loader

Patrula de Reciclare, bilanţ la „Ora Regelui”

În ediţia din 17 iunie a emisiunii răsfoim un nou volum al istoricului Ion Bulei, admirăm membrii Familiei Regale purtând ii româneşti şi ascultăm un interviu cu Liviu Tofan, despre prezenţa Regelui Mihai la radio Europa liberă. Emisiunea începe la ora 15.00, la TVR 1 şi TVR+.

 

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Istoricul Ion Bulei a lansat de curând cartea „Bunul nostru rege: Ferdinand”. Pe lângă intenţia autorului, care încearcă un dialog sincer cu cititorii săi, volumul cuprinde relatări privind atmosfera de la Peleş şi Pelişor, la începutul marelui război, dar şi jurnalul doctorului Ioan Cantacuzino din acei ani, rămas nepublicat până acum. Despre acest subiect, dar şi despre activităţile membrilor Familiei Regale aflăm mai multe sâmbătă, 17 iunie, la Ora Regelui. Emisiunea începe, ca de obicei, la ora 15.00, la TVR 1 şi online, pe TVR+.

(w882) bunul_nost

Ia este unul dintre cei mai de preţ ambasadori ai României. Printre primele gesturi esenţiale susţinute de Casa Regală Română în coagularea ideii de conştiinţă naţională a fost fondarea unei instituţii cheie, cea pe care o cunoaştem astăzi drept Muzeul Ţăranului Român. Dar nu numai formele instituţionale, mai multe la număr, au contribuit la coagularea naţiunii şi a statului român, ci şi gesturi simple, cum ar fi purtarea iei de membrii familiei regale. Câteva minute din Ora Regelui de sâmbătă îi sunt dedicate.

(w882) principesa

Programul naţional de educaţie de mediu „Patrula de Reciclare” stă sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Maria a României. De la lansarea programului, în anul 2011, voluntarii înscriși - preșcolari, elevi, liceeni și profesori, au contribuit la colectarea a peste 2.500.000 kg de deșeuri electrice în România.

(w882) Principesa

„Reuşita Patrulei de Reciclare arată că aveţi puterea să mobilizaţi copiii, să schimbaţi atitudini, să educaţi dincolo de frontiera şcolii. Prin efortul dumneavoastră, stimulaţi atât obiceiul colectării produselor uzate, cât şi obiceiul performanţei şi al faptelor bune”, le-a spus Principesa Maria profesorilor şi elevilor invitaţi la Palatul Elisabeta.

(w882) Principesa

În ediţia Ora Regelui din această săptămână îi vom cunoaşte pe câţiva dintre cei mai activi membri ai „Patrulei de reciclare” de la Şcoala nr. 195 din sectorul 3, Bucureşti şi de la Şcoala „Mihai Eminescu” din Ghermăneşti, judeţul Ilfov.

Prezenţa Regelui, vreme de aproape două ore, la microfonul „Europei libere” aducea, în peisajul confuz al Războiului rece, un factor potenţial semnificativ, un personaj care era antipodul dictatorului, un om al raţiunii, al moderaţiei, clarviziunii şi bunului simţ. Despre Majestatea Sa Regele Mihai I şi postul de radio „Europa liberă”, în interviul cu invitatul emisiunii - Liviu Tofan, director al Institutului Român de Istorie Recentă, pregătit tot pentru această ediţie Ora Regelui.

(w882) Mircea Car

La Ora Regelui, telespectatorii află informaţii despre monarhie şi regii României şi pot însoţi Familia Regală în cele mai importante momente ale existenţei sale. Emisiunea poate fi urmărită la TVR 1 şi TVR Moldova pe 17 iunie, de la ora 15.00, iar la TVR Internaţional tot sâmbătă, de la 16.00.

 

Prezintă Bogdan Şerban-Iancu

Redactor Ileana Ploscaru-Panait

Regia artistică Dan Manoliu

Producător Lidia Voicu

Realizator Ruxandra Ţuchel

*** Despre Ora Regelui:

O emisiune pe teme istorice despre monarhie şi regii României, Ora Regelui oferă publicului informaţii despre ce a însemnat Monarhia pentru români, cum au influenţat regii istoria, cultura şi viaţa politică, economică şi socială a românilor. Timp de aproape o oră, rulează secvenţe inedite din arhivele cinematografice, dar şi imagini de astăzi. Emisiunea vorbeşte despre diferenţele dintre ce a fost şi ce este România, cât de bine au fost transmise şi învăţate lecţiile istoriei şi cât din ceea ce am învăţat - mai ales în perioada celor 45 de ani de comunism - despre Monarhie şi Regele Mihai, este mit sau adevăr.

Emisiunea conţine reportaje pe subiecte istorice, despre Casa Regală a României din vremea lui Carol I până astăzi, imagini mărturii de arhivă, vox-uri de la oameni simpli (despre rolul pe care l-a avut şi îl mai are Regele Mihai, Casa Regală sau despre momente ale istoriei care au fost reinterpretate în ultimii 60 de ani), dar şi interviuri cu diverse personalităţi şi o agendă actualizată a Casei Regale (vizite la alte case regale, acţiuni pe care le întreprinde Casa Regală pentru a reprezenta imaginea României în afara ţării, acţiuni economice, caritabile, importanţa pe care a avut-o Casa Regală în procesul de integrare în UE şi NATO etc.).

foto Patrula de Reciclare: romaniaregala.ro

Logo

 
Filmul eveniment al anului, în premieră absolută pe micile ecrane la TVR 1!

Televiziunea Română oferă telespectatorilor un cadou cinematografic unic în luna decembrie: "Anul nou care n-a fost", un film regizat, scris și ...

Despre libertate și alegerile noastre din 1990 și până astăzi - o dezbatere necesară, la

Duminică, 22 decembrie, pe TVR Cultural, la ora 17.00, jurnalistul Rafael Udriște împreună cu invitatul său, antropologul Marian Munteanu, vor ...

Documentare, tradiţie şi știri de ultimă oră, la posturile tematice ale Televiziunii Române

Descoperă magia sărbătorilor de iarnă alături de Televiziunea Română! Am pregătit programe speciale de Crăciun care vor captiva și vor aduce ...