loader
Foto

Corneliu Coposu, mărturii despre o viaţă exemplară

Pe 11 noiembrie s-au împlinit 20 de ani de la moartea lui Corneliu Coposu, figura politică emblematică şi liderul opoziţiei în anii de după Revoluţie. În această seară, pe TVR 2, de la ora 19:00, un documentar-mărturie despre viaţa Seniorului.

 

După o existenţă în care nu a cunoscut niciodată liniştea, petrecută, cu excepţia copilăriei şi a adolescenţei, fie în închisori, fie în deportare, ori permanent supravegheat, Corneliu Coposu a trecut, în mai puţin de 20 de ani, din viaţă - în istorie.

În 11 noiembrie 1995, unul din fondatorii democraţiei din România părăsea această lume. Corneliu Coposu nu a beneficiat de funeralii naţionale şi nici de onoruri militare, dar sute de mii de oameni veniţi din întreaga ţara au trecut atunci pe la căpătâiul Seniorului spunând „Iartă-ne!”.Viaţa sa exemplară rămâne un model de moralitate, iar liniile politice formulate de ultimul mare lider ţărănist constituie fundamentul politic al României euroatlantice.

„În timpul detenţiei, am trecut de multe ori pe lângă moarte. Acest lucru îţi dă o linişte, o seninătate spirituală şi o înarmare cu o rezistenţă absolut inexpugnabilă, după ce defilezi prin toată gama de torţionari. Dacă reuşeşti să le supravieţuieşti, ajungi la un moment dat la un nivel la care rezistenţa este maximă şi nu poate fi afectată în nici un fel de fenomene exterioare", mărturisea Corneliu Coposu.

În 2014 s-au împlinit 100 de ani de la naşterea „Seniorului” sau a „Preşedintelui Moral al României”, aşa cum a fost denumit. Dar abia astăzi Corneliu Coposu se află, în sfârşit, acolo unde viaţa sa exemplară îl aşază: în conştiinţa românilor.

De-a lungul anilor, i s-au dedicat articole şi studii, filme şi cărţi. Ce s-ar mai putea adăuga? Mărturii. Oameni care l-au cunoscut, care i-au fost aproape şi a căror existenţă a fost atinsă de Corneliu Coposu povestesc în filmul Mărturii despre o viaţă exemplară lucruri mai puţin cunoscute despre Senior.

 
Andrei Ionescu: “Se pare că, în faţa lui Dumnezeu unica bogăţie pe care o poţi trece dincolo sunt faptele noastre bune!”

Andrei Ionescu, soţul regretatei actriţe Ileana Stana-Ionescu, s-a alăturat campaniei umanitare TVR “Împreună facem bine!”. În vârstă de 97 de ...

Muzeul Apei

Muzeul Apei "Leonida Truță" din Cluj-Napoca

publicat: Joi, 26 Septembrie 2024

”Acest așezământ are menirea de a-ți reaminti ție, trecătorule, că de la o zi la alta apa este tot mai puțină și noi tot mai  mulți. Drept aceea, ...

Regizorul Silviu Purcărete, omagiat la Teatrul „Marin Sorescu” din Craiova

În cadrul „Săptămânii Purcărete”, iubitorii de cultură se pot delecta cu cinci dintre spectacolele apreciate ale marelui regizor, precum și cu ...