„Convieţuiri” marchează aniversarea unui sfert de veac de activitate a Agenţiei de Dezvoltare Comunitară „Împreună”, iar miercuri, 5 februarie, de la ora 15.00, la TVR 1, invitatul Adrianei Irimescu va fi sociologul Gelu Duminică.
Cum ne-am obişnuit, în fiecare săptămână, la TVR 1, emisiunea „Conviețuiri” aduce în prim-plan cele mai importante manifestări din viața minorităților naționale. Anul acesta, se împlinesc 25 ani de activitate a Agenției de Dezvoltare Comunitară „Împreună” (Agenția „Împreună”), iar pe 6 februarie 2025, la Casa Universitarilor din București, vor fi aniversate această cifră rotundă, dar mai ales oamenii care fac posibilă construirea unei organizații solide, inovative și dedicate schimbării. Pentru a ne vorbi despre importantul eveniment, invitatul Adrianei Irimescu la ediţia din 5 februarie a emisiunii „Convieţuiri”, de la TVR 1, va fi sociologul Gelu Duminică.
Misiunea Agenției „Împreună” este orientată în vederea păstrării și afirmării personalității romilor, prin activități de cercetare, documentare și difuzare, elaborare și implementare a politicilor sociale în folosul romilor.
Cei 25 de ani reprezintă un parcurs plin de provocări depășite și oameni care au contribuit activ la construirea Agenției de dezvoltare comunitară „Împreună”. De la începutul modest, asociaţia a crescut constant, s-a adaptat pentru a răspunde nevoilor societății românești, cu focus pe tinerele generații, dar și pentru a sprijini partenerii, instituțiile și comunitățile cu care a colaborat în construirea unor comunități mai incluzive și promovarea diversității culturale. Împreună cu diverşi parteneri, membrii asociaţiei au realizat proiecte educaționale, sociale, economice și culturale care au avut un impact real și durabil.
Pentru beneficiarii programelor asociaţiei, cei 25 de ani au însemnat, pe lângă oportunități de învățare și dezvoltare, formarea unor legături de durată, construirea unei rețele de sprijin și încredere. „Sărbătorind acest sfert de secol de activitate, nu ne dorim doar să privim în urmă cu mândrie, ci să ne uităm spre viitorul pe care trebuie să-l construim împreună și la obligația noastră de oferi României punți de legătură între generații și diversele grupuri sociale, etnice, sexuale etc., care fac parte din ea”, subliniază Gelu Duminică.
Povești de succes, dar şi despre lecțiile învățate sau despre cum poate continua asociaţia să promoveze diversitatea, incluziunea și educația de calitate vom afla miercuri, la „Convieţuiri”, de la ora 15.00, pe TVR 1.
Transmisă în direct miercurea, de la ora 15.00, la TVR 1, emisiunea „Convieţuiri” este o agoră modernă în care fiecare comunitate deschide porţi ale dialogului, îşi expune arta şi filosofia de viaţă - se comunică, într-un cuvânt, pe sine. În fiecare ediţie sunt invitaţi reprezentanţi ai minorităţilor care prezintă semnificaţiile evenimentelor din viaţa socio-culturală şi tradiţională a fiecărei comunităţi.
Producător: Boris Velimirovici
Foto: FB Asociatia de Dezvoltare Comunitara