loader
Foto

Galerie foto

„Destine ca-n filme”: viaţa tulburătoare a lui Cristian Ţopescu, prin ochii celor care l-au iubit | VIDEO

În ediţia „In memoriam Cristian Ţopescu” s-au difuzat secvențe din singurul interviu pe care Cristina Țopescu l-a luat tatălui ei, dar și dezvăluiri despre relaţia lor, de la cea mai bună prietena a Cristinei, Andreea Berecleanu şi de la fiul marelui comentator, Basty Țopescu.

 

Iuliana Marciuc a dat startul unui nou sezon al emisiunii „Destine ca-n filme” cu o ediţie emoţionantă pentru iubitorii televiziunii, dar şi ai sportului românesc: „In memoriam CRISTIAN ŢOPESCU”.

Aşa cum ne-am obişnuit, la TVR 2 în fiecare marți, de la ora 21:00, avem întâlnire cu eroii "Destinelor”, oameni care au fost puşi în faţa unor alegeri dificile şi au trăit experienţe incredibile, dar au perseverat şi au reuşit.

Pe 28 martie, Iuliana Marciuc a adus în faţa telespectatorilor un destin aparte. Comentator sportiv şi brand deopotrivă al TVR şi al sportului românesc, Cristian Ţopescu ar fi împlinit 86 de ani, pe 26 martie.

Ediţia „In Memoriam Cristian Ţopescu” a debutat în celebrul „Studiou 4”, binecunoscut din momentele de foc ale Revoluţiei Române. Astăzi, studioul îi poartă numele, „Cristian Ţopescu”, unul dintre marii teleaşti, un profesionist cu majuscule, nume celebru în TVR în urma transmisiunilor în direct de la multe dintre performanţele senzaţionale ale sportivilor români.

„În cei 40 de ani în care a lucrat în Televiziunea Română, Cristian Ţopescu a devenit o instituţie în sine, lăsând sportul de performanţă (a fost campion naţional la călărie, ca şi tatăl său – Felix Ţopescu) pentru adevărata-i şi unica viaţă şi vocaţie, aceea de comentator sportiv. O carieră şi un destin… ca-n filme”, spune Iuliana Marciuc.

În Arhiva Multimedia TVR există numeroase înregistrări cu personalităţi care vorbesc despre Cristian Ţopescu la superlativ, iar câteva au fost selectate în această ediţie. Şi tot acum, telespectatorii TVR 2 au urmărit poveşti, povestiri, amintiri alături de personalităţi care l-au cunoscut, l-au apreciat şi au oferit cu drag interviuri gazdei „Destinelor”, Iuliana Marciuc. Printre aceştia, Mihai Covaliu (preşedinte C.O.S.R.), colegii comentatori din TVR Alina Alexoi şi Ionel Stoica, dar şi fiul cel mai mic, Sebastian Ţopescu şi el acum vedetă a Televiziunii Române. Invitată specială a „Destinelor ca-n filme” este Andreea Berecleanu, într-un necesar moment In memoriam Cristina Ţopescu.

(w882)

„86 de ani ar fi împlinit mentorul meu pe 26 martie. Din respect și cu mare dor și dragoste ne-am gândit ca prima ediție din acest sezon a emisiunii "Destine ca-n filme" să-i fie dedicată . Il vom revedea prin intermediul acestei bogății extraordinare care este Arhiva Televiziunii Române povestind despre el și despre destinul său. Şi pentru că destinul celor doi jurnalisti, tată şi fiică, se împletesc, în aceeași ediţie vor fi secvențe din singurul interviu pe care Cristina Țopescu l-a luat tatălui ei, dar și dezvăluiri despre relaţia lor, de la cea mai bună prietena a Cristinei, Andreea Berecleanu si de la fiul marelui comentator, Basty Topescu”, spune Iuliana Marciuc.

 
Căutare de comori prin Sighişoara

Căutare de comori prin Sighişoara

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Pomenit în 1268 ca sediul unei biserici dominicane, apare menţionat apoi în 1349 ca al şaselea dintre cele şapte scaune transilvane, iar în 1367 ...

„10 porunci” pentru un ten sănătos în verile târzii

„10 porunci” pentru un ten sănătos în verile târzii

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Pielea are nevoie de atenție deosebită pentru a nu se deshidrata din cauza căldurii, poluării, stresului. O deshidratare profundă duce în timp la ...

Concursul „Enescu”: Cine sunt cei trei finaliști ai Secțiunii „Pian”. Ei vor concerta duminică, 22 septembrie, la Ateneul Român

Cei trei finaliști ai Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului Internațional „George Enescu” sunt rușii Evgeny Konnov și Tatiana Dorokhova și ...