loader
Foto

Galerie foto

Patru taţi de fete se întrec în cuvinte potrivite la „Care pe care”

Un concurs 100% masculin, o bătălie „Care pe care” în cuvinte corecte și ascuțite vom urmări sâmbătă, 7 decembrie. Ruxandra Gheorghe-Negrea ne dă întâlnire la ora 16.00, la TVR 1. „Care pe care” se vede şi duminică, 8 decembrie, la aceeaşi oră.

 

„Mici intruși își fac loc în conversațiile noastre: ticurile verbale! Poate cunoști și tu pe cineva care repetă după fiecare frază înțelegi?. Sau poate ai un amic care abuzează de gen la finalul frazelor. La Care pe care tăiem ticurile verbale din rădăcină și ne concentrăm pe exprimarea clară și corectă! Azi, cu patru cavaleri ai limbii române!”, ne lansează Ruxandra Gheorghe-Negrea invitaţia de a-i fi alături la o nouă ediţie „Care pe care”, sâmbătă, la TVR 1. Un „hârţogar”, un ofiţer de poliţie, un inginer şi un viitor avocat sau jurist, cu toţii taţi de fete, vin în faţa telespectatorilor, dornici să ne arate că ştiu şi iubesc limba română.

(w882) Ruxandra G

Primul pupitru îl găzduieşte pe un brăilean de 36 de ani, strămutat la Bucureşti. Se autonumeşte „hârțogar”, mai exact e arhivar, deşi a studiat Teologia. E pasionat de muzică, îi place să citească și să se uite la filmele documentare, dar, mai presus de toate, e tătic de fete. Cum le cheamă, câţi ani au şi dacă moştenesc preocuparea lui pentru a învăţa şi folosi corect limba română vom afla sâmbătă, de la ora 16.00, la „Care pe care”, la TVR 1.

(w882) concurent

Şi cel de-al doilea concurent, în vârstă de 46 ani, ofițer de poliție la IGPR, e, de asemenea, tată de fete – are două gemene de aproape 9 ani.

(w882) concurent

Tot bucureştean este şi cel de-al treilea concurent şi, pe lângă pasiunea pentru o limbă română corect scrisă şi vorbită, inginerul pasionat de sport mai are ceva în comun cu ceilalţi concurenţi ai ediţiei: e tată de fete. Are două fetițe superbe, de 4, respectiv 8 ani. Îl cunoaştem mai bine la „Care pe care”, sâmbătă, la TVR 1.

(w882) concurent

Cel de-al patrulea concurent va deveni avocat sau judecător. Are 25 ani, e masterand la Drept şi a fost custodele celei mai mari colecţii româneşti de monede. Pentru că pasiunea lui numărul 1 rămâne numismatica, tânărul colecționează și tranzacționează monede cu valoare istorică şi citește foarte multă istorie, numismatica fiind strâns legată de istorie.

(w882) concurent

Ca în fiecare episod „Care pe care”, cei patru concurenţi se vor duela... în cuvinte potrivite, iar noi, telespectatorii, vom învăța lucruri necunoscute până acum despre și din limba română. Urmărim un concurs 100% masculin, o bătălie „Care pe care” în vorbe corecte și ascuțite, la ediţia care reuneşte 4 taţi de fete - sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 16.00, la TVR 1.

(w882) Dorin Zida

Cum deja ştim, la „Care pe care”, cavalerii au de participat şi la vânătoare. La „Vânătoarea de greşeli”, concurenţii vor avea de doborât pleonasme, dezacorduri, cuvinte stâlcite, toate ieșite din gura lui Dorin zidaru'. De această dată, simpaticul personaj interpretat de actorul Marius Florea Vizante se adresează CFR: îi roagă pe cei de la CFR să afişeze întârzierea trenurilor pe site, ca să nu lase maşina pe avarii mult timp în aşteptarea soacrei lui care vine cu desaga plină cu de-ale porcului.

(w882) Ruxandra G

„Cuvintele corecte au apărători în toată țara, și la orașe, și la sate. Harta poate să fie mai bogată dacă participi și tu. Intră pe site-ul tvr.ro, pe pagina emisiunii și completează fișa de înscriere. Un membru al echipei te va contacta. Te așteptăm!”, ne reaminteşte gazda programului, Ruxandra Gheorghe-Negrea. Cu ea şi cu alţi concurenţi care trec prin probele educative, dar şi amuzante, ale concursului „Care pe care” avem întâlnire şi duminică, 8 decembrie, de la ora 16.00, la TVR 1.

Vorbirea corectă ne ajută să comunicăm mai eficient și să ne înțelegem mai bine între noi. Pentru cei care vor să se bucure de lecții altfel de limba română, toate ediţiile emisiunii „Care pe care” de la TVR 1 pot fi vizionate online, pe canalul oficial de YouTube al TVR.

Vestimentația Ruxandrei Gheorghe Negrea la emisiunea „Care pe Care” este asigurată de designerul Marius Mușat.

Logo

 
Maria Smarandache: „Renaştem, de fiecare dată, de Crăciun”

Jurnalişi, vedete, oameni de televiziune povestesc, în cadrul campaniei TVR „Zi-le de Sărbătoare”, despre Crăciunul copilăriei lor, despre ...

Chipurile României, cu minunatul Maramureș, la TVR INFO

În penultimul episod „Chipurile României”, Charlie Ottley explorează nordul ţării: vizităm Baia Mare, comunitatea din Breb, într-un târg local, ...

Despre „Noaptea Viflaiemurilor” de la Vișeu de Sus, Maramureș / VIDEO

Valorizarea unei tradiții de Crăciun, fără intervenții coregrafice, este prezentă în „Noaptea Viflaiemurilor” de la Vișeu de Sus, în Maramureș. ...