Povestea oraşului Corabia din judeţul Olt seamănă cu poveştile multor oraşe din România care, în ultimii 30 de ani, s-au luptat să nu moară. Gabriel Geamănu ne-a invitat să o urmărim la „Dosar România”, duminică, 6 noiembrie, ora 18.00.
„Din ceea ce a fost odată industria oraşului Corabia din judeţul Olt, nu a mai rămas mare lucru. Aceasta arată, astăzi, ca o navă uriaşă eşuată, mâncată de rugină, mai mult o epavă. Oraşul de abia respiră, după închiderea marii industrii din zonă. Este una dintre imaginile deplorabile, triste ale României. De zeci de ani, oamenii locului aşteaptă să se întâmple o minune în ţinutul în care au fost construite mari obiective industriale, acum fără suflare” - Gabriel Geamănu deschide o nouă filă din „Dosar România” pentru a ne spune povestea acestui mic oraş, Corabia, care, pe vremuri, trepida, iar astăzi aşteaptă o minune.
Am urmărit documentarul „Corabia eşuată” duminică, 6 noiembrie, de la ora 18.00, la TVR 1.
Petre Ene, fost inginer IFS Corabia
Oraşul Corabia din judeţul Olt a fost puternic industrializat în vremea comunismului. De exemplu, IAS Corabia era al doilea din ţară ca mărime. După 1990, fabricile, dar şi IAS-ul au fost desfiinţate. Dan Olteanu, purtător de cuvânt al Primăriei Corabia povesteşte: „Rând pe rând, au dispărut Întreprinderea de Fibre Sintetice, Melana, cum este cunoscută aici, dar şi Tăbăcăria Minerală ori Fabrica de Zahăr. Aici lucrau mii de oameni, iar unii veneau şi de la 40-50 de kilometri depărtare, ca să-şi câştige o pâine în Corabia”.
„Fabrica de zahăr din Corabia, judeţul Olt, a avut producţii mari şi după căderea regimului comunist. Dar după privatizare au început marile probleme. Investitori libanezi au preluat fabrica de zahăr şi, în scurt timp, au intrat în atenţia organelor de cercetare penală. Se încasa TVA intracomunitar, dar documentele erau fictive. În acte, apărea că zahărul era exportat, în realitate, comerţul se făcea pe teritoriul României. Evaziunea fiscală a fost de ordinul milioanelor de euro”, ne pune în temă realizatorul reportajului, Gabriel Geamănu, cu situaţia fostei fabrici de zahăr. Câţiva dintre investitori au fost deferiţi justiţiei. Actualii proprietari libieni ai fostei fabrici de zahăr evită să dea amănunte despre distrugerea acesteia. Ali Mouawie conduce ceea ce a mai rămas din fosta fabrică de zahăr şi sigurul lucru rostit a fost: „Închideţi camera, opriţi, opriţi, nu vreau să declar nimic”.
De-a lungul timpului, industria şi agricultura din oraşul Corabia, judeţul Olt, s-au făcut oameni pricepuţi. Unul dintre aceştia este fostul inginer agronom Mihai Ciobanu, unul dintre cei mai respectaţi oameni din zonă. De numele acestuia se leagă performanţele agriculturii din Corabia. De altfel, IAS Corabia ajunsese pe locul doi în România, cu producţii importante. Ca în mai toate domeniile, oamenii pricepuţi ori au ieşit la pensie, ori au fost înlăturaţi. Mihai Ciobanu, fost director IAS Corabia, cu ironie amară: „Păi cine să fure, poporul a furat. Şi nu e deloc bine să dai în popor”.
Mihai Ciobanu, fost director IAS Corabia
Oraşul Corabia din judeţul Olt se află pe malul stâng al Dunării. Acest mic oraş-port ar fi avut o soartă mult mai bună dacă autorităţile ar fi profitat de marele avantaj al fluviului. În urmă cu peste 30 de ani, şenalul navigabil era circulabil şi pe partea românească. Din păcate, în prezent, acest lucru nu mai este posibil. Iulică Oane, primarul oraşului Corabia din judeţul Olt, declară: „Am tot discutat cu autorităţile să decolmatăm şenalul navigabil, dar sunt numai promisiuni. S-au format insule de nisip şi o ambarcaţiune mare se poate împotmoli oricând”.
Iulică Oane, primarul oraşului Corabia
Turismul ar fi fost o portiţă de salvare pentru oraş, dar şi drumurile sunt proaste, chiar dacă sunt peticite, o dată la câţiva ani, de Compania Naţională de Drumuri.
„Mulţi tineri au plecat de aici, iar seara, oraşul este pustiu. Natalitatea este în scădere dramatică şi nu se întrevăd speranţe că oamenii se vor întoarce în Corabia. Depopularea oraşului a însemnat şi pierderea mâinii de lucru calificate. Oamenii muncesc în străinătate şi, uneori, mai trimit bani celor rămaşi acasă”, adaugă Gabriel Geamănu alte elemente tabloului care înfăţişează micul oraş din Olt.
Povestea micuţului oraş Corabia din judeţul Olt seamănă cu poveştile multor oraşe din România care, în ultimii 30 de ani, s-au luptat să nu moară. Am văzut documentarul „Corabia eşuată”, realizat de Gabriel Geamănu, la TVR 1, duminică, 6 noiembrie, de la ora 18.00.
Și în această toamnă, la TVR 1 răsfoim file din „Dosar România”, un dosar ce cuprinde trecutul, prezentul şi, poate, viitorul acestei ţări. Şi de-a lungul episoadelor „Dosar România” din noul sezon, jurnaliştii TVR investighează situaţii uluitoare, poate prea puţin mediatizate, ce ne vor pune pe gânduri, trag semnale de alarmă asupra unor cazuri ce necesită soluţionări, ne spun poveşti tulburătoare, ce merită urmărite.
„Dosar România” poate fi vizionat şi luni, de la 22.00 (în reluare), la TVR 1.
Producător: Răzvan Butaru