De luni până vineri, de la ora 18:00, TVR Cultural vă dă întâlnire cu emisiunea „Portret de artist”. Veți descoperi alături de jurnaliștii TVR Cultural, Anca Berlogea-Boariu și Christel Ungar, prin imagini și cuvinte reprezentanți ai tuturor artelor.
Cine sunt ei, de unde vin, ce-au realizat până acum și ce se pregătesc să ofere publicului în viitor sunt câteva dintre informațiile pe care le veți afla urmărind portretele artiştilor preferaţi.
Vineri 2 decembrie, la 18:00 (reluare luni, 5 decembrie, la 9:00) reportajul realizat de Anca Berlogea-Boariu și Silviu Andrei, în timpul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, la masterclass-ul susținut de coregrafa israeliană Noa Wertheim deschide seria „Portretelor de artist” la TVR Cultural. Cu această ocazie veți putea urmări și un interviu realizat de Christel Ungar cu regizorul Claus Peymann, una dintre personalitățile omagiate de FITS și care a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu, în 2022.
„Noa Wertheim și Grădina Paradisului”. Noa Wertheim, director artistic și coregrafa companiei Vertigo din Israel, prezintă principiile după care lucrează și modul în care a creat, în timpul pandemiei, spectacolul Pardes – Grădina Paradisului, prezentat la Sibiu în premieră mondială.
„Claus Peymann, regele nu moare”. Claus Peymann, regizor de teatru și fost director la Burgtheater în Viena (1986-1999) și al companiei Berliner Ensemble (1999-2017), a fost prezent la Sibiu cu spectacolul „Regele Moare”, de Eugen Ionescu, pus în scenă la „Theater in der Josefstadt”. Cu ocazia interviului, regizorul va vorbi despre importanța acestui text absurd în ziua de astăzi, dar și despre experiența sa de o viață.
Luni, 5 decembrie, de la ora 18:00 (în reluare, marți 6 decembrie, ora 9:00) seria „Portretelor de artist” continuă cu doi dramaturgi francezi, care au venit la Sibiu, în timpul Festivalului Internațional de Teatru: cunoscutul scriitor Eric-Emmanuel Schmitt și Alexandra Badea, autoare și regizoare de origine română, laureată în 2013 cu Marele Premiu pentru Literatură Dramatică, oferit de Ministerul Culturii francez.
„Eric- Emmanuel Schmitt, un dramaturg urcă pe scenă”. Realizatoarea Christel Ungar ne invită să urmărim un interviu realizat alături de cunoscutul scriitorul Eric Emmanuel Schmitt. Cu această ocazie, scriitorul francez a vorbit despre pasiunea sa recentă de a urca pe scenă ca actor, venind la Sibiu să joace „Domnul Ibrahim și florile din Coran”. În dialogul cu cu Christel Ungar, Eric Emmanuel Schmitt a povestit și despre temele principale ale dramaturgiei sale și experiențele care i-au schimbat viața.
„Alexandra Badea, de cealaltă parte a lumii”. Anca Berlogea-Boariu a întâlnit-o pe Alexandra Badea la lucru, în timpul ultimelor repetiții înainte de prezentarea în FITS 2022 a spectacolului „De cealaltă parte a lumii”, text scris și montat în pandemie, în cadrul proiectului european Be Spectative!. Alexandra Badea vorbește despre motivația ei de a scrie, despre modul în care documentează experiențe reale și le transformă în teatru și despre colaborarea ei cu actorii la acest road-trip teatral printr-o Europă a celor care încearcă să îi ajute pe cei marginalizați.
Marți, 6 decembrie la ora 18:00 (reluare miercuri, 7 decembrie, ora 9:00), doi artiști, invitați în Festivalul internațional de teatru de la Sibiu, FITS 2022, ne redescoperă poveștile Sibiului prin arta și poveștile lor de viață.
„Sarah Brown și poveștile sinagogii din Sibiu”. Sarah Brown, dramaturg și regizor din Statele Unite, a scris și a montat un spectacol în sinagoga din Sibiu, reînviind visurile și temerile comunității evreiești din anii 1930. Anca Berlogea-Boariu a filmat la spectacol și a urmărit-o în întâlnirile ei din timpul Festivalului, la Bursa de spectacole.
„Götz Teutsch și violoncelul de aur”. Celebrul muzician Götz Teutsch, violonist al filarmonicii din Berlin începând din 1970 și solist al aceleiași orchestre din 1976, fiind totodată strănepot al celui mai cunoscut episcop al Sibiului, Friedrich Teutsch, intră în dialog cu Christel Ungar, povestind despre viața și cariera lui, începând din copilărie până la lucrul cu Herbert von Karajan și înființarea ansamblului cameral al celor 12 violonceliști sau al Salonului Filarmonic.
„Ofelia Popii – actrița cu o mie de fețe”, o vom descoperi în emisiunea „Portret de artist” de miercuri 7 decembrie la ora 18:00 (reluare joi, 8 decembrie la ora 9:00). Portretul Ofeliei Popii, actriță, profesoară și regizoare, a fost realizat de Anca Berlogea-Boariu în timpul Festivalului Internațional de la Sibiu. Mefisto în „Faust”, Mașa în „Trei surori”, sunt doar ipostaze în care o întâlnim Pe Ofelia Popii o regăsim și ca profesoară și regizor al spectacolului „AutoPsy&Co”, unde i-a călăuzit pașii într-un one-woman show masterandei Oana Brânzan, intrând astfel în lumea Festivalul Universităților de Teatru.
Despre Festivalul Universităților de Teatru, un festival al tinerilor organizat în marele festival internațional de teatru de la Sibiu, ne vorbește, în aceeași ediție, coordonatoarea acestuia, Luminița Bârsan, dar și Cosmin Chivu, profesor la Pace University din New York. Realizatoarea Anca Berlogea-Boariu s-a întâlnit cu absolvenții de la UNATC, care joacă în spectacolul „Burn Out” al lui Arcadie Rusu, dar și cu studenții de la ineditul atelier de vorbire, bazat pe tehnici de yoga aeriană, Kin Emission, susținut de artista poloneză Isabella Jezowska.
Un interviu cu Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internațional de la Sibiu, realizat de Anca Berlogea-Boariu, ne prezintă ediția din 2022, desfășurată sub titlul „Frumusețe”. Joi 8 decembrie, ora 18:00 și (reluare vineri 9 decembrie, ora 9:00) la „Portret de artist” este ocazia să întâlnim invitați de marcă, precum Rafał Dutkiewicz, fostul primar al orașului Wroclaw, Capitală europeană a culturii în 2016, dar și câțiva oameni din spatele scenei, de la sponsori și organizatori la voluntari, printre aceștia numărându-se Kaz Nishihata, director executiv al unei companii internaționale și partener FITS, Vicențiu Rahău, selecționer indoor, Dan Bartha-Lazăr, selecționer outdoor, Adriana Bârză, coordonator al atelierelor de coregrafie, Daria Ciobanu și Mayumi Taniguchi, coordonatoare ale programului de voluntariat.