PROMO
Carmen Târnoveanu v-a așteptat alături de invitați speciali, în edițiile de sărbătoare ale emisiunii ”Dăruiește Românie!”, miercuri, 1 mai, de la ora 18.00 și sâmbătă, 4 mai, de la ora 13.30, la TVR3.
Cu emoție și mărturisiri care ne vor umple de lumină, au venit să Dăruiescă Românie! artiști aplaudați, oameni speciali care scriu la istoria artei prin frumos, noblețe și har divin.
Anca Sigartău s-a născut în București, în familia unor profesori: tatăl, originar din Ardeal, era profesor de istorie, iar mama, moldoveancă, era profesoară de fizică. A urmat Școala de Muzică și Liceul "George Enescu" din București, iar la 14 ani făcea parte din corul "Voces Primavera". În 1985 a fost admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa profesorului Dem Rădulescu și a profesoarei Adriana Popovici.
Anca Sigartău a primit premiul pentru cea mai bună actriță la Gala Tinerilor Actori - Costinești, în 1989, precum și premiul pentru cel mai bun rol de comedie, pentru rolul Puck în "Visul unei nopți de vară", în 1992. Face parte din trupa Teatrului Bulandra din anul 1991, imediat după absolvirea facultății, fiind apreciată în piese cum sunt "Vreau să fiu actriță", "Visul unei nopți de vară", "Poveste de iarnă" sau "Trei surori".
În 2007-2008 a fost prezentatoarea emisiunii ”Excentricii” la TVR Cultural. Colaborează, de asemenea, și cu Teatrul Metropolis, jucând de-a lungul timpului în mai multe roluri, dintre care două au fost difuzate și la TV în martie 2013. De câțiva ani se ocupă de regizarea dublajelor în limba română pentru desenele animate realizate de Disney și interpretează vocile unor personaje în aceste desene animate.
Eram un copil extrem de timid, un copil cu lumea lui de sunete, culori, umbre și povești. Așa încât în momentul în care am spus că aș vrea să dau la teatru, deși părea o nebunie, părinților mei li s-a părut un lucru normal în ceea ce mă privește. Aveam o pregătire muzicală solidă, făcusem ani de zile muzică, jucam în musicalurile corului Voces Primavera, dirijat de maestrul Claudiu Negulescu. Eram pe scena Ateneului, a Operei Naționale din București, era o lume cu care eram obișnuită. Jucasem Juliet în „Micul coșar” de Benjamin Britten, Wendy în „Povestea lui Peter Pan” de Laurențiu Profeta, în „Cuore” de Carmen Petra Basacopol, cu regizori precum Ion Caramitru, Alexandru Tocilescu, Gelu Colceag. Astfel încât pasul de la muzica spre teatru nu știu dacă a fost unul corect, dar a fost extrem de normal. Singura condiție pe care tata a impus-o a fost să dau o singură dată. Dacă nu luam admiterea la actorie, nu aș mai fi dat niciodată. Dumnezeu însă mi-a ascultat rugăciunile. Mai târziu, de multe ori m-am gândit că mi-ar fi fost mai ușor și cu siguranță ar fi fost mult mai înțelept să nu fi cerut asta și să fi mers pe mâna Lui, declară actrița.
”Împărăţia lui Hristos este o Împărăţie pe care nici n-o putem bănui. Atât de frumoasă este’’, mărturisește Adrian Naidin în ediția specială a emisiunii Dăruiește Românie!
Adrian Naidin a absolvit Liceul de Muzica „Sigismund Toduta”, la clasa prof. Gabriela Todor, care a avut un rol uriaș și decisiv în formarea lui ca violoncelist și Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Secția Violoncel și Muzică de Cameră. S-a perfecționat ulterior cu cel supranumit „Paganini al violoncelului”, Mischa Maisky.
A debutat în 1998 ca artist instrumentist la Opera Maghiara din Cluj-Napoca. Între 2000 și 2003 a colaborat cu Teatrul Național București pentru muzica de teatru. Din 2001 este membru al Orchestrei Naționale Radio din București. Printre numeroasele concerte pe care le-a susținut de-a lungul timpului pe scenele din România și din străinătate se numără:„Damian’s Fire”, alături de Damian Draghici || București, 2001 (violoncel); Concert cu muzica din piesa de teatru „Dama cu camelii” || Teatrul Alekton, Atena – Grecia, 2002 (compoziție și interpretare); Concert de folclor românesc || Teatrul Alekton, Atena – Grecia, 2002 (violoncel, voce); Concert de folclor românesc și grecesc, alături de Thanassis Polikandriotis || Atena – Grecia, 2002-2003 (violoncel și voce); Concert de muzică tradițională românească la „Zilele Bucurestiului” || 2008, 2010 (violoncel, caval, voce);Concert de jazz cu influențe românești „Painting with Music”, alături de Damian Draghici: improvizație după tablourile marilor pictori români || București, 2009 || Milano – Italia, 2010 || Viena – Austria, 2010 (violoncel, voce, caval); Concert de compoziții proprii „Let’s Vibe”, cu Orchestra Națională Radio, dirijor Jin Wang, soliști Alexandru Tomescu (vioara), Adrian Naidin (violoncel acustic, violoncel electric, voce) || București, 2010, Sala Radio; Concert flamenco, alături de Lucas Molina (percuție și dans) și Alexandra Toader (viola) || București, 2010.
Adrian Naidin a obținut numeroase premii la concursuri naționale și internaționale de muzică, dintre care două premii III la „Olimpiada Națională de Muzică” (1987 si 1990), premiul II la „Concursul Național de Interpretare Muzicală” și Premiul II pentru Muzică de Cameră la „Concursul Internațional de la Reichenau”, Austria (1997).
Baritonul român Lucian Petrean s-a născut la Bistrița; în prezent își are domiciliul în Cluj-Napoca și reședința în București. La vârsta de 7 ani a început să studieze vioara în Bistrița natală și, după clasa a IX-a, s-a mutat la Cluj-Napoca. Aici a studiat teologia la Seminarul Teologic și la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Începând cu această perioadă a urmat cursuri de canto sub îndrumarea maestrului Ioan Iercoșan, bas și prim solist al Operei Naționale Române din Cluj.
A absolvit studiile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – catedra de canto, la clasa doamnei profesor doctor Ana Rusu – începând pregătirea muzicală cu regretatul profesor Alexandru Fărcaş. Ulterior obține o diplomă de studii masterale la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – catedra de canto, la clasa domnului profesor doctor Gheorghe Roșu. Participă la cursuri „master-class” sub îndrumarea tenorului Constantin Nica (Elveția), a sopranei Laura Niculescu (România), a pianistei Nicoletta Olivieri (Italia), a baritonului Alfio Grasso (Italia) și a bas-baritonului Ionel Pantea (Luxemburg).
În 2013 a fost declarat doctor în filologie, de către Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, cu teza „Colindatul la români în zona Ardealului” sub îndrumarea profesorului Onufrie Vințeler. În august 2014, la Verona. în Italia, a urmat cursuri de perfecționare vocală sub îndrumarea maestrului Giorgio Zancanaro. În iunie 2016, la Milano, în Italia, a urmat cursuri de perfecționare vocală sub îndrumarea maestrului Bonaldo Giaiotti.
După o serie de recitaluri și concerte, debutează cu rolul Rigoletto din opera „Rigoletto” de Giuseppe Verdi la festivalul „Viva Vox”, pe scena Operei Naționale din Cluj-Napoca, sub bagheta dirijorului Gheorghe Dumănescu, profesor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Între 2013 și 2016 a evoluat pe toate marile scene din România. Începând cu primul său angajament din 2017 în Germania, mai exact cu rolul lui „Renato” din „Un ballo in maschera” de Giuseppe Verdi la Teatrul din Regensburg – rol pe care l-a interpretat și la Teatrul Național din Praga, cariera internațională a baritonului Lucian Petrean se va dezvolta cu o dinamică aparte.
În 2017 interpretează rolul „Scarpia” în „Tosca” de Giacomo Puccini la Teatrul Greco-Roman din Catania. Apoi debutează și în rolul lui „Amonasro” în noua producție „Aida” de Giuseppe Verdi la Opernhaus Magdeburg (Teatrul Magdeburg). Urmează o serie de spectacole la Deutsche Oper am Rhein Düsseldorf și Duisburg (Operele germane din Düsseldorf și Duisburg). Un punct culminant, esențial, este reprezentat de rolul „Scarpia”; acesta este un rol care, datorită volumului său vocal impresionant și prezenței scenice, i se potrivește deosebit de bine.
Marcând debutul său în Franța, următorul angajament va fi pentru toamna anului 2018 la Opéra National de Lorraine (Opera din Nancy) în rolul „Amonasro” pentru o premieră dedicată sărbătoririi a 100 de ani de la înființarea operei.
În 2019 a jucat rolul „Il Conte di Luna” din „Il Trovatore” de Verdi într-o nouă producție a regizorului Arnaud Bernard la „Hrvatsko narodno kazalište u Zagrebu” (Teatrul Național Croat din Zagreb). A debutat ca „Scarpia” într-o serie de spectacole „Tosca” la Opera Israel din Tel Aviv sub conducerea maestrului Daniel Oren.
În mai 2019 este invitat de „Il teatro comunale Giuseppe Verdi di San Severo” (Teatrul Giuseppe Verdi din San Severo) să cânte în noua producție „Rigoletto”. În noiembrie 2019 a fost invitat de Auditorio de Tenerife Adán (Auditorium din Tenerife) să participe la noua producție „Rigoletto”. În aceasta perioadă abordează roluri specifice tipologiei sale vocale, aceea de bariton verdian si verist.
Lucian Petrean este angajat al Operei Naționale din București începând cu anul 2016. În 2018 a primit „Premiul de Excelență” la Gala Premiilor Operei Naționale, eveniment desfășurat la Opera Națională Română Iași. La Bistrița, în cadrul „Galei Premiilor Culturii Bistrițene”, primește distincția de „Cavaler al culturii bistrițene”.
La începutul anului 2020 studiază la Parma cu pianistul Simone Savina. După aceste cursuri a fost ales de către Opera din Parma să interpreteze rolul „Rigoletto” în cadrul „Festivalului Verdi” din Busseto, locul de naștere al compozitorului Giuseppe Verdi. Din păcate, din cauza restricțiilor pandemice, acest proiect a fost suspendat.
În septembrie 2021 a primit o invitație pentru a interpreta rolul lui „Giorgio Germont” din opera „La Traviata” la Festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu” de la Chișinău. La acest festival au fost invitați artiști din 11 țări, el fiind singurul invitat din România. În decembrie 2021 a revenit la Opera din Chișinău pentru a interpreta rolul „Rigoletto” în opera omonimă de Giuseppe Verdi.
În ianuarie 2022 debutează în rolul lui „Jago” la Opera Națională din București. În aprilie 2022, joacă în „Cavalleria Rusticana” și „Pagliacci” la Teatrul Massimo din Catania – Italia. În iunie 2022 a fost invitat de Badisches Staatstheater Karlsruhe, Germania, pentru a interpreta rolul lui „Amonasro” în opera „Aida”.
În august 2022 a fost invitat să participe la Festivalul clasic „Amore e vendetta” din Lech, Austria. Aici a interpretat fragmente din „Ballo in Maschera” de G. Verdi si rolul lui „Alfio” din „Cavalleria Rusticana” de Pietro Mascagni.
Dan Mircea Cipariu, poet care îmbină suprarealismul și observația jurnalistică, lider și promotor cultural, este autorul multor volume de versuri, între care Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara / www.hai.ro (1999), Mahalaua de azi pe mâine. Poeme trăite de Dan Mircea Cipariu & Traian T. Coșovei (2000), Virusul romantic. Acum cu 20% mai multă poezie (2001), sunt eu maria petrarca rilke. adevărata biografie a mariei dante spinoza (2004), Tsunami (2006). Singurătatea vine pe facebook (2012) etc.
A publicat și o serie de cărți experimentale, volume colective, coordonând antologii de referință. Alte scrieri ale sale: Sunt pur din ce în ce mai pur (2002), Timișoara în trei prieteni - Dan Mircea Cipariu, Robert Șerban, Mihai Zgondoiu, cu o pre/postfață de Șerban Foarță și Florin Iaru și două desene de Suzana Fântânariu (2003) s.a. Are un doctorat în filologie. De aproape un deceniu organizează "Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului" și patronează cea mai importantă agenție de știri culturale: "Agenția de Carte". Nimic notabil nu se întâmplă în București - fără Cipariu. Premii: Premiul USR (Asociația Scriitorilor din București), Premiul POESIS (2004).
Codruț Croitoru vine în emisiunea “Dăruiește Românie!” alături de actorul Vlad Popescu cu un proiect special. Codruț Croitoru este un muzician care a pășit cu dreptul în arena muzicii pop si rock autohtone. E un talentat artist care acoperă o ramură vastă la capitolul muzică, fiind compozitor, solist vocal, chitarist și chiar producător. Activitatea și-a început-o încă de tânăr, fiind solist vocal, chitarist și compozitor în cadrul formației The Crown cu care a lansat discul "Amândoi" în anul 2007, disc alcătuit exclusiv din compozițiile sale, care s-au bucurat de numeroase premii ale oamenilor de specialitate. Codruț a avut o frumoasă colaborare cu Adrian Ordean. În paralel și-a desfășurat activitatea de solist vocal alături de nume precum Pact, Schimbul 3 si Compact B. De asemenea, din 2013 și până în prezent, Codruț Croitoru scrie muzica pop și rock pentru diverși tineri, copii sau adolescenți, talentați,
În anul 2020 apare formația Taylor, pentru care artistul și compozitorul, Codruț Croitoru compune toată muzica, iar pe lângă rolul de compozitor și de producător, îl mai are și pe cel de solist vocal și chitarist. Primele single-uri lansate de Taylor se bucură de succes, iar albumul "Dincolo de măști", lansat în martie 2022, le aduce celor de la Taylor o creștere exponențială a numărului de fani, și totodată multe aprecieri venite din partea criticilor de specialitate.
Taylor înseamnă: Marius Vintilă - tobe, Victor Iovan - chitară bas, Florin Laghia -chitară, Alexia Ștefan - backing vocals, Bianca Ștefan - backing vocals. Creația artistului Codruț Croitoru lansată pe piață până în prezent e o încântare pentru publicul iubitor de muzică adevărată.
Carmen Târnoveanu despre noul sezon al emisiunii “Dăruiește Românie!”
Emisiunea „Dăruiește Românie!”, pe care o realizez și o moderez de 10 sezoane, este un proiect pe care l-am început în 2018. Când am gândit acest spectacol de televiziune, într-un format de culturetainment, am plecat de la dorința de a oferi românilor partea cea mai frumoasă și mai sensibilă a acestei țări: cultura artistică, prin artiștii ei consacrați sau debutanți, dar promițători.
Pe măsură ce emisiunea a căpătat propria voce în fața publicului, am simțit să adaug o dimensiune suplimentară divertismentului, și anume o componentă socială, de transfer de valori, cunoștințe și experiențe relevante. Astfel a apărut colaborarea cu Fundația World Vision România, prin care am susținut și promovat programul educațional „Vreau în clasa a 9-a”, care acordă burse școlare elevilor fără posibilități materiale, pentru a urma și liceul. Timp de două sezoane, artiști, antreprenori și voluntari din țară și din străinătate s-au alăturat demersului nostru și s-au transformat în adevărați mentori pentru acești copii, ale căror destine urmau să se schimbe pentru totdeauna, odată cu liceul. Mă bucură să știu că emisiunea „Dăruiește Românie!” le-a transmis acestor copii semnalul că Educația Merită, plus încurajările celor care, prin efort, ambiție și perseverență au reușit în carierele lor, devenind modele de parcurs și succes.
Iată că astăzi, emisiunea „Dăruiește Românie!” continuă povestea pe TVR3, unde mă întâlnesc cu telespectatorii în fiecare sâmbătă, de la ora 13.30. In emisiunea “ Dăruiește Românie!” veți regăsi de fiecare dată acel ceva care, în primul rând pe mine mă animă, mă motivează și mă reprezintă: un profund respect pentru valoarea artistică și culturală, atemporală și indiferentă la mode sau curente trecătoare.
Într-o lume confiscată parcă de zgomotul rețelelor sociale, continui să cred în farmecul emisiunilor de televiziune realizate în platou, prin efort colectiv, după reguli scenaristice, tehnice și de expresie artistică. Aceste elemente ce compun spectacolul de televiziune nu se vor perima niciodată, pentru că ele induc telespectatorului o intimitate inconfundabilă, dincolo de ecran, o anume disponibilitate de a asculta, de a privi cu atenție și curiozitate, de a trăi liber emoția artistică, de a se recrea constructiv.
Carmen Târnoveanu vă așteaptă la TVR3.
Sâmbătă, ora 13.30, la TVR3 - Sezon nou al emisiunii “Dăruiește Românie!”
_____________________
Realizator: Carmen Târnoveanu
Director de imagine: Valentin Purza
Regizor tv: Manuela Apostol
__________________
Foto credit: Mihaela Petre
Arhiva online a emisiunii se găsește pe www.tvrplus.ro