loader
Foto

De două ori „Reţeaua de idoli”, la TVR

Realizatoarea Irina Păcurariu ne dă întâlnire la „Reţeaua de idoli” de două ori pe săptămână: în fiecare duminică, de la ora 18:00, aşa cum telespectatorii erau obişnuiţi, dar şi lunea, de la ora 20:00, pentru a cunoaşte românii cu inițiativă.

 

În perioada de criză, „Reţeaua de idoli” a devenit #reteauadesperanta, unde românii din toată lumea îşi spun propria poveste din izolare.

Duminică, 7 iunie, de la ora 18:00, invitata Irinei Păcurariu este dr. Mihaela Sava, medic specialist boli-infecţioase la Spitalul Universitar din Basel.

Perioada pe care o trăim, Mihaela Sava o vede dintr-o perspectivă dublă, atât ca medic, cât şi ca om care străbate traseele montane cu rucsacul în spate şi circulă doar cu bicicleta. Tânăra de 31 de ani susţine că "era post-COVID a început și doar petrecerea timpului în natură ne ține în siguranță".

(w882)

Cu o experienţă profesională extraordinară, dr. Mihaela Sava a absolvit Facultatea de Medicină din Cluj şi face parte din „Rețeaua de solidaritate”, o mișcare care reunește sute de specialiști români din toată lumea.

„Am plecat din România în 2012. Am fost voluntar în Togo pentru câteva luni și când m-am întors am început rezidențiatul în medicină internă în Germania, la clinica universitară din Essen. Apoi mi-am făcut studiile în Politici de Sănătate la London School of Hygiene & Tropical Medicine și de un an jumătate sunt la Spitalul Universitar din Basel la Secția de Boli Infecțioase și Controlul Bolilor Infecțioase”, spune dr. Mihaela Sava.

Încă de la începutul anului, dr. Sava face parte dintre medicii din Elveția care studiază și tratează pacienții cu Covid-19.

(w882)

„Aici, la Basel, în Elveția, am internat integral primele cazuri, pentru că voiam să cunoștem pacienții. Am aflat despre epidemia de coronavirus când am venit din vacanță, la mijlocul lunii ianuarie. Primele cazuri în Basel au apărut pe 26 februarie", a adăugat ea.

(w882)

Pentru întâlnirea de luni, 8 iunie, de la ora 20:00, Irina Păcurariu a pregătit o ediţie de sărbătoare. O are invitată pe Jamila şi ne propune să revedem primul interviu pentru tv acordat de tânăra care a dezvoltat „JamilaCuisine”, celebrul proiect de blogging video bazat pe rețete culinare.

 
Concursul „Enescu”: Roman Lopatynskyi, unul dintre cei mai lăudați tineri muzicieni din Ucraina, este câștigătorul Secțiunii „Pian”

Muzicianul Roman Lopatynskyi, din Ucraina, a fost desemnat câștigătorul Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului Internațional „George Enescu” - ...

„Regele” continuă să creeze impact în lumea fotbalului românesc

„M-am născut să câștig, nu să exist”, mărturisește Gheorghe Hagi, liderul generaţiei de aur din fotbalul românesc, dezvăluind o mentalitate de ...

Educația axată pe curiozitate și întrebări

Educația axată pe curiozitate și întrebări

publicat: Luni, 23 Septembrie 2024

Într-o societate dependentă de știință și dezvoltare, curiozitatea constituie forța motrice pentru învățare, idei noi și inovație. Cum pot ...