loader
Foto

Prin lumi și ficțiuni teatrale, cu Magda Catone şi fiul ei, Carol Ionescu, la „Nocturne”, pe TVR 1 | VIDEO

RECOMANDARI

​Mamă și fiu, actriță și actor, două generații complice în artă și frumos ne-au bucurat sufletul luni, 13 mai, la TVR 1. Am urmărit o ediţie „Nocturne” despre frumosul și greul lui Împreună , despre prietenie și neuitare, cu Marina Constantinescu, Magda Catone și Carol Ionescu. De la ora 23.00. De neratat!

 

Luni seară, Marina Constantinescu și invitații ei, Magda Catone și Carol Ionescu, ne-au condus prin lumi și ficțiuni teatrale. Mamă și fiu, actriță și actor, două generații complice în artă și frumos, ne-au făcut părtașii unei legături speciale, comice și profunde în același timp, cu ironii subtile, care relevă și întăresc admirația reciprocă. Am urmărit „Nocturne” cu Magda Catone şi Carol Ionescu pe 13 mai, de la ora 23.00, la TVR 1.

În 2021, Magda Catone și Carol Ionescu puneau în mișcare Festivalul de Teatru și Film „Șerban Ionescu”, a cărui a patra ediție se va desfășura în perioada 20-27 iulie, la 2 Mai. De anul acesta, evenimentul care aduce laolaltă tinerii creativi și numele consacrate se va numi „ȘI”, sub sloganul „ȘI tu. ȘI eu. ȘI împreună”. ȘI tot din dragoste, admirație și în memoria marelui actor Șerban Ionescu. Pe care îl regăsim atât de viu pe chipul, în zâmbetul, dar și în mustața fiului său, Carol.

(w882)

Cu o mamă care joacă teatru și film de peste 40 de ani și un tată de legendă, Carol Ionescu admite că s-a luptat mereu pentru confirmare. Nu are modele neapărat, ci preferați. „Cred că modelul meu sunt un eu mai bun pe zi ce trece”, mărturiseşte el. Am descoperit mai multe luni seară, la „Nocturne”.

Eleva lui Amza Pellea și a lui Ion Cojar, Magda Catone a debutat în film înainte de terminarea facultății, Lucian Pintilie distribuind-o în pelicula „De ce trag clopotele, Mitică?”. Și astfel a fost marcat începutul unei cariere care a țintit cu succes teatrul, filmul, dar și televiziunea. ȘI, mai nou, alături de Carol, prin Festival și nu numai, speră ca, în țara noastră, cultura să nu mai fie privită ca un lux. Să devină o necesitate, o normalitate, pentru asta pledează actriţa.

​Despre frumosul și greul lui Împreună, despre prietenie și neuitare, cu Marina Constantinescu, Magda Catone și Carol Ionescu. Luni, 13 mai, de la ora 23.00, la TVR 1.

 
Cum ar trebui abordată greșeala în sport

Cum ar trebui abordată greșeala în sport

publicat: Marţi, 04 Martie 2025

Drumul spre performanță este pavat cu greșeli, fiecare dintre acestea oferind sportivului oportunitatea de a învăța, de a se adapta și de a ...

Montserrat Caballé, soprana care a cucerit lumea – în seria documentară „Legendele operei”, la TVR Cultural

Montserrat Caballé a interpretat toate marile roluri de operă; a cântat cu toți marii tenori; era cerută şi aşteptată peste tot în lume. Aflăm ...

Obezitatea globală: O criză în creștere, cu implicații grave asupra sănătății și economiei

Un nou raport citat de The Guardian avertizează că, până în 2050, peste jumătate dintre adulții lumii și aproximativ o treime dintre copii și ...