loader
Foto

Galerie foto

Betty Anne Waters, cea mai curajoasă soră din lume

Vineri, 8 iulie, urmăriţi la TVR 2 dramatizarea poveştii lui Betty Anne Waters (Conviction), femeia care a petrecut 12 ani studiind Dreptul, pentru a-şi scoate fratele din închisoare. Pe TVR 2, de la ora 20:10.

 

În 1983, Kenneth Waters este acuzat pe nedrept de jaf și crimă și condamnat la închisoare pe viață. Sora lui,o femeie divorțată care își crește singură cei doi copii, e hotărâtă să facă tot ceea ce-i stă în putință pentru a-l apăra pe fratele ei. Femeia își petrece 12 ani studiind Dreptul și obține o diplomă de licență în domeniu.

Lansat în 2010, filmul este inspirat dintr-un caz real, care a avut loc în Bristol, Rhode Island. Filmul este regizat de Tony Goldwyn, actor (a debutat cu rolul răufăcătorului din „Fantoma mea iubită”, alături de Patrick Swayze şi Demi Moore), regizor şi producător, având în palmares atât lungmetraje, cât şi seriale TV, ca „Dexter”, „Scandal”, „The Good Wife” etc.

Rolurile principale sunt interpretate de Hilary Swank, Sam Rockwell şi Melissa Leo. Hillary, câştigătoare a două premii Oscar pentru cea mai bună actriţă, o interpretează pe Betty Anne Waters, iar înainte de începerea filmărilor, ea a stat împreună cu Betty Anne, pentru a-şi intra cât mai bine în caracter şi pentru a descoperi chimia dintre ea şi fratele ei. „Pentru mine, a fost o poveste de dragoste atât de frumoasă între un frate şi o soră, una care a fost atât de convingătoare, că nu mai ţin minte când am mai întâlnit o relaţie atât de frumoasă.Ideea că cineva poate fi atât de generos ca Betty Anne, a transformat-o în eroina mea”, spunea actriţa într-un interviu.

La rândul ei, Betty Anne Waters mărturisea în presa americană că nu se aştepta că povestea ea chiar ar putea fi spusă prin obiectivul camerei de filmat. „Am descoperit apoi ca Hillary Swank urma să mă joace pe mine. Eram uimită, nu-mi venea să cred. Dacă ar fi fost să aleg o actriţă care să mă joace, Hillary ar fi fost. Apoi a fost Sam Rockwell, actorul care l-a interpretat pe fratele meu; când l-am cunoscut şi când am văzut cât de mult îi păsa de rol, de cum voia să-l interpreteze, de cum era fratele meu – am fost surprinsă. A reuşit, el a l-a înţeles pe deplin pe Kenny”, spunea Betty Anne.

 
”Călător de meserie”, în județul Mureș

”Călător de meserie”, în județul Mureș

publicat: Miercuri, 25 Septembrie 2024

Călătoriile sunt cel mai bun mod de a ne hrăni sufletul și de a ne extinde orizontul. Acceptați provocarea acestei aventuri care să vă aducă ...

Angela Avram: „Pentru noi, sărbătorile şi tradiţiile au fost întotdeauna în familie”

Tradiţiile ne dau rost şi suflet, ne spun cine suntem şi cum suntem.... Ce tradiţie credeţi că e tipic românească? I-am provocat pe prezentatorii ...

Miodrag Belodedici și performanța sa unică în fotbalul românesc

Este una dintre legendele sportului românesc și singurul fotbalist român care a câştigat de două ori Cupa Campionilor Europeni.