loader
Foto

Galerie foto

Orchestra Ukrainian Freedom, concert special la Festivalul „Enescu”

RECOMANDARI  TVRCULTURAL 

Orchestra Ukrainian Freedom, condusă de dirijoarea canadiană Keri-Lynn Wilson, care a pus bazele ansamblului imediat după invazia Rusiei, va concerta la Sala Palatului în 25 și 26 august, în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”. În total, 16 orchestre de prestigiu din România și întreaga lume le vor oferi melomanilor audiții de excepție.

 

Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului „Enescu”, ce marchează 70 de ani de la trecerea în eternitate a marelui compozitor și muzician român George Enescu, propune publicului o serie de 27 de concerte, susținute de 16 orchestre apreciate, la Sala Palatului din București.

Maestrul Cristian Măcelaru, directorul artistic al festivalului, le aduce melomanilor îndrăgite lucrări enesciene, opere celebre aparținând lui Mahler, Rahmaninov, Beethoven, Mozart, Ravel, Wagner, Brahms, Ceaikovski, Șostakovici, Stravinski, Sibelius, Bruckner, Dvořák, Schumann, Liszt, Grieg, Debussy, Richard Strauss, Bartók, precum și lucrări în primă audiție.

„Poema Română”, în deschiderea seriei de concerte de la Sala Palatului

Dintre compozițiile enesciene incluse în programul de la Sala Mare a Palatului, amintim: „Poema Română op. 1”, în concertul de deschidere, dirijat de Cristian Măcelaru la pupitrul Filarmonicii „George Enescu” (24 august 2025, ora 20:00), „Fantezia” - concert pentru pian și ochestră, interpretată de Orchestra Philarmonia din Londra, sub bancheta lui Santtu-Matias Rouvali, solistă pianista Alexandra Dariescu (28 august 2025, ora 20:00), „Pastorala-fantezie”, cu Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia, condusă de Daniel Harding (31 august 2025, ora 19:30), Preludiu la opera „Oedipe”, dirijat de marele Paavo Järvi la pupitrul Orchestrei Tonhalle din Zürich (2 septembrie 2025, ora 20:00), „Simfonia concertantă în si minor pentru violoncel și orchestră op. 8” în versiunea lui Manfred Honeck, care va dirija Orchestra de Tineret Gustav Mahler, avându-l solist Yo Kitamura, marele câștigător al secțiunii de violoncel a Concursului Internațional „George Enescu” de anul trecut (7 septembrie, ora 19:30), „Suita nr. 2 în do major pentru orchestră op. 20”, dirijată de Alain Altinoglu la pupitrul Orchestrei Simfonice Radio din Frankfurt (9 septembrie 2025, ora 20:00), „Uvertura de concert pe teme în caracter popular românesc op. 32”, interpretată de Capela de Stat din Dresda, sub bagheta maestrului Daniele Gatti (11 septembrie 2025, ora 20:00), „Simfonia nr. 1 în mi bemol major op. 13”, cu Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, condusă de maestrul Vasily Petrenko (12 septembrie 2025, ora 19:30), „Rapsodia Română nr. 2 în re major op. 11”, sub bagheta maestrul Cristian Măcelaru, la pupitrul Ochestrei Naționale a Franței (18 septembrie 2025, ora 19:30), ultima operă enesciană, „Simfonia nr. 4 în mi minor”, finalizată postum de Pascal Bentoiu, în interpretarea Orchestrei Filarmonice Cehe, dirijate de Petr Popelka (4 septembrie 2025, ora 20:00) și „Rapsodia Română nr. 1 în la major op. 11”, interpretată de Orchestra Regală Concertgebouw, la pupitrul căreia se va afla îndrăgitul dirijor Klaus Mäkelä, pe 21 septembrie 2025, ora 19:30, în concertul care va închide ediția din acest an a festivalului.

Citiți și: „Oedipe”, sub bagheta lui Tiberiu Soare, și spectacole de muzică clasică și arte vizuale, între atracțiile Festivalului „Enescu” 2025

(w882) Cristian M

Dirijorul Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului „Enescu”: Foto: Cătălina Filip

Orchestre celebre, dirijori prestigioși și muzicieni de talie internațională, la cea de-a XXVII-a ediție a festivalului. Momente speciale susținute de Orchestra Ukrainian Freedom

Importante ansambluri orchestrale ale lumii vor putea fi ascultate în cadrul Festivalului „Enescu” anul acesta: Orchestra Regală Concertgebouw, Orchestra Națională a Franței, Orchestra Tonhalle din Zürich, Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia, Orchestra Philharmonia din Londra, Budapest Festival Orchestra, Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, Capela de Stat din Dresda, Orchestra Simfonică Radio din Frankfurt, Orchestra Filarmonică Cehă, Orchestra Simfonică WDR din Köln - alături de prestigioasele orchestre din București - Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra Română de Tineret, Orchestra Națională Radio - dar și Orchestra de Tineret Gustav Mahler sau Orchestra Ukrainian Freedom, conduse de unii dintre cei mai importanți dirijori ai momentului: Cristian Măcelaru, Paavo Järvi, Vasily Petrenko, Klaus Mäkelä, Daniele Gatti, Daniel Harding, Petr Popelka, Manfred Honeck, Christian Reif, Iván Fischer, Alain Altinoglu, Santtu-Matias Rouvali, Giancarlo Guerrero și dirijoarea Keri-Lynn Wilson.

Pianistele Martha Argerich și Alexandra Dariescu, pianiștii Kirill Gerstein, Rudolf Buchbinder, Alexandre Kantorow, Jean-Yves Thibaudet, Simon Trpčeski, Bruce Liu, violoniștii Anne-Sophie Mutter, Alexandra Conunova, Renaud Capuçon, Nemanja Radulović, Julian Rachlin, violonceliștii Alisa Weilerstein, Gautier Capuçon, Kian Soltani, Andrei Ioniță, câștigător al Concursului Ceaikovski în 2015, Yo Kitamura, câștigătorul Secțiunii violoncel a Concursului Internațional George Enescu 2024, sopranele Magdalena Kožená, Rachel Willis-Sørensen, Jennifer Holloway, baritonul Iain Paterson, basul Andreas Bauer Kanabas sunt artiștii de talie internațională ce vor evolua în Sala Mare a Palatului.

(w882) Klaus Make

Klaus Makela și Royal Concertgebow Orchestra, pe scena Festivalului „Enescu”, ediția 2023. Sursă foto: Alex Damian

Vor fi marcate și momente aparte prin concertele susținute de Orchestra Ukrainian Freedom, în 25 și 26 august 2025, de la ora 20:00, condusă de dirijoarea canadiană Keri-Lynn Wilson, care a fondat ansamblul în 2022, imediat după invazia Rusiei, ca inițiativă de a apăra moștenirea culturală a Ucrainei. Membrii orchestrei sunt muzicieni ucraineni din toate colțurile lumii, care s-au alăturat demersului pentru a susține simbolic această țară, iar proiectul este rezultatul colaborării dintre Opera Metropolitană din New York, Opera Națională Poloneză și Ministerul Culturii din Ucraina.

În ediția din acest an a festivalului se vor regăsi în program șapte opere în concert, dintre care, la Sala Palatului, sunt programate: Salome op. 54 de Richard Strauss, prezentată de Orchestra Simfonică din Köln, sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru, avându-i drept soliști pe soprana Jennifer Holloway în rolul Salomeea, baritonul Iain Paterson în rolul Ioan, mezzosoprana Tanja Ariane Baumgartner în rolul Herodiada, regizori multimedia Nona Ciobanu și Peter Košir (1 septembrie 2025, ora 20:00); Lady Macbeth din Mțensk op. 29 de Dmitri Șostakovici, condusă de dirijorul Giancarlo Guerrero, la pupitrul Orchestrei Naționale Radio și Corului Academic Radio (dirijor cor: Ciprian Țuțu), în rolurile principale aflându-se soprana Kristine Opolais în rolul Katerina Izmailova, basul Andreas Bauer Kanabas în rolul Boris Izmailov, tenorul Nikolai Schukoff în rolul Zinoviy Izmailov, și tenorul Pavel Černoch în rolul Serghei, regizor multimedia Carmen Lidia Vidu, în 14 septembrie 2025, ora 19:00.

(w882) Dirijorul

Paavo Jarvi și Orchestra Tonhalle Zurich, la Festivalul „Enescu” - 2023. Sursă: Festivalul „Enescu”

Dans contemporan și proiecții multimedia

Dansul contemporan revine în programul festivalului: celebra companie de dans Eva Duda din Ungaria va prezenta, alături de Budapest Festival Orchestra, dirijată de Iván Fischer, două lucrări celebre semnate de Béla Bartók: baletul „Mandarinul miraculos Sz. 73” și opera „Castelul Prințului Barbă-Albastră Sz. 48”, în 17 septembrie, de la ora 20:00.

Proiecțiile multimedia vor însoți cinci evenimente: concertul de deschidere al Festivalului „Enescu”, din 24 august 2025, operele în concert „Salome op. 54” de Richard Strauss (în data de 1 septembrie) și „Lady Macbeth din Mțensk op. 29” (14 septembrie), concertul susținut de Budapest Festival Opera, dirijat de Iván Fischer, alături de Compania de Dans „Eva Duda” din Ungaria (17 septembrie) și cel de-al doilea concert al Orchestrei Naționale a Franței, condus de Cristian Măcelaru (în 19 septembrie) și vor fi semnate de Carmen Lidia Vidu, Nona Ciobanu și Peter Košir.

Abonamentele pentru seria de concerte de la Sala Palatului, de la 2.350 lei

Abonamentele pentru seria de concerte de la Sala Palatului se vor putea achiziționa până în 14 februarie 2025, ora 24:00, urmând ca din 15 februarie, ora 12:00, să poată fi cumpărate bilete individuale, pentru fiecare reprezentație. Pentru seria concertelor de la Sala Palatului există mai multe categorii de abonamente, cu prețuri ce încep de la 2.350 lei.

Biletele sunt puse în vânzare pe platforma Eventim, aici.

Logo

 

În această ediție vă invităm să privim împreună lumea animalelor cu mai multă atenție, cu mai multă responsabilitate și cu inima deschisă. ...

Umbrele NeLibertății, o dezbatere „Omul și Timpul”, la TVR Cultural

„Revoluția din decembrie 1989 a devenit un paradox fără comparație: prima revoluție urmată de plecarea învingătorilor, nu a învinșilor. 1989 ...

Revitalizarea zonelor rurale din România reprezintă o provocare complexă a cărei soluționare depinde, în mare măsură, de succesul ...

Ștefan de Faÿ, un ambasador al demnității românești: „Excelența înseamnă respect egal pentru toată lumea!”

Duminică, 14 decembrie, ora 15:30, la TVR Cultural, „Portret de Excelență” îl are ca invitat pe Ștefan de Faÿ, Consul General Onorific al ...

„Cum ne omorâm femeile” – un documentar tulburător la „Dosar România”

FEMICID. Cum ajunge un bărbat să devină ucigaș și ce semne de avertizare a ratat societatea? Realizatoarea TVR Alina Amza trage un semnal de ...

Peste 500 de procurori și judecători, mesaj de susținere pentru magistrații care au făcut dezvăluiri

Dezvăluirile din documentarul de investigație „Justiție Capturată” realizat de Recorder continuă să cutremure sistemul judiciar, generând o ...

Europa League: FCSB – Feyenoord 4-3

Campioana României, FCSB, a reușit o performanță de senzație miercuri seară, în fața puternicei formații olandeze Feyenoord, obținând un succes ...

De vorbă cu Cătălin Ștefănescu, despre curiozitate, dialogul tihnit și arta de a asculta

Într-o lume grăbită, în care conversațiile se consumă în viteză, Cătălin Ștefănescu rămâne un apărător al dialogului aşezat, construit cu ...

Sărbătorile de iarnă în Țara Moților / VIDEO

Colindele moțești, obiceiul Junilor, Jocul Cânepii, conacul, umblatul cu crucea de Bobotează sunt câteva din obiceiurile despre care vorbește ...

Istoricul IONEL CÂNDEA, în

Duminică, 14 decembrie 2025, ora 13:00, TVR Cultural şi Academia Română vă invită la "Dialoguri Academice" cu istoricul şi arheologul IONEL ...

Celebrări, amintiri şi emoții muzicale la TVR 2!

Sezonul 15 al emisiunii cu "Drag de România mea!" continuă sâmbătă, ora 20:00 şi duminică, ora 15:00 cu o gală dedicată celebrării muzicii şi ...

Joi, 11 decembrie, de la ora 21:05,  urmărim  o nouă ediție "Forța ideilor" la TVR 2.

Gorj – glasul eroilor, gustul artei. Duminică, la „Exclusiv în România”

Cristi Tabără, Cristina Şoloc şi echipa „Exclusiv în România” află cum o mână de localnici a ţinut piept armatei germane, vizitează Cula Cartianu ...

Peștera cu Oase: Un puzzle de 40.000 de ani și războiul surd dintre știință și birocrație | VIDEO

Joi, 11.12.2025 de la ora 23:00, într-un nou episod "Istorii Ascunse" aflăm alte detalii ale poveștii proiectului de la Peștera cu Oase.

Regimentul 89 Infanterie, din care a făcut parte militarul decorat de Nicușor Dan, a participat la Pogromul de la Iași

Decorarea veteranului Ion Vasile Banu, din Regimentul 89 Infanterie, de către președintele României a stârnit un val de indignare în spațiul ...