Vă rugăm, găsiţi în cele ce urmează poziţia Consiliului de Administraţie (CA) faţă de şedinţa de lucru de astăzi, 20 iulie 2012. Principalul punct pe ordinea de zi a fost Planul de măsuri de eficientizare a activităţilor operaţionale în SRTv şi de optimizare a cheltuielilor.
Dată fiind urgenţa punerii în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă 33 din 27 iunie 2012, Preşedintele-Director General, Claudiu Săftoiu şi Comitetul Director au întocmit – şi înaintat, zilele trecute, către membrii CA – un proiect de reformă care să facă posibilă plata datoriilor fiscale în termen de 6 luni şi reeşalonarea, prin negociere, a datoriilor către partenerii comerciali.
Dorim, de asemenea, să punctăm următoarele:
- Reducerea cheltuielilor şi găsirea soluţiilor optime pentru achitarea datoriilor instituţiei sunt o prioritate.
- TVR este obligata prin lege sa respecte prevederile contractuale aferente licitaţiilor deja desfăşurate.
- Plăţile către partenerii TVR nu se efectuează din banii reţinuţi de la angajaţi pentru plata obligaţiilor către bugetul de stat. Plăţile aferente obligaţiilor sociale au fost reluate imediat după deblocarea conturilor de către ANAF, în limitele încasărilor şi cheltuielilor curente.
- Nu avem în vedere angajarea de personal suplimentar.
Readucerea televiziunii publice pe linia de plutire nu este o misiune imposibilă. Dar, pentru acest lucru, avem nevoie mai mult ca oricând să fim operativi şi eficienţi. Este vital să rămânem la aceeaşi masă. Este prioritar şi urgent să grăbim deciziile de scoatere a televiziunii publice din impasul financiar în care se află.
În acest sens, am aprobat astăzi constituirea în premieră a unui grup de lucru care să includă manageri din TVR - cu experienţă şi cu o bună cunoaştere a instituţiei -, membri ai CA, dar şi persoane din afaraTVR cu experienţă în mass-media şi management. Acest grup cu atribuţii sporite va lucra într-un ritm susţinut pentru a fi eficient si pentru a atinge principalul obiectiv al mandatului CA: reorganizarea din temelii a TVR.