loader
Foto

Galerie foto

„A doua emigrare” şi poveştile celor care au curajul să o ia de la zero

Duminică, 5 iunie, ați urmărit două noi cazuri cu români care, după ce şi-au construit o nouă viaţă şi o carieră în străinătate, au decis să se întoarcă în România. Ce-au găsit? Am aflat de la 12:30, la TVR 2 şi TVR HD.

 

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

A doua emigrare prezintă problemele românilor care – după ce au emigrat în alte ţări – se reîntorc acum în ţară. Revenirea după o absenţă lungă pune serioase probleme de reintegrare în sânul unei comunităţi care a mers mai departe şi a unui sistem de care, fie au „fugit”, fie le ridică bariere la revenire.

În primul caz al ediţiei din 5 iunie o cunoaştem pe Carmen Radu. Ea este o tânără din Bucureşti care  a absolvit în 1984  Liceul Pedagogic şi a devenit învăţătoare. Situaţia cadrelor didactice nu este una uşoară, mai ales dacă eşti la început de drum, astfel ea a ales să îşi încerce norocul în Italia, la începutul anilor 1990.

A lucrat mai întâi într-un laborator fotografic, iar apoi ca secretară. Şase ani mai târziu a decis să se întoarcă acasă. Dragostea pentru copii şi pasiunea de a-i educa pe cei mici au făcut-o să nu renunţe la învăţământ, dar nu în sistemul public, ci in cel privat.

Continuăm emisiunea din 5 iunie cu povestea lui Costin Nicolescu. El a a fost sportiv de performanţă, legitimat la Clubul Jandarmeriei Române. Dezamăgit că nu putea avansa la rangul de ofiţer, a decis să plece în USA.

I-a fost foarte greu, 8 luni a dormit într-o sală de sport, dar a reuşit să obţină permisul de muncă şi a lucrat 3 ani ca antrenor de fitness, de la 7 dimineaţa până la 8 seara, inclusiv duminica.
Au început să vină şi satisfactiile, era bine privit  de comunitate, a fost în clasamentul de judo US nr.5, mai apoi nr.2. A cunoscut vedete precum Cindy Crawford, Jennifer Lopez, Calista Flockhart, D'Rock... dar  a ştiut mereu că vrea să se întoarcă acasă.

După 3 ani a revenit în România şi acum este antrenor personal de fitness, dar este dezamăgit că statul nu spijină acest fenomen, „nu a venit nimeni să spună: uite, noi îţi arătăm mulţumirile noastre… Pe stat nu-l interesează că exişti!", spune Costin.



Jurnalişti: Gabriela Voinea, Monica Nicolescu, Iulia Popescu

Producător: Monica Nicolescu

***

Emisiunea „A doua emigrare poate fi urmărită și pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

 

 
”Călător de meserie”, în județul Mureș

”Călător de meserie”, în județul Mureș

publicat: Miercuri, 25 Septembrie 2024

Călătoriile sunt cel mai bun mod de a ne hrăni sufletul și de a ne extinde orizontul. Acceptați provocarea acestei aventuri care să vă aducă ...

Angela Avram: „Pentru noi, sărbătorile şi tradiţiile au fost întotdeauna în familie”

Tradiţiile ne dau rost şi suflet, ne spun cine suntem şi cum suntem.... Ce tradiţie credeţi că e tipic românească? I-am provocat pe prezentatorii ...

Miodrag Belodedici și performanța sa unică în fotbalul românesc

Este una dintre legendele sportului românesc și singurul fotbalist român care a câştigat de două ori Cupa Campionilor Europeni.