loader
Foto

50 de zile până la Jocurile Olimpice Paris 2024

Sportivii calificaţi la ediţia de vară a Jocurilor Olimpice intră pe ultima sută de metri cu pregătirile, iar Capitala Franţei se decorează pentru prestigiosul eveniment. Emblematicul Turn Eiffel va purta inelele olimpice începând de vineri, 7 iunie. TVR va transmite Jocurile Olimpice de la Paris între 26 iulie şi 11 august.

 

O structură de oțel lungă de 29m și înălțime de 15m a celor cinci inele va împodobi simbolul Parisului, pentru a marca cele 50 de zile înainte de începerea Jocurilor Olimpice. Poziționat pe partea de sud, cu vedere la râul Sena din centrul Parisului, logoul Jocurilor Olimpice va fi vizibil pe toată durata Jocurilor de vară. ArcelorMittal, cea mai importantă companie siderurgică și minieră din lume, a efectuat construcţia inelelor olimpice, numită „Spectacular”, într-un sit industrial privat din estul Franței.

(w882) Rings+day

De altfel, Turnul Eiffel va juca un rol important în Jocurile Olimpice și Paralimpice de vară din 2024. Ambele seturi de medalii sunt proiectate să încorporeze fragmente de fier provenite din structura acestuia.

Jocurile Olimpice încep pe 26 iulie și durează până pe 11 august. Peste 10.000 de sportivi sunt pregătiți să participe la ceremoniile de deschidere, care vor începe cu o paradă de-a lungul râului Sena prin Paris. Pe un traseu de aproape 10 km, procesiunea va culmina cu Ceremonia de Deschidere la apusul soarelui, pe 26 iulie, în Capitala Franței.

(w882)

Televiziunea Română va transmite Jocurile Olimpice de la Paris – cel mai grandios eveniment sportiv la nivel mondial, pe TVR SPORT, alături de alte canale din portofoliul TVR. Până atunci, telespectatorii TVR urmăresc emisiuni dedicate: legendele, prezentul şi viitorul olimpismului românesc se întâlnesc la TVR în seriile „Învingătorii”, „Eroii” și „Speranțe”. Iar din luna mai, Ana Maria Brânză si Costin Deşliu moderează la TVR 1 emisiunea „Vis la Paris”, la care participă sportivi calificaţi la JO Paris 2024 şi antrenori ai acestora.

foto: corporate.arcelormittal.com

Logo

 
Împărăteasa KI, jocul dragostei și al puterii

Împărăteasa KI, jocul dragostei și al puterii

publicat: Miercuri, 18 Septembrie 2024

„Împărăteasa Ki” este un personaj inspirat de una dintre cele mai influente figuri politice ale Dinastiei chineze Yuan. A devenit ...

Cercetătorul Flavius Martin, la „Dincolo de alb şi negru”

Flavius Martin, un om de știință care lucrează cu succes, de peste 20 de ani, în industria biotehnologică mondială, este invitatul Mihaelei ...

Andreea Dinklage: carieră de succes la Barcelona (II) / VIDEO

Andreea Dinklage, o tânără ambițioasă de 24 ani, născută în România, dar plecată în Germania de când avea 4 ani, a ajuns, prin muncă și studiu ...