Constantin - Bâzu - Cantacuzino: ,,Senzația de pericol nu am avut-o niciodată. În schimb, conștiința pericolului - întotdeauna’’.

Vă reamintesc că suntem în război. Cu un inamic fără trupe înarmate, fără granițe și fără chip. Un dușman care ne ține în case și care ne amenință viitorul și bruma de prosperitate. Drept rezultat, ne îngrozim mulți dintre noi, bravăm, unii, și pierdem toți pe termen lung. Multe.

Astăzi îi numim eroi pe medici. (Nu știu dacă ei înșiși se simt astfel ori și-au dorit vreo secundă din viața să aibă experiența aceasta). O facem pentru că avem nevoie să știm că dintre noi se ridică mereu aceia pe umerii cărora vor atârna speranțele noastre, mândria și, în cele din urmă, izbânda. Ceea ce trăim acum nu are totuși corespondent într-un război adevărat, oricât ne-am alinta.

În ciuda celor care afirmă că nu avem nimic brav în noi, poveștile românești de război sunt doldora de viteji. Mai ales într-un domeniu unde rata de supraviețuire nu depășea, în al doilea război mondial, conform statisticilor, 24 de ore - aviația.

Acesta este motivul pentru care, deocamdată prefer să dau praful la o parte și să vă vorbesc despre eroii de ieri. Astăzi despre unul special. De parcă ar fi vreunul altfel...

Privindu-i fotografiile, doamnele ar spune: uite un tip bine! Pe deasupra mai era și prinț. Unul veritabil.

Constantin Cantacuzino, zis Bâzu

Familia sa se trăgea din împărații Bizanțului și a multor voievozi ai Ţărilor Române. Sportiv de clasă. Bobeur, hocheist, motociclist.

Ca tabloul să fie complet și pizma absolută, a fost căsătorit o perioadă cu Nadia Herescu, o splendidă actriță devenită celebră după apariția în filmul ’’La dolce Vita’’ a lui Federico Fellini. Au divorţat iar din mariajul ulterior al acesteia cu un britanic, s-a născut Lidna Gray, interpreta celebrului personaj Sue Ellen din serialul Dallas.

Nu stiu când le făcea pe toate, dar lui Bâzu îi ieșeau de minune. Cu lejeritate. Cel mai mult îi plăcea să zboare. Credea în zbor. Spre finalul anilor ’30 îl știa o ţară întreagă ca omul care face ce vrea, cu orice avion.

Când România intra în război, Bâzu era şeful companiei aeriene civile LARES. TAROM-ul de azi.

Cum să stea el liniștit?

Firea, educaţia şi temperamentul nu i-au permis să stea deoparte. Se oferă voluntar. Pe 5 iulie 1941 este încadrat în Escadrila 57 Vânătoare iar noii colegi îl primesc în urale. Era deja o legendă a zborului acrobatic. Dar aici era armată și viitorul se juca cu rigoare. Colegii militari își făceau griji dacă poate trage din avionul. Patru zile mai târziu le ia piuitul când, fără să stea pe gânduri, doboară un bimotor sovietic. La finalul războiului, Bâzu avea cel mai bogat palmares de avioane doborâte.

Asul așilor!

Îl iubea toată lumea. Femeile mai ales, nu făceau excepție. Era vizitat chiar și pe front de diferite frumuseți. Atunci probabil că doza de dragoste camaraderească mai scădea. Dar se refăcea repede. Pentru că Bâzu era sportivul fair play prin excelență. Nu suporta ca soldații să fie altoiți de superiori, gest care se cam practica și provoca hohote de râs când, enervate, uneori eșua în a înjura: ’’vă rog să vă duceți în p... mamii dumneavoastră!’’. Și nu admitea să nu răspundă la ofense.

Pe frontul de est a decolat cu Messerschmith-ul său după rușii care îi bombardau noaptea. Nemții, camarazi pe același aerodrom, au protestat vehement și inutil, considerând asta drept o sinucidere. De atunci și până la plecarea sa de pe front a fost singurul care a asigurat noaptea protecția Corpului Aerian Român în regiunea KramatorskaIa și Mariupol folosind un balizaj rudimentar și neavând instrumente pentru zborul fără vizibilitate. De multe ori, a doua zi, nedormit a luptat alături de colegi, doborând avioane. Devenise un supraom. Era compozitorul și interpretul ariei zborului neîntrerupt. Azi ar fi numit supererou!

Nu întâmplător Antoine de Saint Exupery era prietenul său.

După 1990, i s-au dedicat foarte multe lucrări memorialistice. Însă cel mai bine îl descrie Ioan Dobran, cel care i-a fost de multe ori coechipier în război și singurul care putea să ţină ’’pasul’’ cu imprevizibilul prinț:

’’Îmi place să zbor cu el deşi e grozav de obositor din cauza manierei lui de a manevra în circ aerian. Azi, 30 mai 1944, ne batem joc pur și simplu cum vrem dincolo de Jijia de opt Aircobra. Fapt este că Bâzu lucrează numai și numai în acrobație aeriană...’’

Imposibil de atins, imposibil de doborât. Într-o altă pagină, același Dobran rememorează:

’’Apar vreo 12 Mustang-uri pe care Bâzu le manevrează. Omul asta sau își cunoaște prea bine meseria, sau este nebun!’’

Să nu vă imaginați nici o secundă că ’’nebunia’’ ducea la cruzime. Senior până la capăt, le oferă inamicilor lecții de umanism pe care - și nu prea exagerez - doar românii le-au demonstrat în luptele aeriene.

După un duel ce se prefigura distrugător pentru ambii parteneri, Bâzu avariază un Mustang american și, în timp ce acesta se precipita spre pământ, prințul îi făcea protecție, să nu fie cumva atins de proiectilele altor zburători. Cu aparatul avariat zdravăn, pilotul american reușește să se salveze. Sare din avionul pus cu greu pe sol și rupând-o la fugă spre o pădurice mai apucă să observe cum Bâzu îi face cu mâna. Nu a înțeles nimic...

Bogdan Şerban Iancu

-va urma-