DURATA CONTRACTULUI: NEDETERMINATĂ
CONDIŢII GENERALE:
1) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European;
2) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
3) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
4) are capacitate deplină de exerciţiu;
5) are o stare de sănatate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberată de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
6) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice, potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
7) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
8) nu se află într-o stare de incompatibilitate cu funcţia pentru care candidează, în conformitate cu prevederile Legii nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.
RESPONSABILITĂŢI:
CERINŢE: Studii universitare de licenţă sau echivalente absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; experienţă în domeniul: grafică de televiziune/calculator – minimum 2 ani; cunoaşterea problemelor de interes public şi de actualitate relatate şi analizate în presă; cunoştinţe de operare calculator specifică activităţii de grafică şi animaţie 2D si 3D (cunoştinţe la nivel cel puţin mediu în Adobe Photoshop, Adobe After Effects, Adobe Premiere, Corel Draw, Maya sau 3D max precum şi noţiuni de instalare a softurilor folosite); să dea dovadă de imaginaţie si eficienţă în rezolvarea problemelor apărute în procesul de creaţie şi execuţie; capacitate de comunicare; capacitate de lucru în echipă, abilităţi de planificare şi organizare, capacitate de a lua decizii rapide; spirit de iniţiativă, capacitate de lucru cu termene limită; adaptabilitate la condiţii noi, orientare pe rezultate.
TEMATICĂ şi BIBLIOGRAFIE:
PROBELE DE CONCURS: probă practică şi interviu final.
Dacă doriţi să lucraţi într-o echipă competitivă şi sunteţi interesat de acest post, aşteptăm candidatura dumneavoastră care va conţine obligatoriu documentele precizate mai jos la CONŢINUTUL DOSARULUI DE CONCURS, la Registratura SRTv din Strada Ermil Pangratti, la adresa: Societatea Română de Televiziune, Calea Dorobanţilor nr. 191, sector 1, corp Studiouri Pangratti, etaj 4, Bucureşti sau e-mail: recrutare.selectie@tvr.ro, în perioada 20.06.2022 – 27.06.2022, ora 16.00, inclusiv.
CONŢINUTUL DOSARULUI DE CONCURS:
Numai candidaţii cu dosare complete şi preselectaţi vor fi programaţi pentru susţinerea probelor de concurs.
Concursul va avea loc la sediul Societăţii Române de Televiziune din Bucureşti, în perioada 30.06.2022 - 17.07.2022.
Informaţii suplimentare la telefon: 021/319.90.55.