Personalitatea zilei - Regele Mihai

| actualizat:


Personalitatea zilei de 17 iunie:

Regele Mihai – un Mare Român la TVR 1

Sâmbătă, 17 iunie 2006, de la ora 19.45, TVR 1 va difuza în cadrul campaniei „Mari români”, portretul regelui Mihai I al României, în seria de „pilule de cultur㔠administrate ca sursă de inspiraţie pentru cei care încă nu s-au decis pe cine să nominalizeze drept cel mai mare român:

„Astăzi Pronia Cerească a hărăzit Dinastiei un nou vlăstar. Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Elena a României a dat naştere unui fiu, care a primit numele de Mihai. (...) Dragostei poporului Meu prea iubit încredinţez pe principele nou născut." Aşa vestea Regele Ferdinand venirea pe lume, în 25 octombrie 1921, a Regelui Mihai I al României, fiul Regelui Carol al II-lea, cel mai controversat dintre cei patru regi ai României.

Copilăria lui Mihai a fost marcată de neînţelegerile apărute între părinţii săi. Nu după mult timp de la naşterea sa, tatăl sau, principele Carol, a început o aventură cu Elena Lupescu, alături de care va pleca, în 1925, la Paris. De acolo, îl anunţă pe Rege că renunţă la titlul de principe moştenitor şi la toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din acesta.

Astfel, pe când avea numai patru ani, Mihai este proclamat moştenitor al tronului României de către Consiliul de Coroană, convocat de Regele Ferdinand.

După moartea lui Ferdinand, în 1927, Mihai devine pentru prima dată Rege, sub oblăduirea Regenţei formate din Patriarhul Miron Cristea, Principele Nicolae şi Gheorghe Buzdugan, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie. Tatăl său devenea un „simplu" cetăţean cu numele de Carol Caraiman, locuind la Paris împreună cu amanta lui. Acesta revine însă în ţară la 6 iunie 1930 şi după două zile este proclamat Rege cu numele de Carol al II-lea, iar principelui moştenitor Mihai i se conferă titlul de „Mare Voievod de Alba Iulia".

La reîntoarcerea lui, Carol a contribuit din plin la situaţia din ţară, viaţa politică fiind marcată de numeroasele divergenţe existente între partidele politice ale acelor vremuri. Domnia lui Carol a însemnat şi dezintegrarea sistemului democraţiei parlamentare, ceea ce a dus la instaurarea, în 1938, a dictaturii regale.

În 1940, după abdicarea lui Carol al II-lea, Mihai I primeşte, pentru a doua oară, coroana regală, în acelaşi an instaurându-se şi statul naţional-legionar, condus de Ion Antonescu şi Horia Sima. Prerogativele regelui sunt, în acest context, drastic limitate. Pe plan extern, România a devenit practic un satelit al Germaniei atât din punct de vedere politic cât şi din punct de vedere economic.

După colaborarea României cu Germania în al Doilea Război Mondial şi după ce forţele sovietice au intrat în România, regele Mihai a organizat arestarea lui Antonescu în 23 august 1944. S-a opus guvernelor pro-sovietice în perioada 1945-1946. A fost obligat să abdice în 30 decembrie 1947 şi s-a exilat în Versoix (Elveţia), de unde a revenit în România în 1997.

Reamintim: campania de nominalizare a fost lansată de TVR în data de 27 mai 2006 şi durează până pe 1 iulie. Nominalizările se pot face apelând gratuit un număr de telefon fix (0800.020.800, doar în reţeaua RomTelecom), accesând site-ul www.mariromani.ro, o adevărată enciclopedie virtuală, sau trimiţând un SMS, cu tarif normal, la numărul 1861.

DEPARTAMENTUL COMUNICARE ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE