PROMO
Ați avut parte de o incursiune în universul HAUSVATER la "Dincolo de alb și negru", sâmbătă, 2 decembrie, ora 17:00, la TVR 1 și TVR+. Emisiunea s-a difuzat și la TVR Internațional, marți, 5 decembrie, ora 22.30, ora României.
Invitatul Mihaelei Crăciun, regizorul şi scriitorul Alexader Huasvater, ne-a vorbit despre războaiele zilelor noastre şi despre implicare. Avea aproape 9 ani când emigrat în Israel cu părinţii, care l-au dat la un kibbutz, lângă oraşul Askelon, pe malul Mediteranei, în apropiere de Fâşia Gaza. Povesteşte cum a fugit de acolo şi a stat trei zile pe plaja din Askelon, deşi ştia de la radio că era căutat, dar şi cum l-a marcat această experienţă. La 18 ani a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice la Universitatea din Tel Aviv, dar destinul avea să-l ducă în lumea artistică, în Canada.
Fiecare om de pe planetă este un actor, având în vedere modul în care fiecare dintre noi se pregăteşte pentru a ieşi pe scena lumii, pentru fiecare acţiune sau ieşire din această lume, a subliniat artistul.
Un dialog uluitor, o incursiune în universul Hausvater, de la contradicţie la armonie. Viaţa e o loterie câştigată şi avem responsabilitatea să o trăim. Mâine este o sumă creată de azi. Viaţa, a reliefat invitatul Mihaelei Crăciun, e ca în poemul lui Robert Frost:
Drumul pe care nu l-am urmat:
plecau într-o pădure două drumuri,
iar eu, eu l-am urmat pe cel mai neumblat,
și iată că aceasta-a schimbat totul.
***
Moderator: Mihaela Crăciun