loader
Foto

„Lusitane”, o călătorie prin istoria şi frumuseţea Portugaliei

Din cel mai vestic punct al Europei, emisiunea Cap compas începe o nouă călătorie prin micile oraşe pline de istorie ale Portugaliei.  Duminică, 25 octombrie, vă aşteptăm de la ora 12:00, la TVR 2, TVR HD şi TVR+.

 

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Portugalia este fără pic de îndoială un imens port, o ţară ca un întreg ţărm de mare care devine, simbolic, liman spre ape, pământ şi spre alte zări.

Ca orice loc cu putere de simbol, Cabo da Roca este împlinit prin vizitarea de către oameni din toate colţurile lumii, iar petrecerea timpului are aici conotaţii aproape ritualice. Geografia locului face din această extremitate a Europei o experienţă unică, ce-ţi dă senzaţia că păseşti într-un ţinut necunoscut sau pe un nou continent.

Fără fluvii, Portugalia nu ar mai fi aceeaşi, iar fluviul Tajo – sau Tejo după numele portughez – este unul dintre simbolurile ţării. Acesta izvorăşte din Guadalajara spaniolă, unde-i cât „un fir de viaţă”, iar după 1000 de kilometri  străbătuţi prin Peninsula Iberică, se uneşte cu azuriul Atlanticului. „Fluviul aducător de prosperitate ajunge în deplinătatea puterilor sale în dreptul orasului Santarém. Aşezarea este denumită dupa Sfânta Irina pe care o vom regăsi întreţesută cu legende şi dăruire de sine pe firul apei în amonte într-un alt oras emblematic al Portugaliei”, spune Elena Dinu, producătoarea TVR a emisiunii.

Julius Caesar a folosit locul drept centru administrativ pentru legiunile romane, vizigoţii au numit urbea în cinstea sfintei, maurii i-au spus Xantarim, iar în final a ajuns Santarém, locul unde a fost găsit în apă trupul Sfintei Irina.
Lusitanii, fenicienii, grecii şi romanii, vizigotii, maurii şi, în cele din urmă, portughezii au trecut şi stîpânit, lăsând câte o parte din sufletul lor şi un dram de civilizaţie în plus. Oraşul a fost fondat în sec II Î.e.n cu numele de Scalabis. Din acest oraş începe a doua parte din secţiunea portugheza a drumului spre Santiago de Compostela cunoscut ca El Camino.

Tomar este un oraş fermecător aşezat pe malurile râului Nabão, la 100 km de Lisabona.Străjuit într-o parte de parcuri, de livezi şi de cartiere cu un aer aproape rural, iar din cealaltă parte de mănăstireaa templierilor. Străzile pietonale, asemenea unor raze, conduc spre biserica Sf Ioan Botezătorul şi Piaţa Republicii. Tomar găzduieşte una dintre cele mai vechi sinagogi din Portugalia, care datează din anul 1430, iar în acest oraş. celebrul astronom evreu Abraham Zacuto care a inventat un nou astrolab.

Considerat fondatorul Tomarului, Gualdim de Pais - al patrulea Mare Maestru al Cavalerilor Templierilor - este reprezentat printr-o statuie din bronz amplasată în centrul pieţei, monument inaugurat în anul 1940.

Patroana spirituală a oraşului este Sfânta Irina (Santa Iria), care a trăit şi a murit în secolul al VII-lea. Ea a fost ucisă şi aruncată în râu după ce un bărbat, care ar fi fost îndrăgostit de ea, ar fi angajat un mercenar ca s-o ucidă pentru zvonurile de infidelitate care circulau despre ea.

Mănăstirea din Tomar este o bijuterie a arhitecturii portugheze, iar în 1983 a fost inclusă în patrimoniul UNESCO. Cu o vechime de peste 900 de ani, mănăstirea Ordinului lui Hristos (Convento de Cristo) i-ar fi ajutat pe portughezi să lupte cu maurii în sec XII-XIII şi astfel mănăstirea a fost răsplătită cu numeroase proprietăţi.

Ordinul Cavalerilor Templieri a fost suprimat pe întreg cuprinsul Europei din 1312 până în 1314, excepție făcând Portugalia, unde cavalerii și bunurile au fost transferate Ordinului lui Hristos înființat în 1319 de către Regele Dinis. În 1357 Cetatea din Tomar devine sediul central al Ordinului lui Hristos. O altă personalitate ce și-a lăsat amprenta pe Ordinul lui Hristos a fost Regele Manuel I, care a devenit Mare Maestru al Ordinului în anul 1484 și Rege al Portugaliei în 1492. Sub conducerea sa s-au adus câteva din cele mai importante îmbunătățiri Mânăstirii, în special noul naos adosat bisericii împreună cu picturile și sculpturile interioare.

***

„Cap compas” este un program de televiziune complex care comportă atât valente de ordin turistic cât şi dimensiuni complementare legate de obiceiuri, spaţii culturale, identităţi  ambientale, stil şi rafinament în materie de amenajări ale industriei ospitalităţii, reţete culinare originale, degustări de vinuri şi forme de agrement. Lyon, Madrid, Tanzania, Dubai, Malta, Moscova, Ierusalim sunt destinaţii pe care jurnaliştii TVR Titi Dincă, Emilia Nicolaescu, Ana Preda, Elena Dinu vi le arată la TVR.

Pe TVR+ găsiți toate edițiile din arhiva emisiunii Cap Compas

 

 
Tatiana Ernuțeanu: despre statutul de poet și publicist în România

Licențiată în filologie și comunicare, Tatiana Ernuțeanu a intersectat conceptul creativ cu scrisul, la scurt timp după finalizarea studiilor, ...

Andrei Ionescu: “Se pare că, în faţa lui Dumnezeu unica bogăţie pe care o poţi trece dincolo sunt faptele noastre bune!”

Andrei Ionescu, soţul regretatei actriţe Ileana Stana-Ionescu, s-a alăturat campaniei umanitare TVR “Împreună facem bine!”. În vârstă de 97 de ...

Muzeul Apei

Muzeul Apei "Leonida Truță" din Cluj-Napoca

publicat: Joi, 26 Septembrie 2024

”Acest așezământ are menirea de a-ți reaminti ție, trecătorule, că de la o zi la alta apa este tot mai puțină și noi tot mai  mulți. Drept aceea, ...