loader
Foto

Paște la TVR 3: spiritualitate, folclor, teatru, film și povești

Petreceți Sărbătoarea Învierii Domnului, alături de TVR 3, urmărind un program special, cu transmisiuni religioase, documentare, muzică și spectacole. Aflați mai jos detalii despre emisiunile programate până marți, 21 aprilie.

 

În această săptămână, urmăriți: Denia Prohodului (în Vinerea Mare, de la ora 18.00), Slujba Învierii Domnului (sâmbătă, de la ora 23.00) şi Slujba A Doua Înviere (duminică, de la ora 12.00), transmise de la Catedrala Patriarhală Ortodoxă din Bucureşti.

(w882)

Pentru credincioșii greco-catolici, TVR 3 transmite, în direct, din Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, o serie de oficii religioase în Săptămâna Mare și de Sfintele Paști:

-          Joia Mare, 16 aprilie 2020 de la ora 9.00 - Sfânta Liturghie

-          Vinerea Mare, 17 aprilie, de la ora 19.00 - Prohodul Domnului

-          Sâmbăta Mare, 18 aprilie, de la ora 22.00 - Canonul Învierii

-          Duminica Paștilor, de la ora 10.00 - Sfânta Liturghie

(w882)

Transmisiunile de la Blaj continuă și în Săptămâna Luminată, în a doua și a treia zi de Paști și de Sf. Gheorghe precum și de Duminica Tomii, în 26 aprilie, toate de la ora 8.45.

Pentru toți credincioșii care așteaptă și serbează Învierea Domnului, Maria Tănase Marin a pregătit mai multe programe speciale la TVR 3.

(w882)

În Vinerea Mare, de la ora 22.00, suntem invitați să înălțăm O rugă spre cer... împreună cu actrița Miruna Ionescu și invitații săi speciali: dr Doina Ișfănoni – cercetător etnolog, preot Georgian Alexandrescu și interpreții: Sofia Vicoveanca, Marioara Man Gheorghe, Polina Gheorghe și alții.

(w882)

Sâmbătă, de la 19.50Teatru National de Televiziune vă aduce spectacolul în două părți Amadeus, de Peter Schaffer, în regia lui Dinu Cernescu, cu Radu Beligan și Răzvan Vasilescu în rolurile principale, iar duminică de la ora 20.00, Hamlet de William Shakespeare, în regia lui Liviu Ciulei, spectacol cu o distribuție de excepție: Marcel Iureș, Victor Rebengiuc, Valeria Seciu, Irina Petrescu și mulți alții.

În prima zi de Paște, duminică, de la ora 16.30, la TVR 3 avem Petrecere la zi de sărbătoare, organizată la conacul Callimachi din Prahova.

Invitați:  Sofia Vicoveanca, Ion Ghițulescu, Cristian Fodor, Gheorghe Gheorghe, Dana Dăncila, Doriana Talpeș, Petrică Pană, Ioana Breda Morar, Pamfil Roată, Olguța Berbec, Ioana Maria Ardelean, Elisabeta Turcu Juverdeanu, Sava Negrean Brudașcu, Maria Văduva, Elena Mândrescu, Marius Zgâianu, Polina Gheorghe, George Finiș, Ion Pană, Grupul folcloric ”Rapsozii Oltului”, Ansamblurile folclorice: ”Doina Gorjului”, ”Salba Prahovei” și ”Floare de Colț” - Galga, jud Alba.

Prezintă Roxana Bădescu.

(w882)

Încheiem prima zi de Paște urmărind filmul Premiera, la ora 23.00, o comedie spumoasă cu Carmen Stănescu, Radu Beligan, Toma Caragiu, Dem Rădulescu.

(w882)

Luni și marți, 20-21 aprilie, Maria Tănase Marin ne invită, de la ora 10.00, la Sărbătoarea primăverii, la Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti” din București să ne bucurăm împreună de Marea Sărbătoare a creștinătății, Învierea Domnului.

Invitați:  Maria Loga, Margareta Clipa, Petrică Mâțu Stoian, Floarea Calotă, Traian și Valeria Ilea, Saveta Bogdan, Simona Dinescu, și mulți alții. Prezintă:  Miruna Ionescu.

(w882)

De luni, 20 aprilie, Iepurașul aduce copiilor la TVR 3 o minunată surpriză: Căsuța cu povești. Zilnic, de la ora 20.00, cinci minute vor fi dedicate celor mai frumoase povești ale copilăriei.

Povestitori minunați vor încânta sufletele copiilor: Alexandrina Halic și Ion Besoiu. Ei citesc din cărțile cu basmele nemuritoare ale copilăriei de pretutindeni. În Săptămâna Luminată pornim așadar pe urmele personajelor de basm, într-un ciclu realizat de Silvia Kerim în 1996. Primii eroi de basm pe care îi vom cunoaște sunt: Rățușca cea urâtă, Soldățelul de plumb, Muzicanții și Take Trai.

***

Surse foto: patriarhia.ro, ziarulmetropolis.ro, adevărul.ro

Logo

 
Ediție specială FILIT Chișinău

Ediție specială FILIT Chișinău

publicat: Luni, 23 Septembrie 2024

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere, organizat de Fundația KA-TET, va reuni numeroși prozatori, poeți, traducători, editori, ...

Maria Chiriţă: „Când ajung la mine în oraș, e o atmosferă foarte, foarte frumoasă!”

Tradiţiile ne dau rost şi suflet, ne spun cine suntem şi cum suntem.... Ce tradiţie credeţi că e tipic românească? I-am provocat pe prezentatorii ...

Infrastructura care unește România și Moldova

Infrastructura care unește România și Moldova

publicat: Luni, 23 Septembrie 2024

În cadrul emisiunii Punctul pe AZi a fost discutată colaborarea privind proiectele comune de infrastructură și accesarea fondurilor europene.