loader
Foto

24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, în programele TVR

TVR aniversează 160 de ani de la Unirea Prin­ci­patelor Române sub conducerea dom­nitorului Alexandru Ioan Cuza cu programe şi ediţii speciale, transmisiuni directe din locuri simbolice ale Micii Uniri, dar şi filme inspirate de istoria românilor.

 

Ziua de 24 ianuarie a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român, iar programele pregătite de Televiziunea Română pentru această zi readuc în atenţia telespectatorilor momentele cheie ale evenimentului din 1859. Transmisiuni directe din oraşele simbol pentru Mica Unire, documentare, filme româneşti, ediţii speciale ale unor emisiuni vor fi difuzate în programele TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Internaţional şi TVR Moldova. Istoricii şi specialiştii invitaţi în programele postului public vor completa tabloul momentului pe care îl aniversăm.

La TVR 1 seria transmisiunilor speciale dedicate zilei de 24 ianuarie începe la 09.30, când telespectatorii vor putea urmări, sub genericul 160 de ani – Unirea Principatelor Române,  în direct de la Iaşi, ceremoniile organizate cu ocazia zilei Unirii, slujba de Te Deum, precum şi concertul folcloric Noi suntem români. Mai multe informaţii despre programul TVR 1 din 24 ianuarie - aici.

TVR 2 a pregătit un program special dedicat zilei de 24 ianuarie. De la ora 07.30, „Uniţi în cuget şi-n simţiri - Artele în vremea Unirii” ne prezintă muzica şi literatura anului 1859, dar şi lucrările închinate domnitorului Alexandru Ioan Cuza, familiei sale şi unioniştilor. Detalii despre programul TVR 2 din 24 ianuarie - aici.

În urmă cu 160 de ani, Mica Unire era înfăptuită în 24 ianuarie prin alegerea domnitorului Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, ca Domn al Ţării Româneşti - iar TVR 3 marchează această zi prin programarea mai multor producţii din inima Moldovei, de la TVR Iaşi. Amănunte - aici.

Românii din întreaga lume îşi dau “mână cu mână” la TVR Internaţional şi TVR Moldova pentru a sărbători cu programe speciale ziua în care se împlinesc 160 de ani de la Unirea Principatelor Române. Amănunte aici despre programele TVR Internaţional şi aici despre programele la TVR Moldova.

 
Simona Amânar Tabără, legendă a gimnasticii românești și mondiale

Multiplu medaliată olimpică, mondială și europeană, Simona Amânar aparține generaţiei de excepţie a gimnasticii româneşti în anii '90, atunci ...

Al doilea camion cu donaţii a plecat la Galaţi

Al doilea camion cu donaţii a plecat la Galaţi

publicat: Marţi, 24 Septembrie 2024

TVR, împreună cu Armata Română, a instalat un al doilea cort pentru ajutoarele destinate sinistraților, în timp ce un al doilea camion cu ...

Albertina Ionescu: „Nimic nu este mai frumos și mai important pentru noi, ca ființe, decât legăturile noastre cu familia”

Tradiţiile ne dau rost şi suflet, ne spun cine suntem şi cum suntem.... Ce tradiţie credeţi că e tipic românească? I-am provocat pe prezentatorii ...