loader
Foto

Galerie foto

Azi, în direct la TVR: Anglia-România, la Campionatul European de Fotbal U21

Al şaptelea meci oficial între cele două echipe va putea fi urmărit începând cu ora 19.30, la TVR 1 şi TVR HD. De la ora 19.00, Costin Deşliu ne dă întâlnire la Studio fotbal EURO U21.

 

Jurnalistul Emil Hossu-Longin, cel care, împreună cu Marian Olaianos, va comenta aşteptata partidă a grupei C, Anglia-România, ne face avancronica meciului pe care TVR 1 şi TVR HD îl transmit în direct şi în exclusivitate începând cu ora 19.30.

„Va fi al şaptelea meci oficial între cele două echipe, precedentele fiind în preliminariile CE 1982 şi 1986, şi în barajul pentru CE 2011. Tricolorii au învins o singură dată, 4-0 la Ploieşti, cea mai drastică înfrângere a britanicilor. Leii au câştigat de 3 ori, iar două partide s-au terminat la egalitate.

Anglia-România se joacă în cea mai lungă zi a anului şi în cea mai călduroasă de până acum din 2019, în Cesena. La ora meciului sunt anunţate 31 de grade. Sunt 14.000 de locuri pe stadionul unde jucăm azi şi 10.000 de bilete vândute, peste 5.000 de români şi cam 200 de englezi.

(w882)

Anglia e obligată să câştige pentru a mai spera la calificare. „Ne respectăm adversarul, ştim ce moral are după 4-1 cu Croaţia, dar noi vom face orice pentru a ne impune”, a declarat Aidy Boothroyd, selecţionerul Angliei, la conferinţa de presă oficială. Choudhury, eliminat în meciul cu Franţa, e suspendat, iar selecţionerul Angliei va face câteva modificări în primul 11. E posibil să apară fundaşul stânga Lloyd Kelly, Kieran Dowell pe postul de mijlocaş central defensiv, Harvey Barnes, Calvert-Lewin şi Mount în linia ofensivă. Fundaşul dreapta Wan-Bissaka, cel care şi-a marcat în proprie poartă cu Franţa, va rămâne titular, chiar dacă e tentat să accepte oferta lui Manchester United, care oferă 60 de milioane de lire sterline pentru a-l transfera în această vară” - Emil Hossu-Longin, despre meciul de azi.

(w882)

Anglia e prezentă pentru a şaptea oară consecutiv la EURO. Vicecampioana din 2009 s-a oprit în semifinale acum doi ani, la penalty-uri, şi vine cu un lot extraordinar, pregătit de Aidy Boothroyd. Chiar dacă nu-i poate folosi pe Rashford, Alli, Sancho, Alexander-Arnold şi Loftus-Cheek, toţi aflaţi în limita de vârstă, dar în vacanţă sau în pregătiri la cluburi, Boothroyd se bazează pe o generaţie nemaipomenită, produsă la academiile formaţiilor de top din Premier League. Cota „Leilor” depăşeşte 300 de milioane de euro, lideri fiind Ryan Sessegnon (Fulham, mijlocaş stânga, 19 ani, 35 de milioane de euro), James Maddison (Leicester City, mijlocaș ofensiv, 40 de milioane de euro) şi Aaron Wan-Bissaka (Crystal Palace, fundaş dreapta, 35 de milioane de euro).

(w882)

Povestea fotbalului românesc de mâine se scrie la TVR, unde urmărim în direct lupta „tricolorilor mici” cu cele mai bune naţionale de fotbal U21 ale Europei. Toate meciurile Campionatului European de Fotbal U21 pot urmărite în direct şi în exclusivitate la TVR: Programul – aici.

(w882)

credit foto: FRF şi Emil Hossu Longin (TVR)

 
O ediție ”Transparențe” cu artistul Eugen Moritz

O ediție ”Transparențe” cu artistul Eugen Moritz

publicat: Luni, 23 Septembrie 2024

Eugen Moritz este artist vizual, prof. univ. dr. la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Departamentul de Fotografie, Video și ...

Ediție specială FILIT Chișinău

Ediție specială FILIT Chișinău

publicat: Luni, 23 Septembrie 2024

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere, organizat de Fundația KA-TET, va reuni numeroși prozatori, poeți, traducători, editori, ...

Contribuţiile cercetării şi tehnologiilor în sănătate

Prof. dr. Theo Trandafirescu, specializat în medicină internă, pneumologie și terapie intensivă, face parte din Asociația Medicilor Români din ...