loader
Foto

Galerie foto

Personalităţi decorate de Familia Regală, la Ora Regelui de la TVR 1

Sâmbătă, 1 iunie, ora 13.00, şi online pe www.tvrplus.ro

 

Realizatoarea Camelia Csiki propune pentru ediţia din 1 iunie a emisiunii Ora Regelui, de la TVR 1 şi TVR+, următoarele subiecte: un reportaj despre Palatul Regal de pe Calea Victoriei, imagini emoţionante cu personalităţile decorate de Familia Regală la evenimentele dedicate Zilei Regalităţii în luna mai, despre iniţiativa Pricipelui Nicolae care susţine ca oina să redevină sport naţional, dar şi ultima parte a interviului cu Regele Mihai realizat de Vartan Arachelian.

Palatul Regal de pe Calea Victoriei din Bucureşti a fost restaurat complet. Efigiile regale au fost reaşezate la locul lor, ca pe vremea regilor României. Sufrageria Regală, Scara Voievozilor şi Sala Tronului se pot vizita în ultimul weekend al fiecărei luni cu programare. Două expoziţii organizate de Muzeul Naţional de Artă al României recompun istoria Palatului Regal.

Majestatea Sa Regele Mihai I a fost distins cu înaltul titlu academic de Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Apărare Carol I. A fost o ceremonie la care Ministerul Apărării a interzis accesul jurnaliştilor. Subiectul va fi discutat la Ora Regelui de la TVR 1 de sâmbătă, ora 13.00.

Evenimentele dedicate Zilei Regalităţii s-au desfăşurat pe parcursul întregii luni mai.  Echipa Orei Regelui a surprins emoţia personalităţilor decorate de Majestatea Sa pentru activitatea lor, prin care au promovat România, adevărul istoric, tradiţia şi patrimoniul – valori îmbrăţişate şi de Casa Regală a României. Arhitectul Augustin Ioan, Sandra Pralong, Lucia Hossu Longin, Margareta Pâslaru, Marina Voica, maestrul Radu Beligan, Gheorghe Hagi, maestrul Dan Grigore se numără printre personalităţile decorate cu această ocazie de Principesa Margareta, în numele Majestăţii Sale Regelui Mihai.

Altea Sa Regală Principele Nicolae susţine iniţiativa celor care doresc ca oina să redevină sport naţional, aşa cum a fost pe vremea monarhiei. Un material pe acest subiect, la Ora Regelui de la TVR 1. Şi tot sâmbătă, urmăriţi ultima parte a interviului pe care Majestatea Sa Regele Mihai i l-a acordat jurnalistului Vartan Arachelian, imediat după Revoluţie.

 

Despre Ora Regelui la TVR 1: Emisiunea Ora Regelui reflectă prezentul românesc prin prisma valorilor şi principiilor Coroanei. Pe durata unei ore, programul cuprinde reportaje, interviuri şi dialoguri pe teme culturale, diplomatice, religioase, politice, juridice, economice, constituţionale – toate din perspectiva reprezentării statale şi a intereselor fundamentale româneşti. Ora Regelui încearcă, prin dovezi şi mărturii, să facă lumină în istoria României, reinterpretată şi modificată în ultimii 70 de ani, să ofere românilor adevărul despre perioada monarhiei, despre rolul Regelui Carol I în modernizarea ţării sau câştigarea independeţei, despre cum a ajutat Casa Regală România, despre rolul Regilor României în evoluţia societăţii româneşti. În emisiunea Ora Regelui de la TVR 1, telespectatorii pot urmări imagini de arhivă cu şi despre toţi regii şi reginele României, începând cu Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand, Maria, copiii acestora, Regina Mamă Elena, Regele Mihai, Principesa Moştenitoare Margareta, dar şi imagini actuale, din viaţa de zi cu zi a Casei Regale a României. În programul realizat de echipa de patru profesionişti ai TVR - realizatorii Camelia Csiki, Bogdan Şerban Iancu, Marilena Rotaru şi producătorul Maria Cristina Ţilică - apar oameni de ştiinţă, de artă, diplomaţi, scriitori, precum şi analişti români şi străini. De asemenea, sunt ilustrate cele mai semnificative şi prestigioase prezenţe regale româneşti în capitalele lumii. Emisiunea poate fi urmărită şi online, pe www.tvrplus.ro.

Logo

 
Românii își decid viitorul și valorile. De ce ar trebui să ieșim la vot la prezidențiale și parlamentare

Septimius Pârvu, expert în bună guvernare în cadrul Expert Forum, și Elena Calistru, președinta organizației Funky Citizens, explică, pentru TVR, ...

Rugby-ul românesc la Centenarul primei medalii olimpice

Rugby-ul românesc la Centenarul primei medalii olimpice

publicat: Sâmbătă, 23 Noiembrie 2024

Rugby-ul are o lungă istorie de succes şi în ţara noastră! În urmă cu 100 de ani, România lua chiar o medalie olimpică, iar de la debutul Cupei ...

”Se spune că oamenilor li s-au dat cuvintele ca să-și ascundă gândurile, mie mi s-au dat cuvintele ca să nu mi le ascund”

Este filosof, scriitor şi eminescolog. A publicat cea mai mare carte de poeme care s-a scris vreodată în lume. Mihaela Olaru vă invită să ...