ajungă pe masa unui judecător.

(oar_w460) Dosar Roma

Un învăţător din comuna buzoiană Smeeni a fost accidentat de o maşină a Senatului României, dar nici pănă acum, după trei ani de la producerea faptei, nimeni nu a fost tras la răspundere.

Legea nu prevede un termen-limită pentru soluţionarea unui dosar de cercetare penală, dar Constituţia României la art. 21 vorbeşte despre soluţionarea cauzelor „în termene rezonabile”. Care sunt acestea, cine stabileşte? Realitatea ne arată că e nevoie de trei-patru ani doar pentru instrumentarea dosarului, apoi alţi cinci ani petrecuţi în instanţă pentru obţinerea unei sentinţe definitive. Adică ani şi ani de aşteptări chinuitoare, de întrebări fără răspuns, care pot distruge vieţi şi destine.

(oar_w460) Dosar Roma

„Condamnaţi la aşteptare" - o anchetă semnată de Alina Amza, despre victimele care sunt aruncate de la o autoritate la alta, ani la rândul, fără să-şi poată găsi dreptatea. Preţul plătit pentru o clipa care îţi schimbă viaţa, îl aflaţi la „Dosar România”, sâmbătă, 31 martie, ora 21.00, la TVR1.

 
“Punctul Critic”, ediție specială din zonele cele mai afectate de inundații, un duplex București-Galați

TVR1 transmite miercuri, 25 septembie, de la ora 18:30, o ediție specială a emisiunii „Punctul critic” dedicată situației din județele Galaţi şi ...

Istoria bijuteriei, la ”Locuri, oameni și comori”

Istoria bijuteriei, la ”Locuri, oameni și comori”

publicat: Marţi, 24 Septembrie 2024

Primele dovezi că omul se împodobea, vin de acum zeci de mii de ani, pe când bijuteriile erau șiraguri de scoici, de dinți de animale, ...

Investiţiile în patrimoniu atrag turiştii

Investiţiile în patrimoniu atrag turiştii

publicat: Marţi, 24 Septembrie 2024

O nouă ediție ”Investiți în România!” dedicată patrimoniului național vă așteaptă pe TVR Internațional, marți, 24 septembrie, de la ora 21:00.