Poziţia PDG al TVR, Doina Gradea

TVR.RO | actualizat: Vineri, 01 Noiembrie 2019
Ca urmare a articolelor apărute în mediul online, generate de declaraţiile domnului Liviu Brătescu, membru al Consiliului de Administraţie (CA) al SRTv, vă transmitem mai jos poziţia doamnei Doina Gradea, Preşedinte – Director General al SRTv:

·         Domnul Brătescu face parte din Consiliul de Administraţie al SRTv din partea PNL al cărui membru este, având şi o funcţie de conducere în cadrul partidului. Este evident că domnul Brătescu face declaraţii politice în sprijinul partidului pe care îl reprezintă şi nu pentru susţinerea SRTv. De nenumărate ori, în şedinţele Consiliului de Administraţie, dl. Brătescu a indicat managementului SRTv ce emisiuni să facă, unde să le programeze în grilă, fapte extrem de grave, care constituie imixtiune în politica editorială a SRTv. Chiar în ultima şedinţă, dl. Brătescu indica managerului de Resurse Umane şi ce angajări să facă în SRTv. Dovadă sunt stenogramele şedinţelor şi înregistările acestora.

·         Îi aduc aminte dlui. Brătescu că a votat, alături de ceilalţi colegi din CA, ca TVR1 să devină un canal generalist, TVR2 - orientat spre familie, educaţie, tradiţie, TVR3 - regional şi de cultură. În spiritul acestei hotărâri a CA, politica editorială a canalelor SRTv este una adecvată.

·         Decizia privind politica editorială şi reflectarea moţiunii de cenzură în grila SRTv a aparţinut INTEGRAL managementului Direcţiei Ştiri, canalelor TVR1, TVR2 şi Direcţiei Programe. De altfel, în ziua dezbaterii moţiunii, TVR1 şi TVR2 au avut permanent intervenţii din Parlamentul României, cu ediţii speciale ale Ştirilor TVR, cu invitaţi în Parlament şi în studioul Ştirilor TVR.

·         Ceea ce acuză dl. Brătescu nu s-a întâmplat nici măcar o secundă, dar ceea ce rezultă este că doreşte exact contrariul, politizarea deciziei editoriale.

·         Precizez că nu sunt şi nu am fost vreodată membru al vreunui partid politic şi că nu voi intra niciodată în dezbateri şi polemici care au în spate interese politice care nu au făcut decât foarte mult rău Societăţii Române de Televiziune. Dar voi acţiona mereu, împreună cu colegii mei, să apăr interesul televiziunii publice şi continuarea procesului de depolitizare a acesteia. Politizarea managementului TVR, din trecut, este o certitudine. Rezultatele au fost dezastruoase: datorii imense, blocaje financiare, lipsa totală a investiţiilor şi, lucrul cel mai grav, dezinteresul TOTAL al conducerii faţă de resursa umană, de profesioniştii din TVR, ale căror drepturi au fost încălcate. Da, avem şi dovada activităţii din ultimii doi ani: zero datorii, cele mai mari investiţii făcute vreodată în TVR, profit net înregistrat anul trecut, respectarea tuturor drepturilor angajaţilor ce decurg din Contractul Colectiv de Muncă şi multe altele.