POZIŢIA COMISIEI DE ETICĂ ŞI ARBITRAJ PRIVIND „CONSULTAREA INTERNĂ REFERITOARE LA VOTAREA REPREZENTANŢILOR SALARIAŢILOR ÎN C.A. AL TVR”, INIŢIATĂ DE DIRECTORUL GENERAL INTERIMAR

TVR.RO | actualizat: Luni, 07 Decembrie 2015

Consecventă cu punctul de vedere exprimat în 13 ian. 2014 cu privire la decizia Comitetului director de a interzice participărea candidaţilor din afara SRTv la alegerile interne pentru reprezentanţii salariaţilor în Consiliul de administraţie al SRTv, Comisia de etică şi arbitraj atrage încă o dată atenţia că măsura este contestabilă din punctul de vedere al legalităţii, este discrimatorie şi reprezintă o îngrădire a dreptului salariaţilor de a alege potrivit propriilor convingeri şi criterii.

Caracterul ilegal al unei astfel de măsuri a fost confirmat de către Curtea de Apel Bucureşti (CAB) care, într-o situaţie asemănătoare celei din TVR, a decis în data de 5 iunie a.c. anularea alegerilor organizate în 3 iunie 2014 pentru cele două locuri destinate reprezentanţilor salariaţilor în Consiliul de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune şi a obligat SRR la despăgubirea  fiecărui reclamant persoană fizică pentru „încălcarea dreptului de acces la funcţii şi demnităţi publice.” În acelaşi proces, CAB a decis să anuleze articolele 1-5 din Regulamentul privind desfăşurarea alegerilor de desemnare a candidaţilor pentru reprezentanţii salariaţilor în CA al SRR, aprobat prin dispoziţia Comitetului director al SRR din 3 iunie 2014.

Chiar dacă decizia Curţii de Apel Bucureşti menţionată mai sus nu este definitivă, fiind atacată cu recurs de către conducerea SRR, ar fi de dorit ca membrii conducerii SRTv să evite riscul unui proces similar care, pe lângă faptul că ar presupune costuri financiare şi de imagine pentru instituţie, i-ar putea aduce din nou pe salariaţi în situaţia din ultimii doi ani,  când nu au avut reprezentanţi în Consiliul de administraţie.

În acelaşi timp, observăm că anunţarea în pripă, în ziua de 3 decembrie a.c., a unui aşa-zis „referendum” – fără o informare cuprinzătoare a salariaţilor asupra aspectelor legale implicite, fără posibilitatea susţinerii punctelor de vedere pro şi contra asupra obiectului consultării şi, nu în ultimul rând, fără nicio garanţie a corectitudinii rezultatelor finale -, nu face decât să confirme, printr-o acţiune aparent democratică, temerile exprimate de Comisia de etică şi arbitraj în concluziile transmise Comitetului director în 13 ian. 2014: „Ziariştii şi ceilalţi angajaţi ai TVR sunt constrânşi astfel să fie părtaşi la o acţiune îndoielnică din punct de vedere legal, pe care în mod normal, potrivit obiectului de activitate şi normelor profesionale stabilite de Statutul ziaristului, ar trebui să o semnaleze ca atare opiniei publice.”

Subliniem că singura modalitate cu adevărat democratică de desemnare a reprezentanţilor salariaţilor în Consiliul de administraţie este votul direct acordat candidaţilor în ziua alegerilor şi nu pre-selectarea acestora după calculele sau interesele de moment ale unei eventuale majorităţi invocate conjunctural. În acest sens, amintim că la alegerile pentru CA din iunie 2012 candidatul Valentin Nicolau, fără să fie angajat în TVR, aobţinut 1.455 de voturi (fiind ales de aproape 65% dintre salariaţii prezenţi la vot) şi că iminenţa realegerii sale în 2014 a determinat conducerea de atunci a TVR să interzică candidaturile persoanelor care nu au calitatea de angajat al televiziunii publice.

Pe baza argumentelor de mai sus, Comisia de etică şi arbitraj - cu şase voturi pentru şi o abţinere (dl Kacso Sandor) - recomandă Comitetului director al TVR ca, indiferent de rezultatele consultării interne  organizate în condiţii discutabile, să revină la forma iniţială a Regulamentului de organizare a alegerilor interne pentru desemnarea reprezentanţilor salariaţilor în Consiliul de administraţie al Societăţii Române de Televiziune, renunţând la restricţia de eligibilitate impusă abuziv candidaţilor prin modificarea din ianuarie 2014.