Canalele TVR

TVR.RO | actualizat: Joi, 11 Aprilie 2024
TVR are în portofoliu 7 canale naţionale: TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR INFO, TVR CULTURAL, TVR FOLCLOR, TVR SPORT; două internaţionale: TVR INTERNAŢIONAL, TVR MOLDOVA şi 5 Studiouri Teritoriale: TVR CRAIOVA, TVR CLUJ, TVR IAŞI, TVR TIMIŞOARA, TVR TG. MUREŞ.

(w235) sigla noua

Preţuim românii (#pretuimromanii)

Canal generalist, TVR 1 are ca obiectiv furnizarea unui conţinut diversificat şi de calitate către un public cât mai larg. TVR 1 difuzează producţii informative, educative, culturale, de sport şi  divertisment, precum şi evenimente majore de interes naţional, din toate domeniile, reprezentând alternativa publică la oferta televiziunilor comerciale.

 

(w235) sigla noua

Educăm românii (#educamromanii)

Canal generalist axat pe educaţie, TVR 2 vizează cu precădere un public tânăr, activ şi urmărește să promoveze valori și concepte precum educația permanentă şi cariera. TVR 2 doreşte să fie o alternativă pentru petrecerea timpului liber şi, în acelaşi timp, pentru a putea acumula noi informaţii despre educaţie şi dezvoltare personală, combinând relaxarea şi programele educaționale.

 

(w235) sigla noua

Unim românii (#unimromanii)

Cu această dorinţă, TVR3 a pornit, în 2022, pe un nou drum, cel al unei aduceri la aceeaşi discuţie naţională şi în acelaşi areal mediatic a tuturor celor care vor să fie parteneri într-un amplu demers TV. Români din diaspora şi români de acasă, români de peste Prut, din Oltenia, din Maramureş, din Dobrogea, din Bucovina sau din Ardeal, laolaltă. Cinci Studiouri Regionale şi o echipă la Bucureşti fac astfel încât tot ce este ştire, informaţie, cultură, spirit şi tradiţie în ţara asta să fie în slujba aceleiaşi idei: Unim românii!

 

(w235) sigla noua

Știri de încredere (#stirideincredere)

Sub sloganul „Ştiri de încredere”, TVR INFO, canalul de ştiri al televiziunii publice, prezintă subiecte relevante și fapte esenţiale, informaţii verificate atent şi comentarii echilibrate, contextualizate. Redeschiderea canalului TVR INFO, în iunie 2022, a avut la bază argumente desprinse din misiunea publică a SRTv şi din realităţile pieţei media la nivel naţional şi internațional: nevoia de informare credibilă, obiectivă, mai ales într-un climat complex şi volatil, care favorizează apariţia şi diseminarea de fake news.

 

(w500) sigla TVR

Să ştim. Să fim. (#sastimsafim)

Singurul canal de televiziune din România cu profil exclusiv cultural construiește punţi între creatori și iubitorii de frumos, între personalităţile solare ale ţării şi cei care au nevoie de lumină. TVR CULTURAL este din nou în emisie, de la 1 decembrie 2022, după o absenţă de 10 ani. Sub sloganul „Să ştim. Să fim”, TVR CULTURAL îşi asumă misiunea de a readuce arta, cultura şi dezbaterea de idei în prim planul scenei publice.

 

(w640) sigla TVR

Scena Românilor (#scenaromânilor)

Televiziunea Română - deţinătoarea unui vast tezaur de programe dedicate folclorului, tradiţiilor şi patrimoniului naţional – a lansat, în 27 noiembrie 2023, canalul TVR FOLCLOR. Astfel, TVR a scos la lumină mii de ore de înregistrări cu muzică populară autentică, obiceiuri, meşteşuguri şi creaţii de patrimoniu, pe care le-a readus în atenţia publicului prin emisiuni de colecţie, concerte şi spectacole susţinute de mari artişti şi orchestre.

 

(w640) Sigla TVR

Arena Românilor (#arenaromanilor)

Înfiinţarea TVR SPORT reprezintă un pas important în alinierea Televiziunii Române la tendinţa generală de creştere a interesului publicului faţă de canalele tematice, dar şi pentru activitățile sportive şi un stil de viață sănătos.

TVR SPORT mediatizează, dincolo de fotbal, o gamă largă de sporturi, oferind o varietate de opțiuni pentru iubitorii genului. Odată cu lansarea postului, telespectatorii vor putea urmări competiții din toate sporturile, pentru care TVR obține drepturi de difuzare, precum şi o serie de programe în exclusivitate, cu imagini din arhiva de aur a televiziunii, ştiri, emisiuni-portret, interviuri și dezbateri pe teme specifice.

 

(w235) tvri

Iubim românii (#iubimromanii)

Misiunea TVRi este aceea de a asigura legătura permanentă cu ţara de origine a românilor de pretutindeni, de a păstra și promova identitatea şi valorile naţionale, imaginea României în comunităţile în care trăiesc românii din afara granițelor ţării.

TVRi este în mijlocul românilor de pretutindeni, fiind partenerul lor, puntea de legătură cu țara în ceea ce priveşte educația, tradiţiile, legislaţia şi evenimentele majore relevante în promovarea imaginii României.

 

(w160) tvr moldov

Simte Româneşte (#simteromâneşte)

Investiţie strategică a României în Republica Moldova, TVR MOLDOVA are misiunea de a asigura legătura permanentă cu cu românii de dincolo de Prut. TVR MOLDOVA este un canal generalist, difuzează producţii locale şi programe realizate în coproducție cu celelalte posturi ale SRTv, prin care asigură păstrarea identităţii şi a valorilor istorice pentru românii de dincolo de Prut.

 

STUDIOURILE TERITORIALE - TVR CRAIOVA, TVR CLUJ, TVR IAŞI, TVR TIMIŞOARA, TVR TG. MUREŞ, posturi Tv regionale de tip generalist, acoperă întreaga gamă de tematici specifice unui astfel de canal. Staţiile regionale ale SRTv sunt furnizori de conținut pentru canalele naționale ale televiziunii publice, în primul rând pentru TVR 3, dar și pentru celelalte posturi, în măsura în care tematicile abordate de acestea au nevoie de componenta locală sau regională. Mai multe detalii găsiţi în secţiunea dedicată Studiouri teritoriale