PROMO
Artistul simbol al Crăciunului se destăinuie: „Părinții meu au muncit din greu ca să-și țină copilul la București și la școli de artă”, îi mărturiseşte el Loredanei Negrilă, într-o ediţie specială „Brilliant”, difuzată la TVR INFO în două părţi, pe 25 decembrie, de la 11.30, respectiv pe 26 decembrie, de la 21.00.
„Mai mult decât un artist complet, Paul Surugiu – Fuego, aşa cum este cunoscut publicului îndrăgitul artist – este un povestitor cu har care a reușit să transmită spiritul și esența cântecelor de sărbătoare românilor din întreaga lume. Născut la Turda, în Ţara Moţilor, s-a bucurat de o copilărie autentică, iar părinţii i-au fost călăuze sfinte. Și-a croit încă de la o vârstă fragedă drumul în lumea muzicii și le-a oferit oamenilor, de-a lungul timpului, nu doar vocea sa, pe scenă şi în telviziune, ci şi darul unor întâlniri destinale, toate însumând valori integrante ale identității sale artistice”, îl prezintă Loredana Negrilă pe artistul simbol al Crăciunului, invitat într-o ediţie specială „Brilliant”, difuzată la TVR INFO în două părţi, pe 25 decembrie, de la 11.30, respectiv pe 26 decembrie, de la 21.00.
„Mă urmărește imaginea Crăciunului cu gutuile așezate la pervaz”, mărturiseşte Paul Surugiu în dialogul său cu Loredana Negrilă. Copil fiind – un copil „anemic”, după spusele sale, îşi aminteşte cum colinda cu un casetofon în care se auzeau melodiile lui Ștefan Hrușcă. Artistul al cărui nume a rămas strâns legat de sărbătoarea Naşterii Domnului ne spune, la „Brilliant”, povestea celei mai îndrăgite piese de Crăciun, „Împodobeşte, mamă, bradul”. De altfel, invitatul nu se sfieşte să-şi exprime recunoştinţa şi dragostea faţă de părinţi. „Părinții meu au muncit din greu ca să-și țină copilul la București și la școli de artă”, spune el, subliniind: „Pe mine nu m-a ajutat nimeni în afară de părinți”. Îşi venerează mama, al cărei vis l-a împlinit: „Mama și-a dorit să fiu artist”. Ea este cea care îi punea să asculte marile voci ale României, în copilărie. Iar acum, de emoţii, nu poate asista la concertele fiului ei...
Sensibilitatea tot de la mama sa a moştenit-o. În discuţia cu jurnalista TVR, Paul Surugiu recunoaşte că plânge la un film bun, dar şi că se emoționează atunci când oamenii îi fredonează refrenele. Implicat 100% în munca sa, artistul este conştient de sacrificiul făcut alegând să tindă spre perfecţiune în carieră. „Viața mea a fost o viață sacrificată pentru artă”, este mărturisirea lui, continuând: „Eu nu am ales o familie, ci să mă dedic publicului meu”. Are însă satisfacţia că „totul a ieșit așa cum mi-am dorit datorită implicării și pasiunii.”
Discuţia curge şi către artiştii care i-au inspirat cariera şi i-au influenţat viaţa, artişti de la care a învăţat despre eleganţă, dar şi despre modestie. Dacă de la Dan Spătaru a moștenit bunul gust pentru vestimentație şi pentru pantofii de scenă, de la Ștefan Luchian, pictorul florilor, s-a inspirat în propriile lucrări de artă, iar Grigore Vieru i-a insuflat simplitatea. „Nu știu ce înseamnă să ai ură, invidie și dușmănie”, spune Paul Surugiu, subliniind că se consideră „un om de rând, nu o vedetă”.
Despre îndrăgita emisiune pe care o realizează la TVR 2, „Drag de România mea”, despre buna colaborare cu Televiziunea Română şi profesioniştii ei, despre acțiunile umanitare dedicate artiștilor aflați în momente delicate, dar şi despre relaţia pe care o are cu publicul său, respectul faţă de cei care îl admiră şi rolul muzicii în viaţa lui ne vorbeşte Paul Surugiu tot în ediţia specială „Brilliant”.
„Vă invit să descoperiţi de Crăciun, la Brilliant, un artist virtuos de o sinceritare înălțătoare, al cărui patrimoniu sufletesc devine mai bogat cu fiecare Crăciun”, ne îndeamnă călduros jurnalista TVR Loredana Negrilă, invitându-ne, miercuri şi joi, la o ediție de colecție „Brilliant”, pe TVR INFO.
Jurnalista Loredana Negrilă ne propune, la interviurile „Brilliant”, inițiative şi portrete ale unor români din domenii cât mai variate: IT, medicină, sport, turism, agricultură organică, ecologie, comerț online, învățământ la distanță, asistență socială, asistență pentru problemele diasporei românești, voluntariat, arte (teatru, muzică, dans, artă, film, literatură), al căror unic numitor comun este curajul de a fi ei înşişi, de a-şi prețui visurile și de a le pune în practică, spre binele propriu și al societății. Am urmărit interviul Loredanei Negrilă cu Paul Surugiu - Fuego, pe 25 şi 26 decembrie, la TVR INFO.
***
Programul TVR INFO de Crăciun debutează cu Mesajul de Crăciun al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (în Ajun, de la 12.30), urmat de Mesajul de Crăciun al Majestăţii Sale Margareta Custodele Coroanei Române (ora 12.45). Tot la TVR INFO urmărim numeroase documentare tematice, printre care „Lunga călătorie a bradului de Crăciun” (Le grand voyage du sapin de Noël, Franţa, 2017) – în premieră, pe 24 decembrie, ora 22.00, „Magia Crăciunului la Veneţia” (Magie de Noël sur Venise - Le cadre le plus féérique qui soit, Franţa, 2021) – de Crăciun, de la 9.00, „Crăciun la New York – decoraţiuni ca în poveşti” (Noël a New York - Des habits de conte de fées, Franţa, 2019) – 25 decembrie, ora 19.00, „Regii decoraţiunilor de Crăciun” (Noël: Les rois de la déco, Franţa, 2020) – în premieră, pe 25 decembrie, ora 21.00.