loader
Foto

De ambele părţi ale camerei de filmat: Russell Crowe, în „Promisiunea”, la TVR 1

PROMO

Russell Crowe, Olga Kurylenko, Yilmaz Erdogan şi Jay Courtney ne aduc pe micul ecran povestea fermierului australian Joshua Connor, în coproducţia „Promisiunea” (THE WATER DIVINER), primul film regizat de actorul Russell Crowe. Îl vedem sâmbătă, 22 martie, ora 21.00.

 

The Water Diviner (2014) – filmul „Promisiunea”, pe care telespectatorii îl văd la TVR 1 sâmbătă, 22 martie, „este o poveste frumoasă care implică spectatorul pe mai multe paliere diferite”, scrie Pamella Powel în „Daily Journal”. „Crowe joacă perfect un tată care merge în căutarea celor trei fii, despre care se crede că au fost uciși în acțiune la Gallipoli, în Primul Război Mondial”, adaugă Alex Zane, de la „The Sun UK”. „Crowe se străduiește să atingă o coardă sensibilă universal valabilă şi ne vorbeşte despre inutilitatea războiului. Simplist? Poate... Dar, în realizarea unui film despre durerea pe care o simte un părinte după ce a pierdut un copil în luptă, Crowe transcende granițele și politica”, notează Peter Travers, în „Rolling Stone”. „Ca debut, este un efort remarcabil, Crowe dând dovadă de mult rafinament în construirea şi gestionarea narațiunii. (Joseph Walsh, „CineVue”)

(w882)

(w882)

Ideea filmului a fost inspirată de un singur rând dintr-o scrisoare scrisă de locotenent-colonelul Cyril Hughes, un lucrător al unităţii Imperial War Graves. Nota de subsol spunea simplu: „Un tip bătrân a reușit să ajungă aici din Australia, căutând mormântul fiului său”. După un an de cercetări, nu s-a reuşit identificarea nici a bărbatului, nici a fiului său, ceea ce a asigurat libertatea de a fi imaginată o poveste care să devină scenariul acestui film.

(w882)

(w882)

Russell Crowe, Olga Kurylenko, Yilmaz Erdogan şi Jay Courtney ne aduc pe micul ecran povestea fermierului australian Joshua Connor, în coproducţia Australia-SUA 2014 – „Promisiunea” (THE WATER DIVINER), primul film regizat de actorul Russel Crowe. Îl urmărim la TVR 1 sâmbătă, 22 martie, ora 21.00.

(w882)

(w882)

(w882)

Drama istorică este plasată în 1919, la câţiva ani după bătălia de la Gallipoli din Primul Război Mondial. Fermierul australian Joshua Connor călătoreşte în Turcia, căutându-şi cei trei fii care nu s-au mai întors acasă de pe front. Bărbatul nu îndrăzneşte să spere că-i va mai găsi în viaţă; marea lui dorinţă este să-i poată măcar înmormânta alături de mama lor.

(w882)

(w882)

Ajuns la Istanbul, Connor cunoaşte oameni care au suferit la fel de mult de pe urma războiului: văduva Ayshe şi băieţelul ei, dar şi maiorul Hasan, un ofiţer turc care a luptat împotriva fiilor lui Connor şi care-l poate ajuta pe tatăl disperat să-şi găsească în sfârşit liniştea.

(w882)

(w882)

(w882)

Un film tulburător, de o sensibilitate aparte, care ne va ţine în faţa micilor ecrane până la ultimul minut. „Promisiunea” se vede la TVR 1 sâmbătă seară, de la 21.00.

 
De ambele părţi ale camerei de filmat: Russell Crowe, în „Promisiunea”, la TVR 1

Russell Crowe, Olga Kurylenko, Yilmaz Erdogan şi Jay Courtney ne aduc pe micul ecran povestea fermierului australian Joshua Connor, în ...

Complexitatea sportului: diferențele se fac mai ales la nivel mental

Într-o echipă, toți sportivii urmează același program de antrenament, exersează aceleași tactici și lucrează cu strategii similare. Totuși, doar ...

Iuliana Tudor ne invită la petrecere, duminică, la „Popasuri muzicale cu Junii Sibiului”

La aniversarea celor 80 de ani de existenţă a Junilor, Televiziunea Română difuzează o serie de recitaluri muzical coregrafice ale acestora şi ...