TVR Cultural vă prezintă, în cadrul emisiunii ”Pastila de artă”, o serie de lucrări reprezentative din colecţia Galeriei de Artă Modernă Românească a Muzeulului Naţional de Artă al României.
Luni, 30 septembrie 2024, orele 11:55, 5:55 şi sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 18:52
’’Portretul lui Carol Popp de Szathmary’’ de Mişu Popp (1827 - 1892)
1850, ulei pe pânză
Tablou din colecţia Galeriei de Artă Modernă Românească – Muzeul Naţional de Artă al României
Portretul lui Carol Popp de Szathmary este pictat de Mişu Popp în 1850, într-o manieră ce aminteşte de stilul Biedermeier. Figura cu mâini a modelului descrie o atitudine clasică, ca într-un autentic portret de atelier. Ceea ce impresionează în această pictură este că dincolo de somptuozitatea atitudinii se ascunde o familiaritate relaxată. Chipul, mâinile, bijuteriile, peisajul marin din spatele personajului sunt pictate cu un deosebit apetit al fineţii detaliului şi al culorii stralucitoare şi sobre, totodată. Romantismul compoziţiei este accentuat de profilarea personajului peste un decor ce figurează un peisaj marin. Corăbiile, valurile mării şi orizontul deschis sunt o metaforă a vieţii aventuroase a modelului, pe când draperia frumos faldată din colţul din dreapta sus, semnifică frecventarea unei societăţi bogate şi exclusiviste, care oferea artistului stabilitatea financiară de care avea nevoie. Mişu Pop este interesat atât de redarea aspectului monden al ţinutei lui Carol Popp de Szathmary, cât şi de profilul psihologic al acestuia.
Marţi, 1 octombrie 2024, ora 11:55 şi sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 1:22
’’Doamna Elena Cuza’’ de Carol Popp de Szathmary (1812 - 1888)
1864, creion şi laviu de tuă pe hârtie velină gălbuie
Desen din colecţia Cabinetului de Stampe, Galeria de Artă Modernă Românească – Muzeul Naţional de Artă al României
Carol Popp de Szathmary activează în perioada în care în Ţările Române sunt în mare vogă portretele la comandă. Îşi face ucenicia în elaborarea compoziţiilor cu portrete în răstimpul în care a efectuat o călătorie de studii în Italia, la Roma, Florenţa şi Sorento. Aici a învăţat mesteşugul şi maniera artiştilor Renaşterii. Arta sa evoluează foarte mult astfel încât, la reîntoarcerea în ţară (a doua jumătate a anului 1840) este numit pictor de curte al Domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica, apoi al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi, mai târziu, al Principelui Carol. Schiţa în creion şi tuş realizată pentru portretul oficial al Doamnei Elena Cuza era destinată studiului pregătitor pentru litografia care avea să imortalizeze chipul şi vestimentaţia de gală a primei doamne a Principatelor Unite.
Miercuri, 2 octombrie 2024, orele 11:55, 5:55 şi duminică, 6 octombrie 2024, ora 18:52
’’Portretul Doamnei S.’’ de Ştefan Dimitrescu (1886 - 1933)
1924, ulei pe pânză
Tablou din colecţia Galeriei de Artă Modernă Românească – Muzeul Naţional de Artă al României
Născut la Huşi în 1886, Ştefan Dimitrescu a studiat la Iaşi alături de Nicolae Tonitza, de care l-a legat o statornică prietenie. În 1912 a ajuns la Paris unde a frecventat Academia Liberă de la Grande Chaumière şi a închiriat un atelier in Montmartre. După un an, s-a reîntors în ţară, iar din 1916 s-a dedicat picturii de şevalet. A fost membru fondator, în 1918, al Asociaţiei ’’Arta Română’’ şi în 1926 al ’’Grupului celor 4’’ care îi reunea pe Nicolae Tonitza, Francisc Şirato şi Oscar Han. În spiritul renaşterii interesului pentru specificul naţional, Ştefan Dimitrescu, este unul dintre artiştii ce îşi îndreaptă atenţia asupra universului ţărănesc, o sursă constantă de inspiraţie asa cum se vede şi în tabloul de faţă, pictat în 1924, în care este portretizată Doamna Eugenia Stoian. Pasionat de umanitatea personajului, Ştefan Dimitrescu este preocupat de firescul expresiei chipului şi al posturii corpului dar şi de profunzimea trăirilor interioare ale personajului. Călătoria în Italia pe care o face în 1921 a lăsat urme în creaţia sa, mai ales în concepţia asupra raportului dintre culoare şi desen. Iată ce mărturisea pictorul la un moment dat: ’’Mi-s dragi primitivii toscani – cei mai spirituali desenatori din Renaştere – şi mă încântă forţa şi sănătatea coloriştilor veneţieni’’. Este mariajul perfect pe care Ştefan Dimitrescu a încercat să-l aplice toată viaţa, inclusiv în acest tablou.
Un articol de Ileana Ploscaru Panait
Foto: MNAR, cimec