PROMO
Despre slăbiciuni, credință, demnitate și sacrificii menite să devină daruri providențiale ne vorbeşte deschis una dintre cele mai frumoase actriţe ale cinematografiei româneşti. Dialogul jurnalistei TVR Loredana Negrilă cu Manuela Hărăbor poate fi urmărit în două ediţii de colecţie ale emisiunii „Brilliant”, pe 30 noiembrie, respectiv 7 decembrie, de la ora 14.30, la TVR INFO.
A copilărit pe platourile de filmare, printre actori, la Studiourile Buftea, iar carisma i-a înlesnit drumul spre succes, încă de la o vârsta fragedă: „Aveam 3 ani jumate când am dat prima probă de filmare pentru Veronica”, mărturisește frumoasa actriță care a scris istorie cu rolul Siminei din filmul „Pădureanca”, o capodoperă a cinematografiei românești, fiind considerată una dintre cele mai frumoase și talentate actrițe ale României.
„Vă invit să urmăriți sâmbătă, la Brilliant, primul episod al unui dialog de poveste cu îndrăgita Manuela Hărăbor, despre forța unificatoare a dragostei materne atunci când viața nu este cea mai blândă. O ediție despre slăbiciuni, credință, demnitate și sacrificii menite să devină daruri providențiale, înțelese și trăite ca binecuvântări îndelung așteptate”, ne anunţă jurnalista TVR Loredana Negrilă, dându-ne întâlnire la „Brilliant”, pe 30 noiembrie, cu unul dintre simbolurile cinematografiei româneşti. Interviul continuă pe 7 decembrie, la aceeaşi oră, tot la TVR INFO.
Într-un decor de poveste, actriţa ne împărtăşeşte amintiri din primii ani, când toți marii regizori veneau la tatăl său, Enache – singurul sculptor-machetist de la Studiourile Buftea – pentru un sfat sau o soluție. De ce nu a obţinut rolul principal în celebra producţie „Veronica”? Aflăm din dialogul Manuelei Hărăbor cu Loredana Negrilă. Şi tot atunci, actriţa rememorează anii tinereţii şi ce a însemnat pentru ea rolul care a făcut-o celebră. „Eu am învățat foarte multe de la Simina, nu aveam experiență”, mărturiseşte ea, admiţând că întreaga ei viaţă a luat un alt curs după filmul în care l-a avut ca partener pe regretatul Adrian Pintea. „Poate aș fi făcut lucrurile altfel dacă nu ar fi existat Pădureanca”, spune acum Manuela Hărăbor. Despre notorietate, viaţă privată, frumuseţe şi graţie divină – tot în interviul acordat de actriţă la „Brilliant”.
Manuela Hărăbor şi-a dedicat viața artei și teatrului, iar de 35 de ani trăiește iubirea care o înnobilează alături de fiul ei, Andrei: „Dumnezeu mi l-a dat pe Andrei ca să mă înalțe și să mă învețe. Din iubire devii un om adevărat”, se confesează ea.
Jurnalista Loredana Negrilă ne propune, la interviurile „Brilliant”, inițiative şi portrete ale unor români din domenii cât mai variate: IT, medicină, sport, turism, agricultură organică, ecologie, comerț online, învățământ la distanță, asistență socială, asistență pentru problemele diasporei românești, voluntariat, arte (teatru, muzică, dans, artă, film, literatură), al căror unic numitor comun este curajul de a fi ei înşişi, de a-şi prețui visurile și de a le pune în practică, spre binele propriu și al societății. Urmărim interviul Loredanei Negrilă cu Manuela Hărăbăr, pe 30 noiembrie, respectiv 7 decembrie, de la ora 14.30, la TVR INFO.