loader
Foto

Competiţie pe final de an între matinalii TVR 1, la grătarul lui Dinescu | VIDEO

Se amestecă energia, umorul și buna dispoziție a matinalilor de la „Cu capu-n zori” cu inventivitatea culinară a lui Mircea Dinescu și cu muzica lui Constantin Lătărețu. O ediție specială „Politică şi delicateţuri” în 27 decembrie, de la ora 14.30.

 

Așa cum v-a obișnuit, Mircea Dinescu sărbătorește la „Politică și delicatețuri” cu invitați simpatici, rețete interesante și nelipsiții lăutari.

Ediția din 27 decembrie le are pe toate.

(w882)

Dacă anul trecut poetul a pregătit masa de Revelion împreună cu câţiva dintre actorii din Las Fierbinți, organizați în trei echipe, anul acesta ideea echipelor a rămas valabilă, iar invitați sunt prezentatorii matinalului de la TVR 1, „Cu capu-n zori”. Ca și anul trecut, emisiunea se desfășoară afară, unde grătarul fumegă, iar responsabili cu muzica și voia bună sunt Constantin Lătărețu împreună cu acordeonistul său.

(w882)

Bianca Patrichi, profesor-coregraf de balet și dans contemporan și Mircea Dinescu formează echipa albastră, Angie Cobuț, chef și Mădălina Manole, astrolog, alcătuiesc echipa roșie, iar Liza și Fere duc pe culmile gloriei culinare echipa galbenă.

(w882)

Celor șase temerari li s-au pregătit aceleași ingrediente: roșii, ceapă, ciupercuțe, cârnăciori, cotlete, costiță și momițe. Nu lipsesc însă nici ingredientele secrete, menite să îmbogățească rețetele preparate și să îi încurce pe cei mai puțin pricepuți: rodie, avocado și deja tradiţinală portocală.

(w882)

(w882)

Nu vă dezvăluim cine a preparat cea mai apetisantă farfurie, cine a cântat și dansat cel mai bine și nici ce credeau invitații ediţiei că sunt momițele, dar promitem că e pregătită o petrecere pe cinste, la care sunteți cu toții invitați, duminică, 27 decembrie, de la ora 14.30, la TVR 1! Imaginați-vă energia, umorul și buna dispoziție a celor de la matinalul „Cu capu-n zori”, combinate cu inventivitatea culinară cu care ne-a obișnuit Mircea Dinescu și cu muzica lui Lătărețu, plus câteva rețete inspirate pentru masa de Revelion...

(w882)

(w882)

Ce poate fi mai potrivit pentru o după-amiază de sărbătoare... decât o ediție specială „Politică și delicatețuri”!

 
Țăst Show – Storceag de cegă și tocăniță de mistreț, la Runcu | VIDEO

Emisiunea "Țăst Show" de la TVR Craiova ne oferă o incursiune delicioasă în gastronomia tradițională românească, cu un episod dedicat ...

Ziua Națională a Vinului: O sărbătoare a tradiției și calității | VIDEO

„Vinul nostru uimitor de bun” este sloganul sub care se va desfășura, în acest an, Ziua Națională a Vinului din Republica Moldova, un eveniment ...

1944, anul de răscruce din istoria Iașului | VIDEO

1944, anul de răscruce din istoria Iașului | VIDEO

publicat: Duminică, 22 Septembrie 2024

Anul 1944 reprezintă un moment crucial în evoluția orașului Iași, un an marcat de devastarea și transformările profunde cauzate de conflagrația ...