loader
Foto

Dintr-o copilă retrasă şi victimă a bullying-ului, sex-simbol al filmului francez

PROMO

La 26 de ani, Milène Demongeot primea rolul „Milady de Winter” în filmul de aventuri „Cei trei muşchetari”. O vedem la TVR 1 în plină ascensiune a carierei, marţi, 30 august, de la ora 21.00, la „Telecinemateca”. | VIDEO

 

O cunoaştem din numeroase filme din cinematografia franceză a anilor ’50-’70. Blondă, apetisantă, divă. Puţini ştiu însă că, în copilărie, Milène a suferit enorm din cauza colegilor, care făceau comentarii răutăcioase despre ochii ei (suferea de strabism, până când a fost operată, în adolescență). Se refugia, aşadar, în muzică și filme, o evadare perfectă şi din ororile celui de-al Doilea Război Mondial, care a devastat Europa în timpul copilăriei ei. La 13 ani, pleca la Paris pentru a-şi continua studiile, completându-le cu studiul pianului şi a artei dramatice. La 15 ani, devenea model în atelierul lui Pierre Cardin.

De acolo, cariera ei a mers doar în ascensiune. Alain Delon, Jean Marais, Louis de Funès, Roger Moore, Yves Montand, David Niven sunt doar câteva dintre numele celor care i-au fost parteneri în filme. O vedem şi noi interpretând-o pe manipulatoarea Milady de Winter în ecranizarea romanului lui Alexandre Dumas „Cei trei muşchetari” (LES TROIS MOUSQUETAIRES - Franţa, 1961), unde îi are ca parteneri pe Gerard Barray, Georges Descrieres, Bernard Woringer şi Jacques Toja.

Partea I a producţiei ce poartă semnătura regizorului Bernard Borderie, „Eghileţii reginei” (LES FERRETS DE LA REINE), o urmărim marţi seară, pe 30 august, de la 21.00, sub cunoscutul generic „Telecinemateca” de la TVR 1.

(w882) milady

În Franţa secolului XVII, tânărul D’Artagnan, fără experienţă într-ale vieţii, dar deja iscusit spadasin, îşi părăseşte Gasconia natală şi ajunge la Paris, unde speră să fie primit în rândurile muşchetarilor regelui. Pătimaş şi iute din fire, D’Artagnan îşi atrage repede antipatia gărzilor cardinalului Richelieu, dar, din fericire, se împrieteneşte la cataramă cu trei muşchetari experimentaţi – Athos, Porthos şi Aramis – care-i vor deveni mentori şi tovarăşi de aventuri. Toţi patru sunt vajnici protectori ai regelui Ludovic al XIII-lea şi ai reginei Ana de Austria, pe care îi vor apăra de intrigile periculoasei spioane Milady de Winter...

 
Cum este să trăiești în cele mai inovatoare țări din lume

Odată cu avansul inteligenței artificiale, a mașinilor autonome și a aparatelor conectate la wi-fi, putem observa cum inovația este pretutindeni ...

„Cu ajutorul ingineriei genetice putem crea copilul perfect”. Omul de Știință al Anului 2024, invitat la „Brilliant”

O pledoarie pentru excelență în genetică și genomică umană, cu Teodora Popa, cercetător în genetică reproductivă. Loredana Negrilă ne invită la o ...

„Va fi cu adevărat o încleștare”! La 80 de minute de Cupa Mondială... Stejarii întâlnesc Belgia sâmbătă, în direct la TVR Sport

Partida de rugby Belgia – România e în direct şi în exclusivitate la TVR Sport sâmbătă, 8 februarie, ora 21.00, cu comentariul lui Alexandru ...