loader
Foto

Galerie foto

„A doua Românie”: Ediție specială despre situația din Ucraina

Joi, 10 martie, de la ora 21.00, într-o ediție specială a emisiunii „A doua Românie”, v-am adus în atenție inițiativele unor români care s-au mobilizat și s-au organizat exemplar pentru a-i ajuta pe cei care fug din calea războiului.

 

Românii din diaspora se alătură eforturilor României de a veni în sprijinul refugiaților din Ucraina.

Ați aflat povestea impresionantă a unei adolescente, nevoite să se despartă de casă, de prieteni, de membri ai familiei, pentru a se proteja. Iulia Gherghisan are 16 ani și până acum câteva zile locuia în satul românesc Erdec-Burnu, Ismail, regiunea Odesa. Ea face parte din Ansamblului Folcloric „Dor Basarabean” și s-a refugiat la Constanța, dar în graba plecării spre Isaccea și-a uitat vioara acasă. Cu ajutorul unor români inimoși a primit însă una nouă și a cântat imnul Ucrainei pe malul Marii Negre, pentru ca mesajul ei să se audă până la Odesa. Ne spun întreaga poveste Iulia Gherghisan și Paul Bordas, cel care a ajutat-o să aibă o vioară nouă.

(w882) iulia gher

Este pentru prima oară când 8 organizații românești din Marea Britanie și-au unit forțele și alături de români din alte țări, dar și de cetățeni britanici au organizat colectarea și transportarea unor ajutoare umanitare pentru refugiații care sosesc în România. Cum a apărut inițiativa și care sunt rezultatele acesteia de până acum, ne-a povestit Alina Balatchi Lupașcu, cofondatoarera Asociației Romanian Women in UK.

(w882) baltachi

Și românii de peste ocean s-au mobilizat  pentru a veni în sprijinul refugiaților ucraineni. Romanian United Fund împreună cu Ambasada României în Statele Unite ale Americii a inițiat o strângere de fonduri pentru a-i ajuta pe refugiațiidin Ucraina care ajung în România. Fondul Ucrainean Pentru Pace lansat de Romanian United Fund și Ambasada României în Statele Unite a strâns cu succes aproape 200.000 de dolari în doar câteva zile. Cum a fost posibil, care este următorul obiectiv și mai ales cum vor fi folosiți acești bani, ne-a explicat Mihai Lehene, Președintele RUF.

Pe lângă ajutoarele materiale, persoanele care se refugiază din calea războiului au mare nevoie și de informații. Asociația Code for România a lansat în acest scop platforma Dopomoha.ro, un ghid general de informare pentru cei care vor să se adăpostească în România din cauza războiului din Ucraina. Bogdan Ivănel, inițiatorul proiectului, CEO și fondator Code for România ne-a oferit detalii.

(w882) bogdan

Producător și realizator: Liliana Văduva

Emisiunea poate fi urmărită online pe TVR+.

 
Ilinca Nazarie, jurnalist TVR: Cel mai dureros e când oamenii te trag de mână și spun „Haideți să vă arătăm.... că nu mai avem nimic!”

O rupere de nori fără precedent aducea, în noaptea dintre 13 și 14 septembrie, urgia în satele din județele Galați și Vaslui. După ce au căzut ...

Toamnă bogată pentru Iuliana Tudor, la TVR

Toamnă bogată pentru Iuliana Tudor, la TVR

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Vedeta pregătește o gală aniversară pentru a sărbători 25 de ani de televiziune, pentru perioada sărbătorilor. Mari spectacole de folclor, ...

Medici care schimbă lumea

Medici care schimbă lumea

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Lucrările științifice realizate de acad.prof.dr. Anca Ligia Grosu au deschis drumuri pentru radioterapii personalizate, de mare precizie, care ...