loader
Foto

Galerie foto

Concerte inedite la „Muzici şi Tradiţii în Cişmigiu”

Vineri, 29 iulie, de la 21.15 şi sâmbătă, 30 iulie, de la 12.15, vedem alte recitaluri din cadrul celui mai mare festival internaţional de folclor din România. Iuliana Tudor este gazda evenimentului.

 

Ediția din 29 iulie este disponibilă online pe TVR+.

10 ansambluri invitate din străinătate, 10 minorităţi şi comunităţi, 10 tineri interpreţi de muzică populară şi 10 ansambluri româneşti – aceasta a fost oferta celei de-a X-a ediţii a Festivalului Internaţional de Folclor Muzici şi Tradiţii în Cişmigiu, ce a avut loc la sfârşitul lunii iunie în Bucureşti. Iuliana Tudor a fost din nou gazda celui mai mare festival internaţional de folclor din România, pentru telespectatorii TVR 1 şi pentru cei care urmăresc programele Televiziunii Române online, pe www.tvrplus.ro.

(w882) Iuliana Tu

Pe cele două scene amplasate în parcul Cişmigiu au urcat interpreţi de folclor, dar şi artişti celebri ai altor genuri muzicale. Astfel, Scena Principală a reunit concerte susţinute, printre alţii, de apreciatul Taraf din Clejani, alături de Ioniţă de la Clejani, Viorica de la Clejani şi fiica lor Margherita. Amatorii de muzică de petrecere îi pot vedea vineri seară, de la ora 21.15.

(w882) Viorica di

Sâmbătă, 30 iulie, de la 12.15, Iuliana Tudor ne invită să urmărim la TVR 1 alte recitaluri ce au putut fi văzute pe scena festivalului Muzici şi Tradiţii în Cişmigiu, susținute de Gheorghe Turda şi Dan Helciug, Sava Negrean Brudaşcu, Maria Ciobanu şi Nico, Laura Lavric şi Loredana, Nicolae Furdui Iancu și acompaniate de Orchestra Naţională Valahia, condusă de Marius Zorilă.

Ediția din 30 iulie este disponibilă online pe TVR+.

(w882) Maria Ciob

Anul acesta, festivalul a aniversat un deceniu de diversitate culturală, cu 10 ansambluri invitate din străinătate - Spania, Irlanda, Bulgaria, Cipru, Italia, Maroc, Republica Moldova, Serbia, Slovacia şi Turcia, respectiv 10 minorităţi şi comunităţi - maghiară, ucraineană, germană, aromână, italiană, turco-tătară, slovacă, rromă, greacă, comunitatea ruşilor lipoveni.

(w882) dansuri fe

Continuând tradiţia, TVR 1 a fost şi anul acesta co-producător al Festivalului Internaţional de Folclor Muzici şi Tradiţii în Cişmigiu, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin creart–Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie. Festivalul a avut loc în perioada 24–26 iunie, în parcul Cişmigiu din Capitală, reunind mii de artişti din toate zonele ţării, ansambluri folclorice, fanfare, minorităţi şi comunităţi naţionale, meşteşugari, ateliere de creaţie şi bucate tradiţionale, evenimente dedicate celor tineri şi copiilor.

(w882) Muzici si

Foto: www.facebook.com/FIF.MuzicisiTraditiiinCismigiu

 

 
”Călător de meserie”, în județul Mureș

”Călător de meserie”, în județul Mureș

publicat: Miercuri, 25 Septembrie 2024

Călătoriile sunt cel mai bun mod de a ne hrăni sufletul și de a ne extinde orizontul. Acceptați provocarea acestei aventuri care să vă aducă ...

Angela Avram: „Pentru noi, sărbătorile şi tradiţiile au fost întotdeauna în familie”

Tradiţiile ne dau rost şi suflet, ne spun cine suntem şi cum suntem.... Ce tradiţie credeţi că e tipic românească? I-am provocat pe prezentatorii ...

Miodrag Belodedici și performanța sa unică în fotbalul românesc

Este una dintre legendele sportului românesc și singurul fotbalist român care a câştigat de două ori Cupa Campionilor Europeni.