loader
Foto

„Corpul uman este templul vieții, iar sănătatea este moneda cu care putem trăi în el” | VIDEO

O lecţie pe care să ne-o însuşim fiecare dintre noi, oferită de „Brilliantul” săptămânii la TVR INFO – Diana Mitrică, diplomat chimist, pasionată de dobândirea echilibrului în corpul uman, supravieţuitoare a bolii secolului. „Brilliant”, cu Loredana Negrilă, s-a văzut pe 18 mai, de la ora 14.30, la TVR INFO.

 

„Invitata mea îşi dorește o lume în care fiecare persoană cu o boală rară să aibă acces, în timp util, la asistență medicală și un tratament adecvat. Diana Mitrică este un diplomat chimist, pasionat de tot ceea numim dobândirea echilibrului în corpul uman, o supravieţuitoare de cancer a cărei grijă pentru cei aflaţi în nevoie îmbracă cea mai înaltă formă de altruism, oferit cu generozitate. De aproape 15 ani activează într-un domeniu pe cât de solicitant, pe atât de atractiv, coordonând cu dăruire şi pricepere franciza de boli rare a unei companii farmaceutice prestigioase. Despre boli rare, multe dintre ele nedescoperite la timp, şi cum se raportează societatea la efectele lor, dar şi despre armonia care i-a oferit invitatei mele darul vindecării, discutăm la Brilliant cu Diana Mitrică, femeia care sper să vă inspire în prețuirea clipei”, ne-a invitat Loredana Negrilă la întâlnirea cu „Brilliantul” săptămânii. Urmărim emisiunea sâmbătă, 18 mai, de la ora ora 14.30, la TVR INFO.

„M-a fascinat prima reacție chimică din copilărie: caramelizarea zahărului.” Astfel a început pasiunea Dianei Mitrică pentru chimie. Iar familia a încurajat-o să studieze. „Bunicii mei m-au învățat să deschid ușa cărților”, a spus ea, evocând amintirea familiei Arnăuțoiu, un simbol al rezistenței anticomuniste. Tot ei sunt şi cei care i-au educat dârzenia şi spiritul dreptăţii: „Am învățat de la bunicii mei că în situații de criză se văd caracterele adevărate”, a mărturisit invitata.

Pasiunea pentru studiul bolilor rare are şi ea o motivaţie: „Am ales aria bolilor rare pentru că se adresează unui număr limitat de pacienți.” Se cunosc aproximativ 7000 de boli rare care afectează 300 de milioane de oameni, din întreaga lume, după spusele Dianei Mitrică, existând pacienți diagnosticaţi extrem de târziu, chiar şi după 20 de ani. „Bolile rare simulează, de multe ori, simptomele celor comune”, a explicat ea, astfel că mulţi bolnavi nu beneficiază de tratament adecvat. „Nu este un business pentru o companie farmaceutică să aducă pe piață un tratament pentru bolile rare”, este conştientă chimista, punctând, de asemenea, şi că „societatea românească încă învață despre bolile rare”.

Şi tot la „Brilliant” ne-a vorbit Diana Mitrică despre cum a primit vestea şi cum a trecut peste boala al cărei nume poate speria orice curajos. „Înainte de cancer, intrasem într-un vârtej amețitor din care nu mai ieșeam. Uitasem că sufletul și corpul meu au nevoie de o pauză”, a mărturisit ea. Ce a ajutat-o să înfrunte diagnosticul şi să depăşească boala, cu ce lecţii a rămas şi ce sfaturi valoroase oferă acum oricui e interesat de acest subiect am aflat sâmbătă, de la 14.30, când am vizionat un nou episod „Brilliant”.

„Corpul uman este templul vieții, iar sănătatea este moneda cu care putem trăi în el”. O învăţătură valoroasă, cu care rămânem după ediţia din 18 mai a emisiunii de la TVR INFO.

(w882)

***

Jurnalista Loredana Negrilă ne propune, la interviurile „Brilliant”, inițiative şi portrete ale unor români din domenii cât mai variate: IT, medicină, sport, turism, agricultură organică, ecologie, comerț online, învățământ la distanță, asistență socială, asistență pentru problemele diasporei românești, voluntariat, arte (teatru, muzică, dans, artă, film, literatură), al căror unic numitor comun este curajul de a fi ei înşişi, de a-şi prețui visurile și de a le pune în practică, spre binele propriu și al societății. Am urmărit interviul Loredanei Negrilă cu Diana Mitrică pe 18 mai, ora 14.30, la TVR INFO.

 
Roxana Zamfirescu: „Mi-a rămas în amintire Drăgaica din vremea copilăriei mele”

Tradiţiile ne dau rost şi suflet, ne spun cine suntem şi cum suntem.... Ce tradiţie credeţi că e tipic românească? I-am provocat pe prezentatorii ...

Împreună facem bine! –TVR face apel la umanitate

Împreună facem bine! –TVR face apel la umanitate

publicat: Joi, 19 Septembrie 2024

Televiziunea Română invită publicul larg, companii, autorităţi, ONG-uri să se alăture demersului umanitar.

Când ar trebui să mergem la doctor, dacă avem probleme cu somnul. Apneea, dușmanul tăcut din timpul nopții

Atunci când ne trezim obosiți dimineața, deși am dormit un număr suficient de ore, ori, dimpotrivă, ne luptăm frecvent cu insomniile, este ...